Ucraina: Bombardamente ruseşti la Nikolaev, soldate cu victime; lupte intense în est
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte şapte rănite în urma unui bombardament rusesc care a lovit o staţie de autobuz în regiunea Nikolaev (Mikolaiv), în sudul Ucrainei, a indicat vineri şeful administraţiei militare regionale, citat de Ukrinform şi AFP.
"Au bombardat lângă o staţie de transport în comun. Douăsprezece persoane sunt la sol", a indicat Vitali Kim pe contul său din Telegram.
Evocând anterior patru morţi, el a indicat ulterior că bilanţul a crescut la cinci morţi şi şapte răniţi. Vitali Kim a acuzat forţele ruse de "bombardarea oraşului în timpul zilei când toată lumea se ocupă de treburile sale".
Ocupanţii ruşi au tras cu lansatoare de rachete de pe teritoriul regiunii temporar ocupate Herson cu muniţie cu fragmentaţie, a comunicat primarul oraşului Nikolaev, Oleksandr Senkevici, pe contul său pe Telegram, citat de portalul ucrainean Liga.
"Au sosit bombe cu fragmentaţie în unul din cartierele din Nikolaev. Sunt răniţi. Ambulanţele au pornit spre locul cu pricina", a indicat el.
Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar alte 19 rănite în ultimele 24 de ore în regiunea Doneţk, în est, comunică la rândul său preşedinţia ucraineană în buletinul său de dimineaţă.
La Harkov, în nord-est, cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte şapte rănite, conform aceluiaşi buletin informativ.
Guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai, a anunţat că forţele ucrainene au ţinut piept la şase atacuri ruseşti în estul ţării.
"Grupuri de recunoaştere inamice au încercat să găsească puncte slabe în apărarea noastră. Ele au atacat din diferite părţi şi au recurs la aviaţie de mai multe ori", a indicat el pe Telegram.
Armata ucraineană a distrus o staţie la Brîlovka, localitate situată la 45 km sud-est de regiunea ocupată Herson, în sudul ţării, pentru a complica aprovizionarea armatei ruse, a declarat pe Facebook deputatul local Serghei Hlan.
Autorităţile ucrainene au raportat vineri noi atacuri la periferia capitalei Kiev, în timp ce luptele intense continuă în regiunea Doneţk, potrivit EFE.
Un atac cu rachete împotriva unui obiectiv militar în apropierea capitalei ucrainene s-a soldat cu cel puţin 15 răniţi, a informat vineri dimineaţă guvernatorul regiunii, Oleksii Kuleba, pe contul său din Telegram.
Peste zece atacuri cu rachete au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi în regiunea Cernigov (Cernihiv), la nord-est de Kiev, dintre care unul a avariat grav o clădire guvernamentală, potrivit autorităţilor regionale.
La Herson, oraş strategic din sudul ţării, armata ucraineana a lansat şase atacuri împotriva poziţiilor inamice pe tot parcursul nopţii de joi spre vineri, ca parte a strategiei sale privind lansarea unei ofensive majore şi distrugerea rutelor de aprovizionare a trupelor ruse.
În acelaşi timp, armata rusă a acuzat vineri forţele ucrainene că au bombardat în cursul nopţii de joi spre vineri o închisoare din Donbas (est) dintr-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi, ucigând 40 de prizonieri de război ucraineni şi rănind alţi 75, notează AFP.
Ministerul rus al Apărării afirmă într-un comunicat că tiruri trase dintr-un sistem de artilerie HIMARS, furnizat Ucrainei de SUA, au lovit o închisoare din regiunea Doneţk, unde erau încarceraţi soldaţi ucraineni luaţi prizonieri. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at














