Ucraina: Peste 10.000 de locuitori ai oraşului ocupat Mariupol se află în închisori ruseşti
Peste 10.000 de locuitori ai oraşului-port ucrainean Mariupol, aflat sub ocupaţie rusă, se află în prezent în închisori sub controlul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD), ale cărei autorităţi proruse le-au înlocuit pe cele ucrainene, transmite luni EFE.
Aceste informaţii au fost date publicităţii duminică noapte pe Telegram de către primăria din Mariupol, ai cărei edili se află în exil, şi au fost preluate luni de agenţiile de presă ucrainene.
''Rezidenţi civili paşnici au fost reţinuţi de ocupanţii (ruşi) şi trimişi în locuri unde sunt privaţi de libertate. Sunt cunoscute câteva închisori de acest tip: două în Olenivka, un centru de detenţie preventivă din (regiunea) Doneţk şi unul în Makiivka'', au declarat sursele citate.
''Persoanele sunt deţinute în condiţii teribile şi inumane, ca într-un lagăr de concentrare. Sunt închise în celule minuscule, de 2 metri pătraţi pe 3, câte 10 persoane'', a menţionat primăria în exil a Mariupol.
Actualii ''locuitori din Mariupol abia dacă primesc apă şi hrană. Nu-i lasă să iasă (din oraş). Nu au acces la servicii medicale normale şi sunt supuşi diverselor forme de tortură, deopotrivă fizică şi psihologică'', a mai avertizat primăria oraşului pe Telegram, care a adresat un apel Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi ONU pentru ca cele două organizaţii să analizeze detenţiile ilegale de civili din oraş.
''Folosiţi toate pârghiile cu putinţă pentru a obţine lista de prizonieri. Asiguraţi-vă că au condiţii de viaţă demne. Şi acţionaţi împreună pentru eliberarea fiecărui locuitor al Mariupol'', a declarat la rândul său primarul în exil al Mariupol, Vadim Boicenko, într-un mesaj postat pe Telegram.
Mariupol, oraş-port la Marea Azov, s-a aflat sub asediu rus timp de aproape trei luni de zile, încă de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, iar în tot acest timp oraşul a suferit o criză umanitară de proporţii, fără acces la apă potabilă, curent electric şi produse de bază.
După căderea în mâinile ruşilor, oraşul a ajuns să fie administrat de reprezentanţi proruşi ai RPD. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA, Iran și Qatar au început discuțiile despre Liban în stațiunea elvețiană Burgenstock
Discuții tripartite între SUA, Iran și mediatorul Qatar cu privire la Liban și la chestiunea activelor iraniene înghețate au început în Elveția, a anunțat duminică postul de televiziune public iranian, citat de AFP și DPA. ''O reuniune tripartită implicând Iranul, Statele Unite și Qatarul pe subiectele &ic
Germania ar putea organiza lunar trei zboruri charter pentru deportări în Afganistan
Ministrul german de interne Alexander Dobrindt intenționează să crească semnificativ numărul de zboruri pentru deportări în Afganistan, afirmă duminică presa germană preluată de dpa. 'Pe viitor sunt posibile trei zboruri charter pe lună', a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului de interne, după apariția informației
Loviturile ucrainene le creează probleme ocupanților ruși din Crimeea
Vânzarea de carburanți a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunțat guvernatorul numit de Moscova în acest teritoriu, Serghei Aksionov, citat de AFP. Distribuția la pompe a fost oprită de la ora locală 9 a.m. (06.00 GMT), atât pentru plata în numerar, cât și cu
Vicepreședintele american JD Vance a sosit în Elveția pentru negocieri cu Iranul, situația în Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă
Vicepreședintele american JD Vance a sosit duminică în Elveția pentru negocieri de pace cu iranienii, în timp ce SUA și Iranul se contrazic privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Washingtonul și Teheranul au convenit un armistițiu de 60 de zile pe durata tratativelor, dar Gardienii Revoluției - armata ideo
#Ucraina: Alimentarea externă cu energie a centralei nucleare Zaporojie a fost restabilită
Alimentarea externă cu energie a centralei atomoelectrice ucrainene Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost restabilită sâmbătă după-amiază, în urma unei noi întreruperi survenite în aceeași zi, care a impus repornirea generatoarelor diesel de rezervă, al 20-lea incident de acest fel de la începutul invaziei ruse în Ucraina, transmite
#Ucraina: Zelenski a returnat Poloniei decorația retrasă de Nawrocki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că a returnat Poloniei cea mai înaltă distincție a acestei țări, care îi fusese retrasă de omologul său polonez Karol Nawrocki pe fondul tensiunilor legate de istoria celor două țări vecine, relatează AFP. 'Noi credeam că Ordinul Vulturul Alb, acordat în 20
Zelenski avertizează asupra unui atac aerian masiv iminent al Rusiei asupra Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia pregătește un atac masiv iminent asupra Ucrainei și a avertizat cetățenii ucraineni să fie deosebit de atenți, atac ce ar putea fi represaliile ruse după raidul masiv al dronelor ucrainene asupra regiunii Moscovei, transmite Reuters. 'În această seară și &ici
Atac ucrainean cu drone asupra unei rafinării ruse în Siberia
Ucraina a lansat sâmbătă un atac cu drone asupra regiunii siberiene Tiumen, situată la aproximativ 2.000 de kilometri de granița cu Rusia, au transmis autoritățile locale ruse, potrivit agențiilor EFE și dpa. 'Un atac cu drone împotriva rafinăriei din Tiumen a fost respins. Serviciile de urgență acționează la locul unde au căzu
Meloni îi răspunde lui Trump: 'Popularitatea mea nu te privește. Îți sugerez să ai grijă de a ta'
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a deplâns sâmbătă atacurile verbale formulate la adresa ei de președintele american Donald Trump, care a afirmat încă o dată că ea i-ar fi cerut insistent să facă o poză împreună la summitul G7 și a susținut în plus că scăderea popularității ei în Italia ar determina-o să încerce să se
VIDEO Vicepreședintele american JD Vance spune că se pregătește să plece în Elveția pentru a negocia cu Iranul
Vicepreședintele american JD Vance a declarat sâmbătă că se așteaptă să plece 'în zilele următoare' în Elveția, unde sunt programate negocieri între SUA și Iran pentru a pune capăt definitiv războiului printr-un acord cuprinzător, în continuarea memorandumului de înțelegere semnat săptămâna aceasta pentru înceta
#Ucraina: Centrala nucleară Zaporojie, deconectată pentru a 20-a oară de la alimentarea externă cu energie (AIEA)
Centrala atomoelectrică ucraineană Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost deconectată de la alimentarea externă cu energie pentru a 20-a oară de la începutul războiului ruso-ucrainean, a anunțat sâmbătă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit Reuters. Deconectarea a fost acum provocată de o avarie a rețelei elec
Trump insistă că Meloni i-ar fi cerut 'din nou și din nou' să pozeze cu el la summitul G7
Președintele american Donald Trump a insistat sâmbătă că șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, i-a cerut 'din nou și din nou' să facă o fotografie ei doi la summitul G7, afirmație venită în urma conflictului diplomatic pe care l-a provocat între Roma și Washington după ce el a susținut că Meloni l-a 'implorat' să facă acea poză, l
Iranul anunță că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în urma atacurilor Israelului în Liban
Iranul a anunțat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca reacție față de atacurile efectuate de Israel în Liban, pe care le consideră o încălcare de către SUA și Israel a acordului de încetare a focului semnat săptămâna aceasta între Teheran și Washington, transmit agențiile internaționale de presă.
#Ucraina observă o creștere a preciziei rachetelor balistice nord-coreene folosite de Rusia
Armata ucraineană a observat o îmbunătățire semnificativă a preciziei rachetelor balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune folosite de Rusia în războiul din Ucraina, au afirmat sâmbătă oficiali ucraineni din sectorul apărării, citați de agenția Kyodo. Marja de eroare față de punctul țintă al acestor rachete, care era d
Un judecător spaniol o trimite în judecată pe soția premierului Pedro Sanchez și îi confiscă pașaportul
Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupție pe Begona Gomez, soția prim-ministrului Pedro Sanchez, și a impus mai multe măsuri, între care confiscarea pașaportului, interdicția de călătorie și obligativitatea de a se prezenta în instanță la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE. Judecătoru














