Ministrul de externe italian îşi acuză propriul partid că subminează sprijinul faţă de Ucraina
Ministrul italian de externe Luigi Di Maio şi-a acuzat duminică propriul partid, Mişcarea 5 Stele (M5S), că subminează eforturile guvernului de la Roma de a sprijini Ucraina şi că slăbeşte astfel poziţia Italiei în cadrul UE, relatează Reuters.
Italia se numără printre ţările care au trimis Ucrainei arme pentru a o ajuta în faţa invaziei ruse, dar unii membri ai M5S încearcă să limiteze acest ajutor. Disputa internă din interiorul M5S îl pune într-o situaţie dificilă pe premierul Mario Draghi, care se va confrunta marţi cu un vot important în parlament pe tema acestui sprijin faţă de Ucraina.
Di Maio a declarat că Italia trebuie să susţină valorile libertăţii şi democraţiei şi i-a acuzat pe liderii M5S că l-au atacat cu ''ură'' şi au creat guvernului probleme în relaţia cu partenerii europeni. ''Aceasta este o atitudine imatură care tinde să creeze tensiuni şi instabilitate în interiorul guvernului'', a mai spus el.
Liderul M5S, fostul premier Giuseppe Conte, nu a comentat deocamdată declaraţiile ministrului de externe. Însă unul dintre apropiaţii lui Conte, Riccardo Ricciardi, a spus că Di Maio acţionează împotriva propriei sale familii politice şi ar trebui să suporte consecinţe.
Partidul M5S este principala forţă politică în parlamentul de la Roma, obţinând 33% din voturi la ultimele alegeri legislative, în 2018. Dar între timp popularitatea sa a scăzut semnificativ, până la circa 13% conform sondajelor, din cauza intrării în coaliţia guvernamentală a proeuropeanului Mario Draghi, pierzând astfel din identitatea sa de formaţiune anti-sistem.
Însă Di Maio îl acuză pe Giuseppe Conte pentru această scădere a popularităţii M5S, tensiunile interne din acest partid riscând acum să creeze dificultăţi guvernului de coaliţie. Dacă Di Maio va părăsi partidul, el ar putea fi urmat de alţi politicieni care ar forma împreună o nouă facţiune în parlament.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Canada: Carney promite o anchetă 'aprofundată și rapidă' după incendiul cu victime la o bază militară
Prim-ministrul canadian Mark Carney a promis luni o anchetă 'aprofundată și rapidă' cu privire la circumstanțele incendiului violent în care au murit sâmbătă patru militari la o bază din vestul țării, transmite AFP.
Lavrov a avut 'negocieri fructuoase, deschise și sincere' cu omologul său Araghchi la Teheran
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat luni într-o vizită la Teheran pe fondul tensiunilor militare dintre SUA și Iran, a avut o întrevedere cu omologul său Abbas Araghchi, transmite dpa. Lavrov are prevăzute în cursul serii discuții cu președintele iranian Masoud Pezehkian. 'Iranul, Rusia și multe alte țări î
Guvernul SUA interzice utilizarea internă a inteligenței artificiale chineze DeepSeek
Guvernul SUA a interzis oficial luni agențiilor sale să achiziționeze și să utilizeze modele de inteligență artificială (AI) de la compania chineză DeepSeek, care a fost acuzată de încălcarea brevetelor de către concurenții săi americani și de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Avizul a fost emis de Departamentul pentru Securitate I
#Ucraina/Șase morți, între care 3 copii, într-un atac rusesc asupra unui parc din Harkov
Un atac rusesc cu dronă a ucis luni șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, relatează Reuters. Într-un mesaj publicat pe Telegram, Siniehubov anunțase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vo
SUA: Raul Castro, inculpat și de justiția din Florida, în plus față de cea federală
Justiția din statul american Florida l-a inculpat pe fostul președinte cubanez Raul Castro și a emis mandat de arestare pe numele acestuia, în același caz pentru care autoritățile federale l-au inculpat deja în luna mai, Washingtonul căutând să mărească presiunea asupra Cubei, transmite AFP. Raul Castro, președinte între 2006-2021, este
Danemarca/Anchetă în legătură cu presupuse acte de violență ale poliției împotriva unor jurnaliști la un protest
Poliția din Copenhaga a anunțat luni că a lansat o anchetă în urma declarațiilor a doi fotojurnaliști care au afirmat că au fost loviți de forțele de ordine în timpul unei demonstrații în weekend, relatează AFP. 'Mass-media a anunțat două incidente în care membri ai presei au fost loviți de forțele de ordine', a declarat poliția
Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială', spune premierul Mitsotakis
Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări luni, reacționând la violențele din Franța, că Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială' legată de criza financiară care a zguduit țara, transmite AFP. 'Când vedem aceste imagini (din Franța, n.red.), trebuie să ne luăm un angajament explicit: Gre
Israel: Beny Gantz, fost ministru al apărării, se retrage din cursa electorală
Liderul partidului Albastru și Alb, Beny Gantz, fost ministru în cabinetul de război format în Israel după atacurile din 7 octombrie 2013, și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru alegerile din 27 octombrie, transmite EFE. 'Nu voi candida la următoarele alegeri (...) Voi continua să lupt pentru unitate. Este singura soluție care va evita c
Ucraina: Conexiune limitată cu Starshield 'în mai multe sectoare ale frontului', spune Zelenski
Conectivitatea rețelei de sateliți Starlink/Starshield a SpaceX rămâne limitată 'în mai multe sectoare ale frontului' din Ucraina, ceea ce complică eforturile de interceptare a dronelor rusești, și-a exprimat luni regretul președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Din păcate, am constatat că echipamentele nu mai funcțio
Prim-ministrul olandez și partenerul său așteaptă primul lor copil, cu ajutorul unei mame surogat
Prim-ministrul olandez Rob Jetten a anunțat luni că el și partenerul său așteaptă primul lor copil, care se va naște cu ajutorul unei mame surogat și al unei donatoare de ovul, transmite Reuters. 'Cineva foarte special este pe drum. Ne vedem în 2027, micuțule', a scris Jetten pe contul personal de Instagram, însoțindu-și mesajul de emoticoa
Summit UE în capitala Italiei în martie pentru a marca 70 de ani de la Tratatul de la Roma (surse)
Summitul UE din luna martie ar urma să aibă loc în capitala Italiei, pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, document prin care a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) și care a deschis calea către UE, au declarat surse luni, conform agenției italiene de presă ANSA. Ideea de a organiza summitul din ma
Spania/alegeri: Liderul dreptei dă asigurări că, dacă PP va câștiga, pensiile vor continua să fie indexate cu rata inflației
Liderul opoziției de dreapta din Spania, Alberto Nunez Feijoo, a dat asigurări luni că, dacă va câștiga alegerile din noiembrie, Partidul Popular (PP) nu va elimina indexarea pensiilor cu ritmul inflației, în plină dezbatere privind pensiile și costul ridicat al vieții, transmite AFP. 'Pensiile vor crește în fiecare an cu ritmul inflației
Statele Unite le recomandă cetățenilor americani să dea dovadă de o 'vigilență sporită' în Orientul Mijlociu
Ambasadele SUA din Orientul Mijlociu au îndemnat luni cetățenii americani să fie extrem de vigilenți, având în vedere situația de securitate 'complexă' și posibilele anulări de zboruri, la aproape opt luni de la începerea războiului, relatează AFP. Mesajul a fost transmis de misiunile diplomatice din statele din Golf, precum și
Suedia: Lidera Partidului de Centru, desemnată să formeze un guvern
La peste o lună de la alegerile din Suedia, câștigate la limită de stânga, negocierile continuă, lidera Partidului de Centru fiind desemnată luni de președintele Parlamentului să încerce să formeze un guvern la centrul eșichierului politic, relatează AFP. Pe tot parcursul weekendului, Andreas Norlen a purtat discuții cu liderii celor
Manifestații violente în Albania/Premierul Edi Rama afirmă că protestatarii au încălcat 'linia roșie'
Premierul albanez Edi Rama a declarat luni, în cea de-a șaptea zi de proteste violente la Tirana, că 'linia roșie' a fost încălcată de protestatarii care atacă polițiștii și instituțiile, șeful guvernului albanez propunând un 'dialog', relatează AFP. Capitala Albaniei a fost scena unor proteste violente începând de






