VIDEO Ciolacu: România este alături de Ucraina, care trebuie să câştige acest război
România este alături de Ucraina, care trebuie să câştige acest război, iar în acest moment "Vladimir Putin se face responsabil de a fi criminal de război", a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la inaugurarea expoziţiei foto organizată de Ambasada Ucrainei, în prezenţa lui Oleksandr Kornienko, primul preşedinte adjunct al Radei Supreme a Ucrainei.
"Aici un artist reprezintă realitatea de acum, din Ucraina. Îl asigurăm pe domnul vicepreşedinte că România, ca şi până acum, va fi printre cei mai mari susţinători ai Ucrainei şi am văzut nu numai implicarea autorităţilor, dar implicarea directă a românilor pentru refugiaţii Ucrainei şi faptul că cu toţii suntem alături de acest război total injust, incorect, neprovocat. Şi este evident că, în acest moment, Vladimir Putin se face responsabil de a fi criminal de război", a afirmat Ciolacu.
El a adăugat că România continuă să fie alături de Ucraina.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"România va fi alături de Ucraina. Ucraina trebuie să câştige acest război, ne vom implica logistic, atât executiv, cât şi legislativ, cât şi cu expertiza noastră de a susţine aderarea Ucrainei, a Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană. Ucraina, Georgia, Republica Moldova sunt părţi din Europa, iar locul lor este alături de Uniunea Europeană. O decizie a unui stat suveran nu poate fi sancţionată de către alt stat. Nu am crezut că în 2022 vom mai avea parte de un război din Europa, de aceea toate ţările civilizate trebuie să facă scut în jurul Ucrainei, să ajute Ucraina să depăşească aceste momente şi mai ales să câştige acest război", a adăugat liderul PSD.
Oleksandr Kornienko a mulţumit autorităţilor de la Bucureşti pentru sprijinul acordat şi a amintit că fotoreporterul ucrainean Max Levin a fost ucis chiar în prima fază a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
"Maxim practic documenta crimele de război ale Rusiei. Din nefericire, aceste lupte continuă astăzi în zona de Est a Ucrainei, în partea de Sud a Ucrainei şi, datorită devotamentului lui, toată lumea are oportunitatea de a cunoaşte ce se întâmplă în realitate, ce face Rusia acum în Ucraina. Această luptă va continua şi datoria noastră este de a opri acest război, de a opri Rusia. Mulţumesc poporului român pentru sprijinul Ucrainei", a declarat Oleksandr Kornienko.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Cei doi oficiali au fost prezenţi, în foaierul din faţa sălii de plen, la expoziţia de fotografie cu tema "Cronicile unei invazii ruse în Ucraina 2022: începutul". Fotografiile expuse aparţin fotoreporterului ucrainean Max Levin, ucis de forţele armatei ruse în timpul exercitării profesiei.
Expoziţia se încheie pe 28 iunie şi îşi propune să aducă la cunoştinţa Uniunii Europene consecinţele războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Vernisajul a avut loc în contextul vizitei la Bucureşti a prim adjunctului preşedintelui Radei Supreme a Ucrainei, Oleksandr Kornienko.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Anterior, Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu oaspetele ucrainean, în care a subliniat "dorinţa ca ţara noastră să concentreze resurse financiare europene şi internaţionale pentru a sprijini procesul de reconstrucţie a Ucrainei.
"Pe lângă multe alte aspecte care ţin de dezvoltarea conexiunilor de transport cu Europa, cred că este necesară instalarea rapidă în Ucraina a unei echipe comerciale, economice şi umanitare care să faciliteze procesul de reconstrucţie, dar şi de facilităţi fiscale pentru companiile româneşti şi autorităţile locale care vor dori să investească acolo", a scris Ciolacu, pe Facebook, referitor la întrevederea avută. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest în Capitală/ AUR: Participanții au dorit să transmită că nu acceptă ca drepturile constituționale să rămână simple prevederi pe hârtie
Un amplu protest a avut loc sâmbătă, în Capitală, pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024. Potrivit unui comunicat al AUR, manifestația a fost 'dedicată apărării democrației, a libertății de exprimare și a drepturilor constituționale'. 'Cei aproximativ
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M











