Sondaj INSCOP: 71,2% dintre români consideră Rusia vinovată pentru războiul din Ucraina
Majoritatea românilor (71,2%) consideră Rusia drept vinovată pentru războiul din Ucraina, 87,3% dintre ei cred că liderii ruşi ar trebui să fie condamnaţi pentru crimele de război, iar 65% au o părere bună despre faptul că NATO şi SUA trimit mai multe trupe în România, relevă un sondaj realizat, în perioada 16 - 21 mai, de INSCOP Research.
Potrivit sondajului, 71,2% dintre români menţionează Rusia drept vinovată pentru războiul din Ucraina, 10,4% - SUA, 4,5% - Ucraina, 3,9% - NATO şi 1,7% - UE, iar 8,3% nu ştiu sau nu răspund.
La întrebarea cine ar câştiga războiul din Ucraina, 50,3% dintre respondenţi au apreciat că Ucraina, 26,1% - Rusia, iar 23,5% nu ştiu sau nu răspund.
De asemenea, 87,3% dintre români sunt de acord cu afirmaţia că "liderii ruşi ar trebui să fie condamnaţi pentru crimele de război din Ucraina", 7,7% îşi exprimă dezacordul şi 4,9% nu ştiu sau nu răspund.
Totodată, 21,9% dintre respondenţi sunt de acord cu afirmaţia că "Rusia va folosi arme nucleare în Ucraina pentru a câştiga războiul", în timp ce 73,5% nu cred acest lucru, iar 4,5% nu ştiu sau nu răspund.
Despre ipoteza ocupării Republicii Moldova, 22,7% dintre intervievaţi cred că Rusia va ocupa Republica Moldova, mai mult de două treimi (68,7%) nu sunt de acord cu acest lucru, iar 0,3% nu ştiu sau nu răspund, mai arată sondajul.
Potrivit cercetării sociologice, 65% dintre români au o părere bună despre faptul că NATO şi SUA trimit mai multe trupe în România - faţă de 59,2% care aveau această opinie în februarie, 31,7% au o părere proastă, în scădere de la 35,4% în februarie, iar 3,4% nu ştiu sau nu răspund.
În privinţa atitudinii României în cadrul NATO, 51,2% dintre români sunt de părere că ţara noastră trebuie îşi îndeplinească obligaţiile de stat de membru NATO şi să ajute militar statul aliat atacat, 28% consideră că nu trebuie să participe la război, dar să trimită ajutoare medicale şi hrană, iar 15,9% sunt de părere că trebuie să rămână neutră. Doar 3% dintre români cred că România ar trebui să iasă din NATO, în timp ce 1,9% nu ştiu sau nu răspund.
De asemenea, doar 14,6% dintre respondenţi cred că România trebuie să iasă din Uniunea Europeană, în scădere semnificativă faţă de februarie, când 22,4% erau de această părere, în timp ce 83% se opun unui Ro-Exit, faţă de 74,7% în februarie 2022, mai arată sondajul.
Totodată, doar 11,9% dintre români, faţă de 15,7% în februarie, cred că România ar trebui să iasă din NATO, în timp ce 86% spun că România trebuie să rămână în NATO, faţă de 81,2% în februarie, iar 3,2% nu ştiu sau nu răspund.
Conform sondajului, 50,5% dintre români consideră că achiziţiile de armament avansat din SUA ajută la întărirea Armatei României, iar 41,5% cred că acest lucru ajută doar la creşterea profiturilor producătorilor de armament, iar 8,1% nu ştiu sau nu răspund.
Doar 32% dintre români mai consideră că "dacă ar dori, armata Rusiei ar ajunge în cinci zile la Bucureşti", comparativ cu luna februarie, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, când procentul celor care erau de acord cu această afirmaţie era aproape dublu (61,2%). Două treimi dintre români (65,7%) nu sunt de acord cu această afirmaţie, faţă de 36% în februarie, iar 2,3% reprezintă procentul non-răspunsurilor.
Sondajul relevă şi că procentul celor care consideră că "Rusia apără valorile tradiţionale în faţa decadenţei morale a ţărilor occidentale" s-a redus drastic. Astfel, doar 24,7% dintre români mai cred acest lucru, faţă 41,4% în februarie, în timp ce 67,5% nu mai cred că Rusia apără valorile tradiţionale, faţă de 50,6% în februarie, iar 7,9% nu ştiu sau nu răspund.
Cercetarea sociologică a cuprins şi situaţia privind gazul de la Marea Neagră şi independenţa energetică a României.
Procentul românilor care cred că, prin exploatarea resurselor de gaz natural din Marea Neagră, România nu va mai fi dependentă de importurile din Rusia, a crescut, ajungând la 66,9%, faţă de 53,2% în februarie. 26,7% dintre respondenţi cred că gazul extras din Marea Neagră va fi vândut în Occident şi nu va rămâne în România, iar 6,4% nu ştiu sau nu răspund.
Cercetarea a fost făcută la comanda Asociaţiei New Strategy Center, prin interviuri telefonice, pe un eşantion de 1.100 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani, reprezentative pentru categoriile socio-demografice semnificative. Marja de eroare a datelor este de plus/minus 2,9%, la un grad de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














