MAE: România intervine în favoarea Ucrainei la CIJ în cadrul procedurilor lansate împotriva Rusiei
România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la Curtea Internaţională de Justiţie în cadrul procedurilor lansate împotriva Federaţiei Ruse, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.
"În continuarea demersurilor întreprinse în susţinerea Ucrainei ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva acestui stat, autorităţile române au aprobat, la cel mai înalt nivel, ca România să formuleze o cerere de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina împotriva Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie, la 26 februarie 2022, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Convenţia ONU privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 1948. Acest demers al României de a interveni în procesul menţionat are loc la solicitarea expresă a părţii ucrainene, transmisă de ministrul Afacerilor Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, omologului român, Bogdan Aurescu, cu ocazia vizitei pe care ministrul ucrainean a efectuat-o la Bucureşti", precizează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform MAE, în contextul acestor proceduri, România se va coordona cu alte state like minded care au luat o decizie similară şi va colabora strâns cu reprezentanţii Ucrainei implicaţi în procedurile din faţa CIJ.
Decizia autorităţilor române a fost comunicată de ministrul Bogdan Aurescu colegilor europeni şi omologului ucrainean în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Europene care s-a desfăşurat zilele trecute la Bruxelles, ca expresie a susţinerii "constante" şi "principiale" a autorităţilor de la Bucureşti pentru cauza Ucrainei, arată Ministerul de Externe.
"Decizia României reflectă, o dată în plus, poziţia constantă a ţării noastre în favoarea valorificării instrumentelor şi instituţiilor de drept internaţional în sprijinul menţinerii şi restabilirii păcii şi securităţii internaţionale, precum şi încrederea necondiţionată în rolul fundamental al CIJ ca promotor al justiţiei internaţionale", se mai precizează în comunicatul citat.
La 26 februarie 2022, Ucraina a depus cererea de iniţiere a procedurilor contra Federaţiei Ruse la CIJ, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Convenţia din 1948 privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid.
Potrivit MAE, Ucraina a reclamat faptul că Federaţia Rusă a invocat, în mod fals, comiterea unor acte de genocid în regiunile Lugansk şi Doneţk, pentru a justifica recunoaşterea aşa-numitelor RP Doneţk şi RP Lugansk, precum şi pentru a desfăşura o operaţiune militară specială împotriva Ucrainei. "În baza acestor acuzaţii false, Federaţia Rusă este angajată, în prezent, într-un proces de invazie militară a Ucrainei, care are ca efecte încălcări grave şi pe scară largă ale drepturilor omului şi dreptului internaţional umanitar", menţionează MAE.
Printr-un ordin din data de 16 martie 2022, Curtea a indicat măsuri provizorii/conservatorii, prin care a stabilit în sarcina Federaţiei Ruse obligaţia de a suspenda imediat operaţiunile militare începute la 24 februarie 2022 pe teritoriul Ucrainei, precum şi de a se asigura că unităţi militare sau neregulate pe care Federaţia Rusă le-ar direcţiona sau sprijini, precum şi orice organizaţii sau persoane care ar fi supuse controlului sau conducerii sale nu fac niciun demers de continuare a operaţiunilor militare. De asemenea, ordinul prevede că ambele părţi se vor abţine de la orice acţiune care ar putea agrava sau extinde disputa supusă Curţii sau care ar face mai dificilă soluţionarea acesteia, explică Ministerul de Externe.
De asemenea, printr-un ordin din data de 23 martie 2022, CIJ a indicat data de 23 septembrie 2022 ca termen pentru depunerea Memoriului Ucrainei, respectiv 23 martie 2023 ca dată limită pentru depunerea Contra-memoriului Federaţiei Ruse.
Conform regulilor prevăzute în Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, dacă o cauză pare să implice interpretarea unei convenţii multilaterale la care alte state decât cele implicate în dispută sunt părţi, Grefierul trebuie să notifice aceste state, iar orice stat notificat are dreptul să intervină în proceduri.
România, ca şi celelalte state părţi la Convenţia privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, a primit din partea Grefei CIJ o notificare privind faptul că procedurile iniţiate de Ucraina par a ridica probleme de interpretare a acestei Convenţii, statele părţi respective putându-se prevala de posibilitatea de a interveni în speţă.
Declaraţia de intervenţie, care poate fi formulată înainte de data fixată pentru deschiderea procedurilor orale privind disputa în cauză, implică anumite proceduri suplimentare din partea statului intervenient. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea )
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest în Capitală/ AUR: Participanții au dorit să transmită că nu acceptă ca drepturile constituționale să rămână simple prevederi pe hârtie
Un amplu protest a avut loc sâmbătă, în Capitală, pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024. Potrivit unui comunicat al AUR, manifestația a fost 'dedicată apărării democrației, a libertății de exprimare și a drepturilor constituționale'. 'Cei aproximativ
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M











