VIDEO Ucraina va câştiga războiul ''înainte de sfârşitul anului'' (şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene)
Războiul din Ucraina va ajunge la un "punct de cotitură" în luna august, iar Rusia va fi învinsă "înainte de sfârşitul anului", a prezis şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, asigurând că armata va reuşi să recucerească întregul teritoriu, relatează AFP.
Victoria nu va fi ''uşoară'', dar ''se va întâmpla'', a declarat Kiril Budanov într-un interviu acordat postului britanic Sky News publicat vineri seară, în care a apărut senin şi s-a declarat ''optimist'' având în vedere evoluţia actuală a conflictului.
''Punctul de cotitură va veni în a doua jumătate a lunii august'' şi ''majoritatea operaţiunilor militare se vor încheia până la sfârşitul anului'', preconizează el.
Potrivit lui Budanov, armata rusă "suferă pierderi grele în oameni şi arme", nu în ultimul rând pentru că Ucraina ştie "totul" despre ea, inclusiv planurile sale militare.
Până în prezent, Rusia nu a reuşit să revendice controlul complet decât asupra unui singur oraş important, Herson (sud), iar ofensiva militară despre care mulţi experţi au prezis că va avea o ascensiune fulminantă a fost marcată de eşecuri, în special logistice.
După ce nu a reuşit să ajungă la porţile Kievului, statul major rus a fost nevoit să îşi revizuiască obiectivele, restrângând ofensiva în estul şi sudul ţării. La sfârşitul săptămânii, lupte grele se desfăşurau în regiunea Donbas. Statul major general ucrainean a raportat că, în regiunile Doneţk şi Tavria, armata rusă a folosit "mortiere, artilerie, lansatoare de grenade şi mijloace aeriene pentru a provoca daune maxime armatei ucrainene", vizând personalul, fortificaţiile şi clădirile.
Ministerul ucrainean al Apărării estimează pierderile ruseşti la peste 26.000 de soldaţi, 199 de avioane şi aproape 1.200 de tancuri de la începutul invaziei, la 24 februarie. Surse occidentale vorbesc de 12.000 de soldaţi ruşi ucişi. Cu toate acestea, nu sunt disponibile statistici independente.
Budanov a mai spus că preşedintele rus, Vladimir Putin, se află ''într-o stare fizică şi psihologică foarte proastă'', afirmând că acesta este ''foarte bolnav'' şi că suferă de ''mai multe boli în acelaşi timp, inclusiv de cancer''.
În aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat publicaţiile din presa străină potrivit cărora Vladimir Putin ar avea cancer drept "invenţii şi minciuni". De la începutul pandemiei, Peskov a reiterat în mod regulat că Putin, care a fost vaccinat împotriva coronavirusului în martie 2021 şi a primit o a treia doză de vaccin în luna septembrie a aceluiaşi an, are o ''sănătate excelentă''.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Emisarul american Steve Witkoff în Europa pentru convenirea unei propuneri pe care să o prezinte lui Putin (media)
Site-ul de știri american Axios a relatat luni seara că emisarul președinției americane, Steve Witkoff, se află în drum spre Europa pentru a se întâlni separat cu liderii ucrainean și rus în această săptămână, transmite marți AFP. Discuțiile cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski 'vor reuni Ucraina, alia
Canada:Trei sferturi dintre alegătorii din Alberta s-au pronunțat împotriva unui referendum privind independența (proiecție)
Peste trei sferturi dintre alegătorii provinciei canadiene Alberta s-au pronunțat luni împotriva organizării unui referendum privind separarea de restul Canadei, indică o estimare făcută de postul public de televiziune CBC, citat marți de AFP și Reuters. Potrivit acestei proiecții, partizanii menținerii provinciei în interiorul Can
SUA: Votul anticipat a început în Texas, stat-cheie în alegerile de la mijlocul mandatului
Votul anticipat pentru alegerile americane de la mijlocul mandatului a început luni în Texas, iar democrații speră la victorii istorice în acest bastion tradițional republican, scrie AFP. Mai devreme în cursul zilei s-au format cozi în fața unei secții de votare din Houston. Texanii au timp până pe 3 noiembr
Administrația Trump avansează cu exploatarea minieră în largul coastelor insulelor Samoa Americane
Administrația Trump a anunțat luni că a finalizat o procedură de licitație pentru exploatare minieră în largul insulelor Samoa Americane, în Oceanul Pacific, în ciuda unei opoziții puternice din partea populațiilor locale și a asociațiilor de protecție a mediului, notează AFP. Concesiunile vândute vor acoperi peste 12 m
Trump se declară pregătit pentru o întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni pregătit pentru o întâlnire cu omologii săi rus, Vladimir Putin, și chinez, Xi Jinping, în China, în noiembrie, despre care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmase anterior că a fost 'menționată', notează AFP. 'Dacă preșe
Zelenski acuză Statele Unite că întârzie livrarea de rachete interceptoare către #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat luni Statele Unite că întârzie în mod deliberat livrarea planificată de rachete interceptoare către țara sa, în contextul în care tensiunile cu omologul său american Donald Trump sunt la cel mai înalt nivel, relatează AFP. Zelenski acuză deja Washingtonul că
Trump pune din nou violențele din Franța pe seama imigrației
Președintele american Donald Trump a arătat din nou cu degetul luni spre imigrație ca fiind cauza manifestațiilor și violențelor care zguduie Franța de sâmbătă, repetând la nesfârșit că țara și întreaga Europă ar trebui să își 'închidă granițele', notează AFP. 'Ceea ce se întâmplă &ic
Iranul îl convoacă pe ambasadorul Germaniei după condamnarea a doi agenți ai Teheranului
Ministerul iranian de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Germaniei la Teheran, Axel Dittmann, acuzând Berlinul că formulează 'alegații politice fără fundament' la adresa Teheranului, relatează AFP. Acest demers este o replică la convocarea, tot luni, a ambasadorului Iranului de către Germania, după condamnarea pentru complo
Washingtonul îi sfătuiește pe americani să evite manifestațiile din Franța
Diplomația americană i-a sfătuit luni pe cetățenii săi să evite zonele cu manifestații din Franța, într-o alertă de securitate care solicită, de asemenea, 'luarea de măsuri de precauție' în cazul în care se află în apropierea unor mari adunări publice, notează AFP.
Canada: Carney promite o anchetă 'aprofundată și rapidă' după incendiul cu victime la o bază militară
Prim-ministrul canadian Mark Carney a promis luni o anchetă 'aprofundată și rapidă' cu privire la circumstanțele incendiului violent în care au murit sâmbătă patru militari la o bază din vestul țării, transmite AFP.
Lavrov a avut 'negocieri fructuoase, deschise și sincere' cu omologul său Araghchi la Teheran
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat luni într-o vizită la Teheran pe fondul tensiunilor militare dintre SUA și Iran, a avut o întrevedere cu omologul său Abbas Araghchi, transmite dpa. Lavrov are prevăzute în cursul serii discuții cu președintele iranian Masoud Pezehkian. 'Iranul, Rusia și multe alte țări î
Guvernul SUA interzice utilizarea internă a inteligenței artificiale chineze DeepSeek
Guvernul SUA a interzis oficial luni agențiilor sale să achiziționeze și să utilizeze modele de inteligență artificială (AI) de la compania chineză DeepSeek, care a fost acuzată de încălcarea brevetelor de către concurenții săi americani și de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Avizul a fost emis de Departamentul pentru Securitate I
#Ucraina/Șase morți, între care 3 copii, într-un atac rusesc asupra unui parc din Harkov
Un atac rusesc cu dronă a ucis luni șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, relatează Reuters. Într-un mesaj publicat pe Telegram, Siniehubov anunțase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vo
SUA: Raul Castro, inculpat și de justiția din Florida, în plus față de cea federală
Justiția din statul american Florida l-a inculpat pe fostul președinte cubanez Raul Castro și a emis mandat de arestare pe numele acestuia, în același caz pentru care autoritățile federale l-au inculpat deja în luna mai, Washingtonul căutând să mărească presiunea asupra Cubei, transmite AFP. Raul Castro, președinte între 2006-2021, este
Danemarca/Anchetă în legătură cu presupuse acte de violență ale poliției împotriva unor jurnaliști la un protest
Poliția din Copenhaga a anunțat luni că a lansat o anchetă în urma declarațiilor a doi fotojurnaliști care au afirmat că au fost loviți de forțele de ordine în timpul unei demonstrații în weekend, relatează AFP. 'Mass-media a anunțat două incidente în care membri ai presei au fost loviți de forțele de ordine', a declarat poliția













