INTERVIU VIDEO Marius Dan (Fondul Proprietatea): Preţul energiei va rămâne ridicat şi în următorii ani
Preţul energiei pe piaţa din România va rămâne ridicat în următorii ani şi, chiar dacă se va stabiliza, acesta va fi la un alt nivel faţă de preţurile cu care am fost obişnuiţi până acum, a afirmat Marius Dan, vicepreşedinte senior al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat AGERPRES.
Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la mai multe companii importante din energie, este în plin proces de pregătire a listării Hidroelectrica la bursă, care ar putea însemna cel mai mare IPO din Europa Centrală şi de Est din ultimii şapte ani, valoarea tranzacţiei fiind estimată între 2,3 şi 4 miliarde de dolari, după cum spune Marius Dan.
Reprezentantul fondului de investiţii speră ca listarea să fie gata în acest an, până la 15 noiembrie. O astfel de listare este deosebit de importantă pentru economia ţării, va fi ca un magnet pentru a atrage investitorii străini, care aşteaptă de mult cotarea pe bursă a producătorului de energie, a adăugat el.
Totodată, Dan susţine că Hidroelectrica este mai valoroasă dacă rămâne doar cu active de producţie de energie şi nu cumpără furnizori sau distribuitori.
Fondul Proprietatea controlează 20% din acţiunile Hidroelectrica, restul aparţinând statului român.
AGERPRES: Să începem cu subiectul la zi legat de Fondul Proprietatea: listarea Hidroelectrica la bursă. Explicaţi-ne care este importanţa ei pentru economia românească.
Marius Dan: Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România. Este un o companie cu un istoric foarte bogat, o companie care în ultimii zece ani a progresat extrem de mult, dacă ne gândim că exact acum zece ani Hidroelectrica intra în insolvenţă, avea pierderi de cinci sute de milioane de lei pe an, iar acum este una dintre cele mai profitabile companii din România, o companie foarte eficientă şi o companie care se apropie de listarea la bursă.
Iar prin acest proces dorinţa noastră este ca Hidroelectrica să devină cea mai valoroasă companie din România din sectorul public sau din sectorul privat şi credem că există premisele ca acest lucru să se întâmple, atâta timp cât tranzacţia va fi efectuată aşa cum vedem noi lucrurile, cum văd băncile, consultanţii cu care am discutat şi atâta timp cât tranzacţia va fi realizată printr-o listare atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi Bursa din Londra sau orice altă piaţă internaţională.
Pentru că ideea aceasta de a avea Hidroelectrica listată şi pe o piaţă internaţională este pentru a permite accesul oricărui investitor la nivel global în această tranzacţie, în această listare. Pentru că, aşa cum spuneam mai devreme, este un activ unic, un activ atât de interesant încât credem că va fi un magnet pentru investitori la nivel global de a participa la IPO-ul companiei. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, tehnic, trebuie să le permitem tuturor accesul la tranzacţie.
Pentru economia României suntem convinşi că va fi un un lucru extrem de benefic, fiindcă IPO-ul, dacă se va întâmpla şi pe piaţa internaţională, va atrage foarte multă atenţie la nivel global.
AGERPRES: Cât estimaţi că veţi obţine din listarea acţiunilor?
Marius Dan: Sperăm ca IPO-ul Hidroelectrica să fie cel mai mare IPO făcut în Europa Centrală şi de Est în ultimii şase-şapte ani. Valoarea pe care noi o estimăm, în funcţie de pachetul vândut, în funcţie de multiplii la care se va vinde compania, valoarea tranzacţiei ar putea fi între 2,3 - 2,5 miliarde de dolari la un nivel minim, până la 4 miliarde de dolari dacă vom vinde 15% din companie.
Bineînţeles, dacă condiţiile o vor cere şi vom vedea foarte multă cerere pentru acţiunile Hidroelectrica, Fondul Proprietate ar putea vinde chiar întreg pachetul de acţiuni, 20%, ceea ce bineînţeles ar fi benefic pentru lichiditate, pentru free-float ulterior, după ce se va realiza tranzacţia.
AGERPRES: Credeţi că este un moment bun pentru listarea la bursă?
Marius Dan: Ar fi un moment foarte bun atât, atâta timp cât prin listarea Hidroelectrica toţi ochii vor fi aţintiţi pe România, ar fi un moment foarte bun să discutăm despre reformele care au loc în ţară, să discutăm despre oportunităţile de investiţii din România, oportunităţile de investiţii din sectorul energetic din Marea Neagră.

Mai mult decât atât, în momentul în care Hidroelectrica este listată şi pe o piaţă internaţională şi are un track record, în viitor când vor avea nevoie de finanţare suplimentară pentru un proiect atractiv de investiţii, pentru o achiziţie interesantă, va fi mult mai uşor să ridice acei bani la nişte costuri atractive. Chiar dacă noi, Fondul Proprietatea, vom avea o deţinere semnificativ mai mică, pentru că suntem vânzători în această listare, ne gândim şi la beneficiile pentru companie şi pentru România pe termen lung.
AGERPRES: De ce aţi luat decizia să faceţi listarea la modul acesta, să vândă Fondul Proprietatea pachetul său?
Marius Dan: Pentru că exista o decizie încă din 2012, decizie de listare a companiei prin majorarea capitalului social, deci compania să emită acţiuni noi. Acea tranzacţie sau acea propunere, hotărâre, avea sens la momentul respectiv pentru că Hidroelectrica avea datorii de peste 700 de milioane de dolari şi principiul, ideea de bază era să atragă bani din piaţă, să emită acţiuni noi şi să-şi plătească datoriile.
Acum, această tranzacţie nu mai este la fel de oportună, ca Hidroelectrica să emită acţiuni noi să ridice bani, pentru că Hidroelectrica nu are datorii, are cash suplimentar, după cum vedem operaţiunile companiei merg foarte bine, distribuie dividende semnificative către statul român şi către noi ca acţionari minoritari, atât din profitul anual, cât şi dividende speciale.
Deci Hidroelectrica are o capacitate foarte bună de a genera cash, iar acest lucru este bineînţeles atractiv şi pentru investitorii interesaţi de IPO, dar a emite acţiuni noi. A ridica bani din piaţă fără a avea nevoie de ei nu e o tranzacţie ideală şi atunci intervenea posibilitatea ca statul român să-şi vândă o parte din acţiunile deţinute la Hidroelectrica, adică din cei 80% să vândă 10%.
Dar, odată cu pandemia a intervenit acel moratoriu care interzicea vânzarea oricărui pachet deţinut de stat şi ne-am gândit că e un moment foarte bun ca noi să intervenim, să facem listarea companiei prin vânzarea unui pachet deţinut de către Fondul Proprietatea.
Este un moment bun în piaţă şi chiar credem că Hidroelectrica ar putea deveni cea mai valoroasă companie prin listarea la bursă.

AGERPRES: Care este stadiul listării?
Marius Dan: Acum avem aprobarea acţionarilor, această aprobare a fost luată la sfârşitul lunii martie, de demarare a procedurilor de listare doar la Bursa de Valori Bucureşti. Am avut o adunare generală a acţionarilor săptămâna trecută prin care a fost aprobată activarea consultanţilor selectaţi încă din 2019. Deci consultanţii au fost activaţi.
Noi, Fondul Proprietatea, suntem în acest moment în proces de selecţie pentru un consultant financiar care să ne reprezinte pe noi, iar ulterior va fi demarat procesul de selecţie pentru băncile care vor efectua această tranzacţie. Va fi un consorţiu probabil destul de larg, pentru că dimensiunea tranzacţiei este foarte mare.
Sperăm ca băncile să fie selectate în maximum patru până la şase săptămâni, iar apoi va demara efectiv procesul de listare, prospectul, toţi paşii necesari pentru efectuarea acestei tranzacţii.
Dorinţa noastră este să avem Hidroelectrica listată la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi pe o piaţă internaţională până pe 15 noiembrie. Nu e un lucru uşor de realizat, dar ăsta este orizontul de timp la care noi ne uităm.
Bineînţeles, dacă nu se va întâmpla până pe 15 noiembrie, atunci mai există o fereastră de oportunitate până la mijlocul lunii februarie, dar vrem să fim ambiţioşi şi să avem listarea până la sfârşitul acestui an.
AGERPRES: Cum vedeţi planurile Hidroelectrica de a cumpăra un furnizor, un distribuitor de energie?
Marius Dan: Hidroelectrica este un activ extrem de interesant având structura pe care compania o are în acest moment. Dacă ne uităm la multiplii la care se tranzacţionează pe pieţele financiare producătorii de energie verde, în special producătorii de energie hidro, sunt nişte multipli foarte buni.
Vă dau un exemplu: în Austria, Verbund, care are 90% din active axate pe producţia de energie hidro, tranzacţionează la un multiplu de douăzeci până la douăzeci şi cinci EBITDA. Dacă ne uităm la companiile care fac doar distribuţie de energie, distribuţie de gaze, se tranzacţionează la un multiplu de cinci, şase, şapte.
Şi atunci, orice achiziţie care ar putea dilua multiplul sau atractivitatea companiei, bineînţeles că noi nu vom fi de acord cu acest lucru, pentru că vrem ca Hidroelectrica să rămână un activ interesant, bazat pe capacitatea de generare de energie hidro.
Distribuţia de energie este cu totul o altă piaţă, cu totul altă activitate, există jucători care fac asta şi nu credem că o achiziţie din partea Hidroelectrica a unui astfel de jucător ar fi oportună, în special în acest moment în care compania se află în proces de listare. Vrem ca managementul să se concentreze pe listarea de succes a companiei. Ar trebui ca acesta să fie obiectivul primordial.
AGERPRES: Dar cum vedeţi planul Hidroelectrica de a-şi diversifica producţia din alte surse? Eoliene, de exemplu.
Marius Dan: Hidroelectrica are aceste planuri de diversificare, am văzut că au făcut o achiziţie mai mică în trecut. Din punctul nostru de vedere, Hidroelectrica ar trebui să se concentreze pe activele pe care le are, iar orice achiziţii de producători de energie solară, eoliană, dacă vor fi făcute, trebuie să fie făcute în cei mai buni termeni comerciali.
Nu vrem ca Hidroelectrica să intre într-un proces competitiv cu alţi jucători interesaţi, pentru că atunci preţul plătit pe aceste active va fi unul foarte mare şi noi suntem convinşi că cea mai bună evaluare pe care compania o poate obţine este cu activele pe care le are în acest moment, activele de producţie de energie hidro sunt cel mai bine evaluate de către piaţă. Şi atâta timp cât orice alt activ ar dilua acest multiplu nu credem că ar avea un impact pozitiv asupra companiei.

AGERPRES: Pe termen mediu, trei-cinci ani, cum vedeţi evoluţia acţiunilor Hidroelectrica şi de ce?
Marius Dan: Credem că potenţialul pentru Hidroelectrica, o dată ce compania va fi listată la bursă, va fi unul bun. Bineînţeles, trebuie să ne uităm şi la performanţa fundamentală a companiei. Performanţa a fost foarte bună, volatilă în ultimii ani, dacă ne uităm 2019, 2020, dar nu din cauza managementului companiei, ci din cauza legislaţiei. Am avut acea ordonanţă (OUG 114/2018 - n.r.) care a readus piaţa reglementată, iar business-ul Hidroelectrica este sensibil la astfel de reglementări şi nu credem că ar trebui să existe astfel de intervenţii pe partea legislativă care să afecteze producătorii de energie.
Credem că cea mai bună variantă este ca aceste companii să poată să opereze într-o piaţă liberă, să-şi maximizeze profiturile, iar Guvernul poate încasa dividende semnificative, după cum am văzut în ultimii ani de la Hidroelectrica şi de la alte companii din sector.
Ce face statul cu aceşti bani, cu aceste dividende prin acordarea de subvenţii către consumatorii casnici, către populaţie, către consumatorii vulnerabili este un lucru bun şi asta ar trebui să se întâmple.
Operaţiunile companiei Hidroelectrica şi ale altor producători de energie electrică n-ar trebui să fie afectate de legislaţie, dar pe termen lung credem că există potenţial, în funcţie de cum va evolua şi preţul la energia electrică. Fundamental în România există premisele unei performanţe bune, pentru că avem dinamica locală, ştim că în 2026-2027 o capacitate de producţie a Nuclearelectrica va ieşi din producţie, datorită retehnologizării, iar acest lucru pentru Hidroelectrica înseamnă preţuri la energie electrică bune.
AGERPRES: Credeţi că va continua să existe un preţ mare al energiei în viitor?
Marius Dan: Dacă ne uităm la preţurile forward din Germania, la dinamica din piaţa europeană, da. Adică preţurile par să se stabilizeze, dar se vor stabiliza la un alt nivel faţă de preţurile la energie electrică cu care am fost obişnuiţi în ultimii ani.
Iar, pe această bază, dacă punem şi dinamica locală a producţiei de energie electrică versus cerere, care ne aşteptăm să fie în continuă creştere, odată cu dinamica economiei locale, atunci acest lucru va duce la preţuri în continuare ridicate.
AGERPRES: Unde se vor duce banii din listarea Hidroelectrica?
Marius Dan: Noi suntem acţionarul vânzător, noi vom încasa banii din vânzarea acţiunilor la Hidroelectrica, iar noi vom distribui aceşti bani către acţionarii Fondului Proprietatea. Din baza noastră de acţionariat avem peste 30% fondurile de pensii locale, pilonul doi, deci peste opt milioane de români vor beneficia de tranzacţia de listare a Hidroelectrica, de vânzarea de către Fondul Proprietatea a acestui pachet.
Mai avem categoria de investitori de retail din România, aproape 20%, deşi aceşti investitori vor beneficia de dividendele pe care noi le vom plăti odată cu vânzarea pachetului deţinut la Hidroelectrica.
AGERPRES: Uitându-ne asupra economiei în ansamblu şi asupra puterii de cumpărare a românilor, mai are lumea bani să investească în acţiuni la bursă?
Marius Dan: Dacă ne uităm la dinamica din sectorul financiar-bancar putem să spunem că da, există foarte mulţi bani care sunt parcaţi în România în depozite, în produse cu risc scăzut, iar pentru aceşti investitori venirea companiei Hidroelectrica la bursă ar putea reprezenta o oportunitate foarte bună de a investi într-o companie care plăteşte dividende atractive.
Dacă ne uităm la randamentele plătite de companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti, acestea sunt destul de ridicate, undeva în medie pentru ultimii ani 7-8%, în comparaţie cu companiile europene, este un randament al dividendelor de trei sau patru ori mai mare. La prima vedere poate părea un lucru bun, dar nu este un lucru bun, ci înseamnă că aceste companii nu sunt evaluate la fel ca şi companiile din afara ţării.
Pentru investitorii locali dividendul, randamentul plătit de companiile româneşti este atractiv, rămâne semnificativ peste dobânzile la depozite bancare, iar acest lucru poate reprezenta o oportunitate ca mai mulţi investitori de retail să devină activi în piaţa de capital locală.
Noi ne gândim foarte atent la structurarea tranzacţiei Hidroelectrica pentru că ne dorim ca investitorii de retail din România să aibă acces la această tranzacţie şi ne vom asigura să avem o alocare atractivă pentru investitorii de retail români, în măsura în care, bineînţeles, va exista interes din partea acestei baze de investitori.
Pentru că noi, ca administrator al Fondului Proprietatea, am depus eforturi foarte mari în ultimii zece ani de dezvoltare a pieţei de capital locale prin toate activităţile pe care noi le am depus, am avut întâlniri cu 6.000 de investitori instituţionali de-a lungul timpului, pe care am încercat să-i atragem în România. Continuăm să facem aceste eforturi şi realizăm că listarea Hidroelectrica este o oportunitate unică să atragem şi mai mulţi investitori în România.
Dar revenind la retail, la investitorii de retail locali, credem că listarea Hidroelectrica ar putea aduce şi mai multe conturi deschise la Bursa de Valori Bucureşti.

AGERPRES: Cum văd investitorii străini România şi mediul economic din România?
Marius Dan: Investitorii instituţionali străini de pe piaţa de capital sunt foarte interesaţi de România, dar există multă competitivitate la nivel global. Dacă ne uităm la listările care au avut loc în ultimii ani, în România am avut listări mari în 2013-2014, mă refer în special la Romgaz şi Electrica. Vor să vină, dar le trebuie oportunităţi de investiţii, pentru că celelalte listări pe care le-am avut din spaţiul privat au fost atractive, dar au fost destul de mici.
Dacă ne uităm la tranzacţiile din ultimii patru, cinci ani în medie IPO-urile cele mai mari au fost până la 50-60 de milioane de dolari. Noi, în cazul Hidroelectrica, vorbim de o listare de minimum 2,3-2,5 miliarde de dolari, deci foarte clar că această companie va fi magnetul de care avem nevoie pentru a atrage mulţi investitori străini.
Pe de altă parte, şi aici intervine şi datoria noastră ca administrator al Fondului Proprietatea, în ultimii ani a fost foarte mult zgomot politic şi datoria noastră a fost să explicăm investitorilor străini de ce e zgomot şi de fapt ce se întâmplă în economia reală şi ce se întâmplă în companiile din portofoliul Fondului Proprietatea şi cred că, dacă ne uităm la preţul acţiunii Fondului Proprietatea, am explicat destul de bine.
Pentru că evoluţia a fost bună, investitorii au înţeles că în continuare companiile performează bine şi credem că acest lucru şi acest efort ar trebui depus de către toţi jucătorii din piaţa de capital, de a fi deschişi, transparenţi, de a explica acţionarilor lor ce se întâmplă în economia reală şi ce este zgomot politic, ca această diferenţă să fie făcută.
AGERPRES: Care sunt principalele riscuri pe care le vedeţi la listarea Hidroelectrica?
Marius Dan: Principalul risc pe care îl vedem este de a diminua valoarea tranzacţiei, de a diminua participaţia pe care noi o vom putea vinde, sub 15%, pentru că vom fi forţaţi să avem o listare doar la BVB.
Pentru că, după cum spuneam mai devreme, dacă ne uităm la tranzacţiile realizate în ultimii ani pe BVB valoarea lor a fost relativ mică în comparaţie cu valoarea IPO-ului de la Hidroelectrica şi în context european 2,3 miliarde de dolari reprezintă o tranzacţie foarte mare, nu e o tranzacţie uşoară şi de aceea trebuie să existe o listare pe o piaţă internaţională dacă dorim să se îndeplinească acel criteriu din PNRR de a lista minimum 15% din Hidroelectrica până la 30 iunie 2023.
Suntem convinşi că trebuie să existe o listare internaţională, altfel vom noi oricum vom merge mai departe cu toate procedurile pentru realizarea acestei tranzacţii, vom vedea care va fi şi sfatul oficial al consorţiului de bănci pe care îl vom selecta.
Până acum am avut discuţii cu douăzeci de bănci internaţionale şi toţi au subliniat importanţa existenţei unei listări duale, pentru a permite accesul tuturor investitorilor interesaţi de tranzacţie.
Dacă nu vom avea aprobarea acţionarilor pentru o listare internaţională, vom vedea evaluarea posibilă, dacă va fi doar o listare la BVB, dar un lucru este evident: că pachetul de acţiuni nu va fi 15%, va fi semnificativ mai mic, poate la jumătate faţă de intenţia noastră din acest moment.
Iar acest lucru nu este optim pentru că nu se îndeplineşte criteriul din PNRR, free-float-ul companiei nu va fi la fel de mare, dar sunt câţiva paşi până acolo şi interesul tuturor stake holderilor credem că ar trebui să fie o listare de succes, un succes răsunător al Hidroelectrica la nivel internaţional.
Acest lucru ni-l dorim noi, credem că statul ca şi acţionar majoritar al Hidroelectrica este aliniat cu noi, pentru că maximizarea valorii companiei ar trebui să fie principalul obiectiv şi pentru stat, având în vedere că deţine 80% din acţiuni, şi suntem convinşi că vom ajunge la acel moment în care va fi luată decizia optimă pentru listarea Hidroelectrica.
AGERPRES: Mai există băieţi deştepţi care căpuşează Hidroelectrica?
Marius Dan: Dacă ne uităm la evoluţia companiei faţă de acum zece ani putem spune că nu există, compania a avut profituri în creştere, rezultate foarte bune, este mult mai eficientă, deci nu, nu avem motive să credem că există băieţi deştepţi la Hidroelectrica.
Deci nu credem că există aceiaşi băieţi deştepţi care beneficiau de preţuri reduse la energie acum zece ani şi care înregistrau profituri enorme practic prin transferul profitului de la Hidroelectrica către ei. Există băieţi deştepţi în acest moment şi nu doar băieţi, ci persoane deştepte la Hidroelectrica.
Pentru că toţi angajaţii companiei, managementul, Consiliul de Administraţie, care au dus la performanţa din acest moment a Hidroelectrica şi au contribuit la progresul companiei ca cel mai valoros jucător din economia românească, cred că ei merită această etichetă de oameni deştepţi.AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNSP: Producția și furnizarea de energie electrică și termică vor crește anul acesta cu 0,5%
Producția și furnizarea de energie electrică și termică ar urma să înregistreze anul acesta o creștere de 0,5% față de 2025, și vor continua să se majoreze ușor în următorii trei ani, conform Proiecției principalilor indicatori macroeconomici 2026 - 2029, publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Astfel, în 2027 producția și fu
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,7 milioane lei, la nivel național, în perioada 8 - 12 iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la peste 1.500 de operatori economici, la nivel național, în perioada 8 - 12 iunie, iar în urma neregulilor constatate a aplicat amenzi în valoare de peste 4,7 milioane de lei. 'În perioada 8 - 12 iunie 2026, Autoritatea Națională pentru Pro
VIDEO Pistol (CNAIR): Al treilea tunel de pe secțiunea Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești a intrat în lucru
Lucrările la cel de-al treilea tunel de pe Secțiunea 2 Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) au început, în timp ce constructorii lucrează simultan la trei tuneluri din sectorul montan al autostrăzii, a anunțat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristi
ONRC: 51.273 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele patru luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut în primele patru luni din 2026 cu 14,28% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 51.273 de înmatriculări, din care 28.294 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele mai multe înmat
Codirlașu (CFA România): Deficitul bugetar persistent ridicat este principalul generator al inflației
Deficitul bugetar persistent ridicat reprezintă principalul factor care alimentează inflația în România, în timp ce scumpirea combustibililor și deprecierea leului au avut un efect suplimentar asupra creșterii prețurilor, a declarat, pentru AGERPRES, președintele CFA România, Adrian Codirlașu. În opinia sa, reduce
Inflația menține România într-o zonă de stagflație, cu creștere economică aproape de zero (consultant)
Inflația rămâne principala problemă economică a României și principalul factor care menține economia într-o zonă de stagflație, caracterizată prin creștere economică aproape de zero și majorări persistente de prețuri, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, energia, gazele și car
Pîslaru: Rata de ocupare a forței de muncă în România este o catastrofă
Rata de ocupare a forței de muncă în România este o catastrofă iar presiunea va crește după ce generația decrețeilor se va pensiona în perioada 2032 - 2034, consideră ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care asigură și interimatul la Ministerul Muncii. 'Rata de ocupare a for
Costin: BNS dezvoltă un parteneriat cu ANOFM pentru implementarea proiectului SMART SPO
Blocul Național Sindical (BNS) dezvoltă un parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și implementează proiectul SMART SPO pentru circa 275.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, proiect care va fi operațional la 1 iulie, a declarat, vineri, Dumitru Costin, președintele confederației sindicale, la un eveniment de spe
Pistol (CNAIR): Tariful de traversare a Podului Giurgiu-Ruse va putea fi plătit online din 15 iunie
Șoferii de autoturisme și cei ai vehiculelor de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri vor putea achita online, începând de luni, 15 iunie, tariful de traversare a Podului Giurgiu-Ruse, prin intermediul unei platforme web și al unei aplicații mobile, a anunțat vineri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, C
BEI, partener strategic pentru România; finanțări pentru infrastructură și energie în pregătire (ministru)
Banca Europeană de Investiții (BEI) rămâne un partener strategic pentru dezvoltarea României, iar în perioada următoare țara noastră are în pregătire mai multe finanțări importante, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Banca Europeană de Investiții/ European Investment Bank, un partener strategic pentru
Via Transilvanica devine oficial traseu pedestru de interes național
Traseul Via Transilvanica a fost declarat oficial traseu pedestru de interes național, printr-un ordin semnat de ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Am semnat ordinul prin care Via Transilvanica devine oficial traseu pedestru de interes național! Cu peste 1.630 de kilometri care leagă Bucovina,
Oneț (AFIR): Săptămâna viitoare, ieșim cu a treia schemă de energie pentru autoconsum, cu o sumă majorată de 265 de milioane de euro
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va veni săptămâna viitoare cu a treia schemă de energie pentru autoconsum, cu o sumă majorată de 265 de milioane de euro, întrucât sunt rezultate considerabile în reducerea costurilor beneficiarilor, a declarat, vineri, directorul general adjunct al instituției Ioan Oneț, la un eveniment de profil.
Frăsineanu: Cred că trebuie să începem să vorbim foarte mult și foarte răspicat despre securitatea alimentară a României
Agricultura a fost identificată printre cele zece domenii prioritare de acțiune pentru care trebuie să luăm măsuri foarte urgente, iar una dintre acestea este clarificarea modului în care deșeurile alimentare sau biodeșeurile pot să constituie resursă pentru compost, a declarat, vineri, Mihaela Frăsineanu, consilier, Guvernul României, la un eveniment de speciali
Firmele românești, pe ultimele locuri în UE la utilizarea rețelelor de socializare
Aproape două treimi (63,6%) dintre firmele cu cel puțin 10 angajați din Uniunea Europeană au utilizat anul trecut cel puțin o rețea de socializare, în creștere de la 61,1% în 2023, arată datele publicate vineri de Eurostat. În rândul statelor membre, Malta a avut cea mai mare pondere a firmelor care au utilizat rețelele de socializare (
România a alocat integral cele 380 milioane de euro destinate fondurilor de capital de risc prin PNRR
România a alocat integral bugetul investibil de 380 milioane de euro al Fondului de Fonduri de capital de risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund of Funds - REF), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și administrat de Fondul European de Investiții, a anunțat vineri Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Po

