Zelenski: Ucraina respectă UE şi îşi doreşte acelaşi respect
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns miercuri lipsa unui termen concret în ceea ce priveşte promisiunea aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi a spus că ucrainenii nu pot rămâne într-o incertitudine permanentă, potrivit EFE.
"Ucraina este o ţară europeană de drept, care respectă ţările Uniunii Europene şi doreşte acelaşi respect. A invita Ucraina într-o comunitate politică europeană şi, în acelaşi timp, a o ţine la distanţă este ca şi cum ai fi invitat la o cină în familie, fără a ţi se oferi un scaun", a declarat Zelenski prin videoconferinţă în faţa studenţilor de la Universitatea Sciences Po din Paris.
Preşedintele ucrainean a subliniat în acest discurs că nu se poate ca Ucraina să fie acceptată în UE şi în acelaşi timp să nu fie inclusă în blocul comunitar: "Nu putem sta într-o incertitudine continuă. Ar fi ca într-un cuplu, care trăieşte împreună de ani de zile, iar unul îi promite celuilalt că se vor căsători. Toate acestea nu sunt decât o promisiune şi intervine incertitudinea".
În acelaşi timp, Zelenski şi-a exprimat convingerea că dacă Ucraina ar fi făcut parte din Alianţa Nord-Atlantică înainte de începerea invaziei ruse, lansată la 24 februarie, nu ar fi existat acum niciun război. "A fost o greşeală că NATO nu a făcut loc Ucrainei mai devreme", a spus el.
În opinia sa, aderarea ţării sale la Alianţă ar fi în beneficiul tuturor şi i-ar întări pe ceilalţi, pentru că armata ucraineană şi-a demonstrat deja capacitatea în acest război.
Preşedintele ucrainean a precizat că acest conflict se va încheia doar atunci când "Ucraina îşi va recupera ceea ce îi aparţine, teritoriul său", subliniind că Rusia şi ţara sa nu pot fi tratate cu aceeaşi măsură în acest război. "Rusia a lansat un război împotriva Ucrainei într-un mod foarte concret, iar noi am ripostat", a explicat el.
"Cu fiecare nouă Bucea, cu fiecare nou Mariupol şi cu fiecare nouă atrocitate scade voinţa şi posibilitatea de a negocia şi de a ajunge la o soluţie pe cale diplomatică", a afirmat Volodimir Zelenski, referindu-se la oraşele devastate de armata rusă.
Zelenski, care a răspuns la întrebările studenţilor, a menţionat că Rusia trebuie aşezată la masa negocierilor şi făcută să înţeleagă că "pedeapsa este inevitabilă" şi că tot ceea ce face "va duce la un viitor catastrofal" pentru ea.
El a cerut sancţiuni preventive pentru a descuraja Rusia de la eventuala utilizare a armelor sale nucleare şi a subliniat că valul de ucraineni care s-au refugiat în restul Europei este temporar, deoarece "95%" dintre aceştia doresc să se întoarcă acasă cât mai curând posibil.
"Sunt persoane plecate temporar. UE nu ar trebui să se teamă de un mare val de imigraţie permanentă', a conchis el.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'
'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i














