Preşedintele AJE, Paolo Magagnotti: Avem o nouă geopolitică în Europa; guvernele trebuie să lucreze pentru apărarea jurnaliştilor
Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni (AJE), Paolo Magagnotti, a declarat luni, pentru AGERPRES, că războiul dintre Rusia şi Ucraina a generat pe continentul european o geopolitică nouă, în cadrul căreia este nevoie de cooperare între ţări, de multiralism şi nu de bilaterism, iar jurnaliştii sunt chemaţi să furnizeze informaţii corecte, fără a face rabat de la etică.
De asemenea, Paolo Magagnotti a punctat nevoia creării unei comunităţi europene de apărare, prima iniţiativă în acest sens fiind pornită încă de la începutul anilor 1950, dar care a fost blocată în Franţa.
"Acest eveniment este foarte important pentru noi, pentru că, aşa după cum ştim, avem o situaţie foarte periculoasă. Cu o amânare de un an, din cauza pandemiei, am decis să organizăm această întâlnire acum, de Ziua Europei, despre un topic pe probleme actuale. Din păcate, problema actuală este războiul, o situaţie care a provocat o nouă geopolitică. Cred că este necesar să privim lumea care are foarte puternice interdependenţe, ceea ce face ca multe ţări să cooperează, împreună. Avem nevoie de multiralism şi nu de bilateralism. Situaţia creată de Putin este extrem de grea. Acum este absolut necesar ca în Uniunea Europeană să avem o comunitate europeană de apărare (o armată europeană unică - n.r.), propusă la începutul anilor 1950, dar care din păcate nu a fost ratificată în Franţa. Dar sper, acum, ca membrii Parlamentului European, în special şefii de stat şi guvernele să îşi dea seama că este necesară, de urgenţă, o comunitate europeană de apărare", a detaliat Paolo Magagnotti.
Preşedintele AJE a explicat că, după căderea zidului Berlinului, în Europa s-a configurat o geopolitică pe care toţi o credeau definitivă, lucru infirmat de războiul provocat de Putin.
"Avem, acum, situaţia cu Rusia, cu China, cu Africa şi cu Orientul Mijlociu, pentru că Rusia are interese în Orientul Mijlociu, iar China, în Africa. Astfel, avem o poză de geopolitică foarte nouă şi foarte periculoasă. În acest nou context, cred că jurnaliştii trebuie să facă o informare corectă, respectând etica. Din păcate, avem mult fake news şi este necesar ca jurnaliştii să fie siguri că sursa informaţiilor este corectă. Din păcate, avem surse de informaţii care, cred că în multe situaţii, nu sunt corecte. Este dificil, dar este necesar", a subliniat Paolo Magagnotti.
Totodată, el a adăugat că jurnaliştii sunt permanent în situaţie de pericol, în zona beligerantă, iar pentru protejarea lor este necesar ca guvernele să lucreze foarte mult.
"Cred că guvernele trebuie să lucreze foarte mult pentru a ajuta jurnaliştii, pentru protecţia lor. În război este dificilă situaţia jurnaliştilor, dar cred că o puternică cooperare între jurnalişti este bună, esenţială. Asociaţia poate face ceva, dar nu foarte mult. Este necesar ca guvernele să se angajeze pentru protecţia jurnaliştilor", a încheiat Paolo Magagnotti.
Asociaţia European Journalists - The Communication Network organizează în perioada 9 - 10 mai, la Timişoara, o întrunire specială provocată de războiul din Ucraina, sub tilul "EJ Special Meeting in the Wave of the War in Ukraine". Temele de discuţie depăşesc interesul jurnalistic şi acoperă preocupările tuturor ţărilor democratice, între acestea regăsindu-se "O nouă geopolitică pentru Europa", "Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, rezistenţa ucraineană şi noi strategii militare", "Comunicarea în timp de război şi în vremurile următoare" sau "Lecţii din istorie - Ucraina şi Rusia". Dezbaterile le vor fi transmise integral, în format video, şi jurnaliştilor din Ucraina care participă, în direct, la discuţii. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Paolo Magagnotti/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














