logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Tulcea: Pentru că speră să se întoarcă acasă repede, puţini ucraineni îşi caută un loc de muncă

Image

Doar 15 din cele câteva sute de persoane refugiate din Ucraina care sunt în judeţul Tulcea s-au arătat interesate de ocuparea unui loc de muncă, însă unii refugiaţi ucraineni nu pot să muncească în niciun stat din Uniunea Europeană, din cauză că studiile nu le sunt echivalate.

Din cei circa 43.000 de refugiaţi ucraineni care au ajuns în ultima lună în România prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea, doar câteva sute mai sunt în judeţul Tulcea şi foarte puţini dintre ei s-au interesat de un loc de muncă.

"Începând cu data de 9 martie, în evidenţele noastre au fost înregistrate 15 persoane, 13 femei şi doi bărbaţi, şi au fost emise trei repartiţii. Două persoane au rămas în Tulcea şi şi-au găsit un loc de muncă în alimentaţie publică, iar una nu a mai venit pentru că a plecat din judeţ", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Cristian Denuşi.

El a mai spus că principala problemă a persoanelor din Ucraina care-şi doresc un loc de muncă o reprezintă lipsa documentelor de identitate sau a celor care le dovedesc calificarea profesională, situaţie care explică şi numărul mic al persoanelor interesate de un loc de muncă.

 

Foto: (c) Luisiana BIGEA/AGERPRES FOTO


 

"Sunt persoane care au documente de identitate, dar nu au actele care le atestă cursurile de formare profesională, iar altele au actele acestea, dar nu au paşaportul. Cele 15 persoane care sunt în evidenţele noastre au toate actele în regulă", a precizat directorul AJOFM.

Unul dintre refugiaţii ucraineni care s-au angajat deja este Alexei Grosu, din Kamasovka, o localitate din apropierea oraşului Ismail. El are 38 de ani şi a ajuns în Tulcea la începutul lunii cu soţia şi cei trei copii.

"Eu sunt agricultor, iar acasă aveam sere. Acum lucrez ca ajutor de bucătar. Fac tot ce-mi spun. Pentru cineva care nu a mai lucrat în acest domeniu e un pic dificil", a declarat Alexei Grosu.

El a mai spus că se înţelege foarte bine cu colegii de muncă şi că procedura de angajare a fost foarte uşoară.

"Am fost la Agenţia de Muncă, iar a doua zi am venit aici, la lucru", a afirmat Alexei Grosu.

O situaţie aparte o prezintă persoanele care vin din sistemul medical din Ucraina. Tatiana Gnacenko, în vârstă de 31 de ani, din Chornomorsk, este medic pediatru şi spune că şi-ar dori să lucreze în spitalul din Tulcea.

"Sunt medic pediatru. Am lucrat un an, apoi am fost în concediu pentru creşterea celor doi copii. Mi-ar plăcea să lucrez ca doctor, dar diploma mea este din Ucraina. Dacă studiile îmi sunt recunoscute, aş fi fericită să lucrez", a afirmat Tatiana Gnacenko.

 

Foto: (c) Luisiana BIGEA/AGERPRES FOTO


 

A venit la începutul lunii în judeţul Tulcea şi de atunci a mai adus o fostă colegă de facultate care împreună cu soţul şi copiii a dormit în adăposturi pentru a se feri de explozii.

"Acum sper să o aduc pe mama aici. Ea stă în Ucraina şi acolo sunt probleme. Nu are energie electrică de şapte zile, nu are apă şi nici hrană. Soldaţii ruşi au jefuit magazinele şi farmaciile. Mama stă într-un adăpost şi nu pot să vorbesc cu ea de şapte zile", a mai spus Tatiana Gnacenko.


Chiar dacă spitalul din Tulcea are nevoie de pediatri, medicii din Ucraina nu pot fi angajaţi în niciun stat din Uniunea Europeană.

"Dacă nu au studiile făcute în România, nu pot obţine drept de liberă practică, pentru că nu au diplome. Este aceeaşi situaţie ca atunci când am încercat să aducem medici din Republica Moldova sau Ucraina, vorbitori de română. Ei nu pot fi angajaţi în sistemul medical din Uniunea Europeană", a precizat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Tudor Năstăsescu.

Pentru refugiaţii ucraineni, şapte agenţi economici din Tulcea au anunţat AJOFM că au peste 140 de locuri de muncă disponibile, iar în sprijinul celor care nu ştiu limbi străine, operatorii turistici au şi o soluţie.

"O poză rezolvă mult mai multe. Pentru ospătari, meniurile pot fi făcute cu poze, cu variante în mai multe limbi, română, engleză, ucraineană, germană, spaniolă, astfel încât turiştii să poată arăta poza. Le recomand tuturor restaurantelor din Deltă să folosească meniurile cu fotografii", a declarat preşedintele Asociaţiei Patronatelor din Turism Delta Dunării, Daniel Iluşcă.

El a mai spus că refugiaţii ucraineni care vor munci în unităţile de cazare din Deltă vor avea condiţii mai avantajoase, deoarece angajatorii le vor pune gratuit la dispoziţie atât locuri de cazare, cât şi mese calde, aşa încât salariul nu le va fi afectat de aceste cheltuieli.

Interesul mic al refugiaţilor ucraineni pentru un loc de muncă se explică şi prin faptul că toţi speră să se întoarcă acasă cât mai repede.

"Sper ca războiul să se încheie, să merg acasă, la lucru, iar copiii să meargă la grădiniţă", a afirmat Tatiana Gnacenko.

Cetăţenii ucraineni care doresc un loc de muncă în România nu au nevoie de aviz de angajare timp de 12 luni. Ei trebuie să se înregistreze la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi au dreptul de a fi angajaţi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Agenţiile teritoriale le oferă gratuit servicii de informare şi consiliere profesională, servicii de formare profesională, de evaluare şi recunoaştere a competenţelor profesionale şi informaţii privind locurile de muncă disponibile în Uniunea Europeană.

Potrivit Gărzii de Coastă, în ultima lună, aproximativ 43.000 de persoane din Ucraina cu circa 5.500 de mijloace auto au ajuns în România prin punctul de trecere a frontierei de la Isaccea. Miercuri, numărul refugiaţilor ucraineni care au ajuns în România pe la Isaccea a fost de circa 900, după ce în ziua precedentă a fost de aproximativ 700. AGERPRES / (A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Afisari: 183

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu