Ce rost mai are sportul pe timp de război? Când ai timp să demonstrezi că valorile sportului sunt mai presus decât orice decizie politică? De unde poţi să arăţi celorlalţi că pacea venită din interiorul acestui război dus pe terenul de sport poate uni valorile supreme ale omenirii, că poate reprezenta liniştea de care omul are nevoie. Cum poţi lupta pentru ţara ta printr-un război al păcii, cum să răspunzi salvelor de tun cu un clipocit de pagaie?

Linişte şi nelinişte
Lacul Snagov cu toată goliciunea lui face ca prima zi în care pare, în sfârşit, să miroasă a primăvară cu adevărat, să fie mai frig cu câteva grade decât în oraş. La complexul Navasart e linişte şi nelinişte în acelaşi timp. Se simte. O ciocănitoare şi zgomotul pagaielor sportivilor români din larg ce se mai aud, în rest nimic. Dar nu ai cum să nu simţi gândurile către casă ale ucrainenilor din lotul olimpic de kaiac-canoe. Sunt oaspeţi aici, nu ştiu cât stau. Au plecat de acasă când era linişte, iar acum nu se pot întoarce din cauza războiului. Trăiesc neliniştea în oaza de linişte de la Snagov.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

"E clar că nu mă aşteptam vreodată să avem un război în Ucraina, dar uneori aşa se întâmplă în viaţă. Noi eram în cantonament în Antalya cu echipa olimpică şi acum suntem foarte bucuroşi că am ajuns la Snagov. La complexul Navasart ni se oferă toate condiţii. Ne afectează şi pregătirea acest război, pentru că lotul de tineret a ajuns în Bulgaria, noi suntem aici, voiam să testez şi o parte dintre sportivii care sunt acolo. Toţi sperăm că va veni pacea şi vom ne vom întoarce în Ucraina. Ne bucurăm că toată familia sportului este în viaţă, că suntem sănătoşi toţi şi ne bucurăm de asemenea că suntem în România", a spus, pentru AGERPRES, Igor Nagaev, antrenorul coordonator al lotului olimpic de kaiac-canoe al Ucrainei.

Baza Navasart are aproape 100 de locuri de cazare şi acum e plină ochi. Şi, încet-încet, odată ce soarele începe să-şi facă mai bine simţită prezenţa, parcă se trezeşte la viaţă. Pe lângă sportivii români care se antrenează pe lac, au apărut şi 51 de ucraineni, fugiţi din calea războiului. Unii dintre ei se cunosc de la competiţiile internaţionale, se salută, dar în general sunt grupaţi. Ai noştri au fost pe apă, vin unul câte unul, cu barca într-o mână şi pagaia în cealaltă, visează la gloria lui Ivan Patzaichin. Pentru că au la ce să viseze.

Ucrainenii sunt strânşi în grupuri mici, fetele într-o parte sunt înnebunite după câinii pripăşiţi în complexul sportiv, prietenii de bază în lungile luni de cantonament. Nu se dau plecaţi nici din poza de grup, caută mângâierea oamenilor, sunt mai puţin interesaţi de graiul lor.

"Mi se rupe inima pentru ceea ce face Rusia în Ucraina. E foarte greu şi fizic şi spiritual ceea ce putem noi să facem. Suntem şi noi luptători, chiar dacă luptăm pe apă şi misiunea noastră este să reprezentăm Ucraina. Ne pare foarte rău că poporul nostru suferă foarte mult acum, dar noi trebuie să fim puternici, să ţinem fruntea sus", spune Liudmila Luzan, o fată cu părul creţ, pe care antrenorul său o descrie ca fiind cel mai optimist sportiv al său.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Şi optimismul Liudmilei pare să dea roade. Doar la ultimele competiţii internaţionale majore a câştigat două medalii olimpice la Tokyo, una de argint şi una de bronz, trei la Mondiale, un aur, un argint şi un bronz, şi patru la Europene, două de aur, un argint şi un bronz.

Dar lotul olimpic al Ucrainei nu e complet. Nagaev a pierdut trei băieţi care au vrut cu orice chip să se întoarcă acasă, iar numărul lor putea fi mai mare, dacă nu se intervenea de la Kiev, de la minister.

"Trei băieţi din componenţa echipei pe care am avut-o în Antalya au decis să plece în Ucraina să lupte ca voluntari în armata ucraineană. Nu numai aceştia trei au vrut să plece, au fost mai mulţi, numai că ministrul m-a sunat şi mi-a spus să vorbesc cu sportivii, să le spun că şi antrenamentele şi faptul că reprezintă ţara este la fel de important", spune antrenorul.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

România i-a primit ca şi în alte multe cazuri cu braţele deschise pe ucraineni, fiecare depune eforturi să-i facă dacă nu să uite războiul din ţara lor, măcar să se simtă acasă. Ministerul Sportului din România se străduieşte să le asigure cele mai bune condiţii de antrenament, cazare şi masă la complexul Navasart.

"Îmi pare rău de faptul că treceţi prin asemenea momente şi că trebuie să trăiţi astfel de momente, dar în aceste vremuri, chiar daca în competiţiile internaţionale suntem adversari, astăzi acest lucru nu contează. Solidaritatea în sport este ceea ce contează şi vrem să vă ajutăm să treceţi peste aceasta perioadă. Vreau sa vă asigur că ne vom da tot interesul să vă simţiţi bine aici şi să puteţi continua antrenamentele. Aveţi tot sprijinul din partea mea şi a ministerului", le-a spus ministrul Eduard Novak când i-a vizitat, miercuri, la Complexul Sportiv Navasart.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Acelaşi lucru îl face şi directorul complexului sportiv, Cristina Manicea, încearcă să facă din România o gazdă bună şi ţine legătura cu ucrainenii prin antrenorul Nichita Sergan, care poate comunica în limba rusă.

Iar pentru toate astea, un antrenor mai în vârstă din lotul Ucrainei vrea să mulţumească direct în limba română: "Mulţumesc România, mulţumesc pane ministru, mulţumesc pane director".

Acasă şi departe
E greu să fii sportiv, e greu să nu ai un loc al tău în care să visezi în continuare la gloria olimpică, să transpiri până la epuizare cu gândul la treapta cea mai înaltă a podiumului. Sunt cei mai buni din lotul de kaiac-canoe al Ucrainei. Şi baza lor de selecţie e mare, au peste 750 de sportivi legitimaţi la kaiac-canoe. Din cei 180 de sportivi cât numără loturile naţionale de juniori, tineret şi olimpic, în România au ales să vină 51, cei mai buni, campioni mondiali şi europeni, medaliaţi la Jocurile Olimpice. Una dintre fete, care concurează la o probă specială, a plecat în Franţa, pentru că nu se putea antrena la Snagov. Alţi 49 au mers la Ruse, în Bulgaria. Restul, împrăştiaţi prin Europa. Altă şansă nu ai atunci când există riscul ca în orice moment să explodeze o bombă, să apară un convoi de tancuri.

Sunt cu gândul la ai lor, familii, prieteni, cunoştinţe care nu au apucat să plece din calea războiului, şi se împacă cu ideea că se pot auzi, că se pot vedea, că îi ştiu că sunt bine. Uneori, tehnologia, aşa rece cum pare, poate fi un pansament bun pentru rănile din suflet.

"Ţinem legătura cu cei care au ales să se întoarcă în Ucraina. Suntem ca o echipă, o familie, ei ne încurajează să ducem steagul mai departe. Această luptă e importantă pentru poporul nostru, avem mari aşteptări că pacea va veni curând. Suntem în locuri diferite, dar lupta e însă aceeaşi pentru poporul ucrainean. E mare onoare pentru ei să lupte pentru ţara lor, dar continuă şi să se antreneze. Sunt foarte fericită că sunt aici, dar în acelaşi timp tristă pentru prietenii şi colegii mei care au rămas acolo. Pe această cale aş vrea să le cer ruşilor să nu mai bombardeze Ucraina, nu e normal să bombardeze casele oamenilor, să găsească pacea! Să urmeze calea sportului, pacea din sport, unde ne luptăm şi câştigă cel mai bun. Vreau ca toţi colegii şi prietenii noştri să ştie că suntem cu gândul la ei, toţi, că suntem alături de ei şi vrem să rămână puternici, să treacă peste momentele dificile. Noi visăm la momentul în care se va termina totul şi vom avea ocazia să ne întoarcem acasă". Fata asta, Liudmila Luzan, cu pistruii ei de pe chip surprinde de fiecare dată. Nu părea la prima vedere să fie pătrunsă atât de mult de simţăminte patriotice înălţătoare. Oare se predă în şcolile din Ucraina o asemenea materie? Pare să fi fost olimpică.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Război şi pace
Igor Nagaev e un munte de om, fost mare sportiv al Uniunii Sovietice, are două medalii olimpice la canoe în '88, la Seul. E călit de greutăţile sportului. Acum încearcă să pară stăpân pe sine, să transmită sportivilor săi siguranţa de care au nevoie, chiar dacă un "am pierdut tot" scăpat spune multe şi emoţionează pe toată lumea. Nu vrea să vorbească despre dramele celor apropiaţi rămaşi în Ucraina, se mulţumeşte să răspundă că toţi din lumea sportului sunt bine.

"Vrem sa vă mulţumim pentru ospitalitatea dumneavoastră. Din suflet vă mulţumesc, pentru că eu am pierdut aproape tot..." Translatorul Nichita Sergan are lacrimi în ochi, spune că îi e greu să traducă cuvintele pe care i le-a spus: "Vă mulţumeşte că sunteţi alături de ei. Ne simţim mult mai în siguranţă acum că ne-aţi primit la voi acasă".

Nagaev spune că războiul se poate duce şi pe frontul sportiv, că gloria Ucrainei poate fi ridicată şi de lumea sportului: "Vrem să demonstrăm poporului nostru şi lumii că prin sport putem fi cu fruntea sus ca şi cei care au rămas în ţară să lupte pe front. Şi noi cei din sport şi cei cei care luptă în ţară suntem la fel. Oamenii noştri luptă pentru locul în care s-au născut, care este sfânt pentru ei. Ei luptă acolo şi noi luptăm în sport".

Şi rămâne recunoscător României pentru mâna de ajutor întinsă. Atunci când sportivii săi vor câştiga medalii în întrecerile internaţionale vor avea un cuvânt de spus şi pentru România.

"Medaliile pe care noi le vom câştiga vor fi şi ale României. Când sportivii noştri vor fi sus pe podium vor rosti două cuvinte şi pentru România", spune tehnicianul ucrainean.

În asentimentul său e şi Liudmila Luzan, o fată hotărâtă să lupte până la ultima picătură de energie pentru gloria Ucrainei.

"Mulţumim românilor că ne-au primit aici la Navasart şi că putem să ne continuăm antrenamentele, să aducem acele medalii care să aducă liniştea poporului nostru. Trebuie să luptăm până la ultimele puteri să arătăm tuturor ce înseamnă Ucraina. Noi ca sportivi vrem să facem cel mai important lucru, să luptăm pentru medalii, să luptăm pentru Ucraina. Clar nu e uşor să ne antrenăm în aceste condiţii, există o presiune psihologică, chiar dacă noi ca sportivi suntem obişnuiţi cu ea. E prima oară în viaţa noastră când trecem prin momente atât de grele. Mă mobilizează imnul ţării mele şi mi-aş dori să fie un imn al tuturor popoarelor, de pace şi de unitate. Vrem să fie pace, să ne putem antrena noi şi toţi sportivii din întreaga lume. Scopul meu este ca imnul Ucrainei să se audă în toată lumea. Voi munci şi voi face tot ce e în puterile mele să nu dezamăgesc poporul meu. Asta e misiunea mea", spune sportiva, convinsă de faptul că războiul se poate duce şi pe alte planuri.

Iar în războiul păcii vrea să-i atragă chiar pe prietenii săi, sportivii ruşi, despre care spune că nu cunosc cu adevărat situaţia din Ucraina: "Îi cunoaştem pe sportivii ruşi, comunicăm cu ei, ei chiar nu ştiu cum e situaţia în Ucraina. Eu cred că nu sportivii sau poporul rus sunt vinovaţi pentru războiul din Ucraina. Dar trebuie să ne unim, trebuie să facă ceva, pentru că fiecare dintre noi poate să facă ceva, trebuie să ne unim să luptăm pentru pace".

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Vizita a trecut, gazdele care le-au fost oaspeţi pentru câteva ore au plecat. Fetele se simt la Snagov ca acasă şi se strâng să joace fotbal pe terenul sintetic de la intrarea în complexul sportiv. Şi asta pentru că nu pot sta deoparte de sport. De două zile de când sunt în România nu au avut ocazia să iasă pe luciul apei, bărcile abia le-au ajuns miercuri dimineaţa. 35 la număr, o parte împrumutate de la bulgari. Dar până la reîntâlnirea cu pagaia mai au un pic, aşa că un fotbal nu strică niciodată, chiar dacă, ciudat lucru, aleg să-i pună în poartă pe singurii doi băieţi din lot care au ales acum acest sport.

Pe vremuri, când un război era câştigat înfigeai steagul pe o redută, să se ştie învingătorul. La fel ucrainenii care au ales să ducă acest război al păcii, cum s-ar putea numi sportul, această confruntare paşnică pe care a inventat-o omenirea. Vor să ridice steagul Ucrainei cât mai sus în competiţiile internaţionale, pentru că şi-au dat seama că sportul e cel mai frumos război şi că, atât timp cât galben-albastru va fi sus, înseamnă că ei sunt învingători.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO