REPORTAJ Chefi din Iaşi gătesc pentru refugiaţi: Suntem oameni, iar oamenii se ajută între ei
Experienţa acumulată în ani de zile, pe parcursul a mii de ore de gătit în diferite restaurante din Iaşi şi din lume, este folosită acum de maeştrii bucătari pentru a găti o masă caldă celor care fug din calea războiului. Pentru început, la cantina căminului studenţesc "Gaudeamus", care aparţine Universităţii ''Alexandru Ioan Cuza'' din Iaşi, au gătit 350 de porţii. De mâine însă, cu ajutorul voluntarilor, vor fi preparate zilnic 500 de porţii de mâncare.
Încă de la primele ore ale dimineţii în cantina căminului studenţesc "Gaudeamus" e zarvă mare.
"Astăzi am făcut o ciorbă din pui. De obicei asigurăm prânzul. Vom încerca să asigurăm şi micul dejun şi cina pentru refugiaţii adăpostiţi la Universitatea Cuza. Mâine vom avea la prânz fel principal pentru fiecare refugiat", ne explică unul dintre chefi.
În spaţiul îngust fiecare dintre cei aflaţi în bucătărie îşi ştie rostul, iar mâinile nu le mai prididesc de atâta treabă. Se lucrează în linişte. Se aude doar zgomotul cuţitelor care taie ceapa, morcovul, ardeii - ingredientele necesare pentru un borş cu pui şi tăiţei. Câteva acorduri muzicale se aud dintr-un difuzor amplasat undeva în sala de mese de alături.
"Avem 350 de porţii de mâncare care trebuie trimise în spaţiile cu refugiaţi. Nu ştim exact unde sunt, dar ne bucurăm că le vom duce mâncare caldă. Suntem bucuroşi că le putem asigura o hrană caldă cu ajutorul unor asociaţii. Una dintre ele este Asociaţia Adi Hădean, pe care eu o reprezint aici în Iaşi, care ne ajută să hrănim un minim zilnic de 500 de persoane din centrele special amenajate pentru refugiaţi. Noi facem acest lucru cu mare căldură. Avem şi voluntari care se ocupă din partea unor restaurante din Iaşi, studenţi. Cei de la Universitatea Cuza ne-au pus la dispoziţie bucătăria căminului 'Gaudeamus', iar cei de la ISU ne ajută cu transportul la fiecare centru în parte. În fiecare zi probabil că va creşte numărul de porţii. Din ce informaţii am până acum mâine probabil va trebui să facem 500 de porţii", ne spune chef Marian Zănceanu, reprezentantul Asociaţiei Adi Hădean în Iaşi.
În viaţa de zi cu zi el este chef la un renumit restaurant din Iaşi. A lăsat totul pentru a lucra voluntar pentru refugiaţi într-o cantină studenţească.
"Suntem oameni, iar oamenii se ajută între ei. Chiar dacă este vreme de război sau bucurie noi trebuie să fim sprijiniţi unii de ceilalţi. Nu trebuie să avem evenimente speciale pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Din nefericire, acum trecem printr-un moment dificil în toată lumea. Suntem alături de cei care au nevoie de mai multă compasiune, nu doar de mâncare", declară Marian Zănceanu.
Cum şi cine stabileşte meniul? "Meniul se stabileşte săptămânal, ca să putem face şi achiziţiile materiei prime necesare", răspunde Mircea Mihăescu. Cu o experienţă de 15 ani, el este bucătarul cantinei căminului ''Gaudeamus'' din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza. Tot lui îi revine sarcina de a-i organiza pe voluntarii care îi vor ajuta pe chefi şi bucătăresele cantinei să gătească mâncare caldă pentru refugiaţi.
"Aceşti oameni au nevoie de noi să le oferim o mâncare caldă. Avem nevoie de voluntari. Momentan avem cinci-şase voluntari. O parte sunt studenţi, unii lucrează la alte unităţi care i-au detaşat la noi. Astăzi am făcut 120 litri de ciorbă din pui, pentru care am avut nevoie de 20 de kg de ceapă, 20 kg de ardei. Am vorbit cu furnizori care să ne doneze ingrediente. Nu e plăcută o astfel de experienţă, dar, dat fiind contextul, o facem cu plăcere. Ne bucurăm că refugiaţii sunt mulţumiţi de ajutorul nostru. Întotdeauna mâncarea făcută în cantitate este mai bună decât cea făcută acasă în cantităţi mici. Sperăm să fie în continuare la fel. Ingredientul secret este gustul bucătarului, dragostea pe care o pune", ne dezvăluie Mircea Mihăescu.
Diana Niculăeş este unul dintre voluntari. Nu are experienţă în bucătărie, ci în marketing, dar s-a oferit să ajute cu orice este nevoie.
"O colegă de-a mea a redistribuit pe Facebook o ofertă de a găti pentru refugiaţi. Şi mi-am spus că ar fi perfect pentru mine să pot ajuta. În viaţa de zi cu zi sunt specialist marketing la o companie de IT. Voiam să ajut cumva. Am donat bani, am donat obiecte, dar simţeam că vreau să fac mai mult de atât. Ocazia asta mi s-a părut perfectă pentru că îmi oferă oportunitatea de a interacţiona cu refugiaţii. Dar mi se părea greu din punct de vedere emoţional. Mâncarea mi se pare cel mai bun lucru pe care îl putem oferi, după o îmbrăţişare caldă dată oamenilor aflaţi în suferinţă. Nu ştiam ce aveam să fac. Aşa că am venit de dimineaţă, am spus că eu ajut la orice e nevoie. Aşa că am pus proviziile la frigider, am pus cărniţă şi supă în recipiente care ulterior sunt puse în cutii mai mari ce trebuie duse refugiaţilor", povesteşte Diana Niculăeş.
O mână de ajutor dau şi angajatele cantinei. Printre ele şi Crenguţa Baltaru, o bucătăreasă care de mai bine de 20 de ani lucrează la cantina Universităţii.
"Nu e greu. Nu e greu dacă faci ceva din plăcere. Acum ne bucurăm să putem ajuta. Puteam să fim noi în situaţia asta. Ferit-a Dumnezeu! Ne bucurăm că putem ajuta măcar cu munca, dacă nu altfel. Am avut şi ce învăţa. Chefii chiar dacă sunt mai tineri ca noi au multă experienţă. Omul cât trăieşte tot învaţă", spune ea.
Voluntar este şi Romeo Marc. La cei 22 de ani ai săi este ajutor de bucătar. Când a aflat că este nevoie de voluntari care să gătească pentru refugiaţi nu a dat înapoi.
"M-am născut cu pasiunea pentru bucătărie. Nu am multă experienţă în bucătărie, dar învăţ. Când mi-a spus chef Marian de această acţiune nu am stat să mă gândesc. Am venit aici imediat. Cu toţii trebuie să ajutăm. Fiecare cum ştie, cum poate. Oamenii aceştia au nevoie de noi", afirmă Romeo Marc.
Cantina căminului ''Gaudeamus'' este doar una dintre locaţiile din Iaşi în care bucătari, bucătărese, chefi se întâlnesc pentru a prepara mâncare caldă refugiaţilor din Ucraina. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
IGPF: Aproape 320.000 de ucraineni au intrat în România de la începutul crizei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












