Coronavirus: Autorităţile din Hong Kong introduc paşaportul de vaccinare după creşterea explozivă a numărului de infectări

Paşaportul de vaccinare va fi introdus în Hong Kong începând din această săptămână, au anunţat luni autorităţile locale, în contextul în care spitalele din metropola asiatică sunt copleşite de un val de infectări provocate de varianta Omicron a noului coronavirus, care este deosebit de contagioasă, informează AFP.
Hong Kong, unul dintre oraşele cu cea mai mare densitate a populaţiei din lume, se confruntă cu cel mai sever val al pandemiei de COVID-19 de la începutul acesteia, înregistrând mii de infectări în fiecare zi.
Începând de joi, toţi locuitorii cu vârste de peste 12 ani vor trebui să prezinte dovada că s-au vaccinat cu cel puţin o doză a unui ser anti-COVID-19 sau că beneficiază de o excepţie medicală pentru a putea să aibă acces în restaurante.
"Toţi rezidenţii trebuie să aibă asupra lor carnetul de vaccinare sau documentul de exceptare, precum şi cartea de identitate", a declarat luni Kevin Choi, secretar-adjunct al Ministerului pentru alimentaţie şi sănătate, într-o conferinţă de presă.
În anumite spaţii, precum pieţe, supermarketuri, spitale şi clădiri guvernamentale, rezidenţii din Hong Kong nu vor trebui să prezinte în mod obligatoriu dovada că s-au vaccinat, însă vor fi totuşi supuşi unor controale punctuale şi, în cazul în care nu au asupra lor paşaportul de vaccinare, riscă să primească amenzi.
În lunile următoare, locuitorii din acest teritoriu asiatic vor trebui să se vaccineze cu trei doze ale unor seruri anti-COVID-19.
În ianuarie, prim-ministrul Carrie Lam a spus că speră ca noua măsură să le convingă pe persoanele ezitante să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
Paşaportul de vaccinare este cea mai recentă măsură adoptată pentru a limita valul de infectări din acest teritoriu, care înregistrează una dintre cele mai mici rate de vaccinare dintre statele dezvoltate.
După modelul Chinei continentale, autorităţile din Hong Kong aplică strategia "zero COVID", iar în acest teritoriu nu a mai fost detectat niciun caz de transmitere comunitară timp de câteva luni.
Însă autorităţile locale nu au profitat de acea perioadă de acalmie sanitară pentru a se pregăti pentru un noul val al pandemiei, iar experţii medicali consideră că ele ar fi trebuit, mai ales, să depună eforturi mai mari pentru a convinge populaţia să se vaccineze. Mai puţin de 50% dintre persoanele vârstnice au primit două doze de vaccin.
De asemenea, autorităţile din Hong Kong nu le permit persoanelor testate pozitiv să se plaseze în izolare în propriile locuinţe. Ele au decis să construiască, cu ajutorul Chinei, noi spaţii de primire şi au închiriat camere în hoteluri pentru plasarea bolnavilor în carantină.
Numărul noilor infectări ar trebui să ajungă la "sute de mii" în săptămânile următoare, a prevenit Karen Grepin, cercetătoare la facultatea de sănătate publică din cadrul Universităţii din Hong Kong.
"Toate datele par să indice faptul că acest val se află abia la începuturile sale", a declarat ea, luni, pentru televiziunea publică RTHK.
De asemenea, autorităţile locale se pregătesc să îi testeze în săptămânile viitoare pe toţi cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong, cu sprijinul Chinei.
Această decizie a fost luată după ce preşedintele chinez Xi Jinping a cerut autorităţilor din Hong Kong să ia toate măsurile necesare pentru a opri pandemia.
Centrul financiar asiatic, izolat de restul lumii în cea mai mare parte a ultimilor doi ani, face obiectul unei intensificări a controlului exercitat de China, care a redus la tăcere orice formă de disidenţă.
Întrucât autorităţile locale par hotărâte să continue politica "zero COVID", numărul persoanelor care au decis să părăsească oraşul Hong Kong a crescut spectaculos.
Potrivit statisticilor guvernamentale, 27.703 de persoane au părăsit săptămâna trecută teritoriul autonom Hong Kong, supranumit în trecut "oraşul internaţional al Asiei". Acesta este cel mai mare număr de persoane care pleacă din Hong Kong de la începutul pandemiei. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t