Ungaria: Coronavirusul a provocat cea mai mare scădere a populaţiei pe timp de pace

Ungaria a suferit în 2021 cea mai pronunţată scădere a populaţiei din 1876, dacă se iau în calcul doar anii de pace, din cauza impactului pandemiei într-o ţară în care existau deja probleme de sănătate publică şi unde experţii cred că nu au fost luate măsuri suficiente de precauţie, transmite luni EFE.
Potrivit datelor preliminare oficiale, un total de 153.000 de persoane au decedat în Ungaria anul trecut, numărul cel mai mare de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. Dintre acestea, 29.649 de persoane au murit anul trecut de coronavirus, ceea ce situează ţara central-europeană pe poziţia a patra la nivel mondial cu cea mai mare rată de mortalitate raportat la populaţie, după Peru, Bulgaria şi Bosnia, potrivit datelor de pe platformele Worldometers şi Our World in Data.
Îmbolnăviri puţine, morţi mulţi
Cu toate că, de la începutul pandemiei, incidenţa cazurilor de îmbolnăvire a fost sub media Uniunii Europene, rata de fatalitate (raportul dintre numărul de decese şi cel de infectări) a fost mereu foarte ridicată şi în prezent este de patru ori mai mare decât media comunitară şi a patra cea mai mare între cele 27 de state membre ale UE.
Mortalitatea ridicată în 2021 nu a fost ''compensată'' nici măcar prin cele 93.000 de naşteri înregistrate anul trecut, cea mai mare cifră într-un deceniu.
Astfel, populaţia Ungariei a scăzut în 2021 cu 60.000 de persoane, cel mai pronunţat declin din 1876 - când au început să se întocmească statistici demografice -, luând în calcul doar perioadele de pace.
Această scădere a populaţiei a agravat problema demografică cronică a Ungariei, care, conform proiecţiilor, ar urma să piardă până în 2040 circa un milion de locuitori, adică 10% din populaţia actuală, de sub 10 milioane de locuitori.
Prea puţine măsuri...
Mortalitatea extrem de ridicată provocată de coronavirus este o consecinţă a faptului că autorităţile nu au luat măsuri suficiente, potrivit experţilor.
''Guvernul ungar nu a dorit să ia măsuri nepopulare şi i-a păsat doar de interesul său politic'', explică pentru agenţia de presă spaniolă Zsombor Kunetz, medic şi expert în probleme de sănătate, care leagă această lipsă de acţiune de alegerile generale care vor avea loc în ţară în aprilie.
Astfel că, în 2021 nu au mai fost impuse perioade de carantină, nici măcar în momente în care incidenţa îmbolnăvirilor era dublă comparativ cu 2020, iar principala metodă la care s-a recurs a fost folosirea măştilor de protecţie în spaţii închise şi în mijloacele de transport în comun.
De altfel, Ungaria a fost singura ţară dintre cele care au găzduit partide ale Campionatului European de Fotbal care a permis ca stadioanele să fie pline, în timp ce celelalte ţări au impus limite de participare.
... şi un sistem de sănătate public prost
Mortalitatea ridicată a avut de-a face şi cu situaţia proastă a sistemului de sănătate publică.
Gabor Zacher, profesor la Universitatea de Medicină Semmelweis din Budapesta, a explicat recent pentru portalul de informaţii Portfolio că ''starea de sănătate a ungurilor este printre cele mai proaste din UE'' şi a menţionat drept factori de risc de deces numărul mare de cazuri de cancer, obezitatea şi diabetul.
În 2019, speranţa de viaţă în Ungaria era în medie de 76,5 ani, cu aproape cinci ani mai puţin decât pe ansamblul Uniunii Europene.
În plus, supraaglomerarea spitalelor ca urmare a internărilor de pacienţi cu coronavirus a afectat negativ tratamentul altor patologii.
Kunetz a dat asigurări că ''circa 500.000 de unguri cu boli mai mult sau mai puţin grave au rămas fără tratament'' şi explică faptul că, de exemplu, în 2020 au fost tratate de cancer cu 5.000 de persoane mai puţin decât în anul precedent şi că tendinţa cu siguranţă nu s-a schimbat în 2021, cu toate că deocamdată nu au fost publicate date.
Potrivit datelor furnizate de Eurotransplant, numărul transplanturilor făcute în Ungaria a scăzut cu 30% în 2020, comparativ cu anul precedent.
Cetăţeanul este de vină
Pe fondul acestor date, guvernul de la Budapesta şi-a schimbat discursul.
În septembrie 2020, când rata mortalităţii se situa încă sub media europeană, premierul ultranaţionalist Viktor Orban afirma că numărul deceselor era o dovadă a succesului strategiei guvernamentale. Acum, şeful cancelariei premierului, Gergely Gulyas, a ajuns să pună mortalitatea ridicată pe seama faptului că ''societatea ungară nu este într-o stare bună din punctul de vedere al unei vieţi sănătoase''.
Executivul ungar a insistat să transfere responsabilitatea pe umerii cetăţenilor, argumentând că cea mai bună protecţie o reprezintă vaccinul şi că demersul de a se vaccina sau nu este o decizie individuală a fiecărui cetăţean, notează EFE.
Ritmul vaccinării, care a fost mai rapid la început, a stagnat şi se situează în prezent la 63%.
La rândul să, opoziţia dă vina pe executiv pentru cele aproape 42.000 de decese pe care le-a lăsat în urmă coronavirusul în Ungaria de la izbucnirea pandemiei.
''Acest număr demonstrează că gestionarea pandemiei de către guvernul Orban a eşuat'', a declarat recent candidatul comun al opoziţiei, Peter Marki-Zay, care la scrutinul din 3 aprilie va încerca să-l învingă pe Orban, la putere din 2010. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t