logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Ungaria restricţionează accesul presei în spitale, în pofida unei decizii judecătoreşti

Image

Ungaria a restricţionat "acoperirea" mediatică a pandemiei de coronavirus, în pofida unei decizii judecătoreşti recente care a dat câştig de cauză unei platforme online care s-a adresat justiţiei pentru a contesta noile reguli ale guvernului de la Budapesta, transmite sâmbătă dpa.

Un decret emis de premierul naţionalist Viktor Orban a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, decizia referitoare la mijloacele de informare în masă naţionale care primesc acces în spitale şi în alte instituţii de sănătate revine forţei de reacţie a guvernului de combatere a coronavirusului.

În aprilie 2021, guvernul decisese că instituţia care trebuie să monitorizeze accesul în spitale şi în centrele de vaccinare este Ministerul Sănătăţii.

Cu toate acestea, miercuri, un tribunal din Budapesta a calificat decizia drept nelegală, după ce site-ul de ştiri al opoziţiei telex.hu a contestat în justiţie măsura. Tribunalul a decis că doar directorii spitalelor au dreptul să acorde sau să refuze accesul.

Noul decret al lui Orban ignoră această sentinţă, notează dpa.

Prin urmare, asociaţia pentru drepturi civile TASZ ia în calcul să depună o plângere penală. "Respectarea statului de drept înseamnă că guvernul respectă deciziile judecătoreşti", a transmis asociaţia, care a adăugat că "legislaţia arbitrară" a încălcat Constituţia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie