Mai bine de jumătate dintre locuitorii satului Râpa de Jos, comuna Vătava, poartă numele de Ion sau de Ioana, neexistând nicio familie în care să nu se întâlnească acest nume.

Din acest motiv, sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, din a doua zi de după Bobotează, are o însemnătate deosebită.

Nenea Ion a lui Părăuanu (Ion Crăciun), în vârstă de 87 de ani, împreună cu preotul din sat, Dacian Oprea, au reuşit să întocmească o evidenţă clară a "Ionilor" din sat, ultimul lor "recensământ" indicând existenţa a 150 de persoane cu numele de Ion, Ioan sau Ioana, din totalul de 290 de locuitori.

"Atâţia Ioni nu am întâlnit nicăieri laolaltă. V-am adus la Nenea Ion, zis Părăuanu - identificat aşa de localnici pentru că prin apropiere trece un pârâu. Are 87 de ani şi este un gospodar de seamă, are tractor, are animale, are cazan de ţuică şi e printre cei mai activi. A trecut prin mai multe cumpene în viaţă şi peste toate le-a depăşit, acum e sănătos, zâmbitor şi primitor, la el e oricine binevenit. În ciuda vârstei, e nedespărţit de tractor, vine la noi în vizită cu tractorul, merge după apă cu tractorul, vine la biserică cu tractorul. Am făcut împreună o statistică şi am găsit 150 de persoane cu numele de Ion, Ioan sau Ioana, din totalul de 290 de locuitori. Din 2017 sunt aici, ca preot, şi am avut 50 de înmormântări, dintre care 30 au fost Ion sau Ioana. Când am venit în sat, m-am gândit cum să onorez Ionii de aici şi mi-a venit ideea să organizez Balul Ionilor. Am reuşit să organizăm trei ediţii, însă în 2021 şi acum, în 2022, nu am putut să îl mai concretizăm, pe fondul restricţiilor sanitare impuse de pandemie", ne-a explicat preotul Dacian Oprea.

Interesant este faptul că majoritatea locuitorilor acestui sătuc sunt vârstnici, însă lucrează cât este ziua de lungă în agricultură sau pe lângă case, deşi mulţi au peste 80 şi chiar peste 90 de ani.

Spre exemplu, pe nea Ion a lui Părăuanu l-am găsit în curte, într-un port popular foarte vechi, de care nu se desparte aproape niciodată. Cu o vitalitate ieşită din comun, ne-a explicat că în data de 18 septembrie 2021 a împlinit 87 de ani, iar nepoţii i-au organizat o petrecere surpriză, inclusiv cu artificii.

Bătrânul ne-a explicat că era o tradiţie ca în fiecare familie să existe cel puţin o persoană care să poarte numele de Ion, Ioan sau Ioana şi că din bătrâni se crede că acest nume sfânt oferă protecţie.

"Stră-străbunicii au luat numele din religie şi tot aşa au mers, cum se năştea unul în familie, cum avea numele de Ion", susţine nea Ion.

Marea sa dilemă este de ce acum oamenii nu mai au timp aşa cum aveau înainte, deşi tehnologia a avansat şi, teoretic, ar fi trebuit să le uşureze munca.

"Înainte eram mai odihniţi, aveam timp şi de băut, şi de mâncat, şi de lucru, şi de iubit. Să fie clară treaba, că eram tânăr atunci. Am o plasă de poze, de toate felurile. Puţini intelectuali erau, toţi eram îmbrăcaţi în costum naţional, la chefuri, la oi, la stână. Acum gândeşti că se mănâncă ăla pe ăla. Nu-i bine. Uitaţi, portul acesta mi l-a făcut mama, mama, fie iertată! Eu am 87, eram de 17 ani atunci. Portul e de 70 de ani. După ce am venit aici, un dărab (un timp - n.r.) tot aşa am umblat, dar a ţinut. După aia nu ne-a mai cunoscut nimeni că cine suntem. Este un port specific satului. Aţi văzut căluşeriul din Vătava? Am fost cu dansurile până la Bucureşti, faţa îi pe o copertă prinsă", ne-a spus nea Ion dintr-o suflare.

Gazda noastră susţine că tractorul este viaţa sa, deşi are peste 30 de ani, şi că de acesta s-a slujit în tot acest răstimp pentru a lucra cele 10 hectare de teren pe care le deţine. Acum însă a decis ca, din 2022, să nu se mai ocupe de agricultură.

"Pe tractor nu e greu, merge pe brazdă şi eu mă uit înainte. Îi dau motorină, ulei şi apă. Îl am din '91, din fabrică l-am luat din Braşov şi am venit cu el de acolo. Din primăvară nu mai merg la arat, gata, am decis, pun puşca jos. Am 10 hectare de teren lucrate. Nu mai pot şi nu are cine să mă ajute, nepoţii sunt plecaţi. În toamnă am fost la cules de mere, două tone de mere, am cazan de fiert ţuica de peste 40 de ani, am fost 30 de ani magazioner la CAP şi mi-a mâncat mult din viaţă, ierbicide, praf de toate... Pentru cine să lucrez atât? Nu am avut ce face. Fata s-a măritat până n-a murit soţia. Soţia îi moartă de 10 ani, fata s-a dus, n-a vrut să stea aici. 'Tată, mă duc! Te lăs... No'. Am făcut prin casă, ia pe aici, am făcut o cameră, după aceea am făcut perete aici, uşă, cămară, baie, cu ieşire aici şi acolo, ca să stea fata cu mine în casă. Dar s-a dus. Eu vă spun verde, tinerilor nu le place să mai lucreze, feciorul meu n-a vrut să mai umble cu tractorul. A zis că el are tensiune şi nu mai lucră pe tractor", a arătat nea Ion.

Un alt Ion longeviv din Râpa de Jos este Ioan Crăciun al lui Ignat, care a împlinit vârsta de 90 de ani şi care este recunoscut pentru portul popular pe care îl îmbracă tot timpul, dar mai ales pentru că lucrează mereu.

"Am fost destui Ioni pe strada asta. Începând de la fratele, de acolo, mai numa' Ioni au fost. Acum am rămas numai noi trei. Am 90 de ani, am cules nucile în toamnă. Soţia s-a dus, am rămas singur, din august. A avut 84 de ani. Văd, dar nu aud bine, mi-a promis fata de la Bucureşti că mă duce să-mi facă o proteză. Am avut aparat din ăla, dar nu ştiu ce am făcut cu el. Toată ziua sunt afară, nu pot să stau acasă, că nu pot să stau. Lucru tot timpul, îmi clădesc lemnele (...) Toată ziua afară. Şi soţia când era, cât a putut, a mai mers. Tot mergeam acasă şi mă întreba ce mai am de lucru afară? Eu întotdeauna am lucrat, aşa m-am născut şi aşa am fost crescut. Ţin minte că pe aici, prin sat, înainte tot aşa se puneau numele: Ion, Grigore, Gavril. Mama ştie de unde l-a ales. Am avut un unchi, Ion şi poate după numele hăluia mi-a pus şi mie. Am fost şase fraţi, două fete şi patru băieţi. Ăl mai mic stă în centrul satului, numai eu am numele Ion, unul era Petrea, unul Mihai, unul Ilie", ne-a împărtăşit nea Ioan al lui Ignat.

Bătrânul ne-a spus, cu regret, că din cei şase fraţi mai sunt doi în viaţă şi că familia sa era recunoscută pentru că "lucra cu oile". În acele vremuri se mânca mult mai sănătos şi se trăia mai bine, chiar dacă se muncea din greu.

"Era foarte bine înainte, mult mai bine. Noi ne ocupam cu oile. Eu de la şase ani (...) m-au dus nişte bătrâni la oi. Un frate al meu a fost mai mult la oi. La 93 de ani s-a dus şi el. Ce să facem? Când ne cheamă Domnul, mergem. Traiul de astăzi nu-i cum a fost înainte. Înainte făceam mămăligă şi un boţ mare, mâncam şi mergeam la lucru. Acum pâine este destulă, acum oamenii trăiesc mai bine. Pe timpul Ungariei şi a lui Ceauşescu nu era atâta pâine ca acuma. Acum pâine găseşti destulă, numai să ai cu ce o mânca. Dar să mânânci numai atâta cât îţi duce stomacul. Timpurile s-or învârtit, nu mai sunt cum erau înainte. Oamenii s-au ocupat cu gospodăria, ţineau animale, ţineau oi, lucrau la CFR, că în patru ani s-a făcut linia de la Deda la Sărăţel. După aia a venit războiul, că şi ăla a trecut peste noi. Eu am avut patru fete, una a murit, două sunt la Târgu Mureş, una la Bucureşti. Fata din Bucureşti a făcut canotaj, a fost campioană şi vine în fiecare lună acasă", ne-a mai spus nea Ioan. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) Dorina Matiş /AGERPRES