logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: AstraZeneca anunţă că doza ''booster'' a vaccinului său oferă protecţie împotriva variantei Omicron

Image

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat joi că cea de-a treia doză a vaccinului său anti-COVID-19 creşte semnificativ nivelul de anticorpi împotriva Omicron, în contextul în care această nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 se răspândeşte rapid în Europa şi Statele Unite, informează AFP.

"Nivelurile de anticorpi care neutralizează Omicron după a treia doză de Vaxzevria", vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, "erau în mare parte similare cu cele atinse după două doze administrate împotriva variantei Delta", a precizat compania anglo-suedeză într-un comunicat.

"Nivelurile observate după a treia doză de vaccin erau mai mari decât numărul anticorpilor depistaţi la persoane care au fost infectate în trecut şi care s-au însănătoşit pe cale naturală" după contaminarea lor cu alte variante ale virusului care cauzează COVID-19, au adăugat reprezentanţii companiei AstraZeneca.

Studiul ce a vizat efectul celei de-a treia doze a fost realizat într-o manieră independentă de cercetători de la Universitatea Oxford, instituţia alături de care AstraZeneca a dezvoltat acest vaccin anti-COVID-19.

Vaxzevria nu a fost inclus pe lista vaccinurilor folosite ca doze de supra-rapel ("booster") în Marea Britanie, deşi el a fost principalul vaccin utilizat în această ţară pentru inoculările cu primele două doze, alături de serul dezvoltat de Pfizer-BioNTech.

Însă ţările dezvoltate privilegiază vaccinurile cu ARN mesager, precum cel produs de Pfizer, iar serul AstraZeneca este în prezent redirecţionat în principal către programul internaţional COVAX, destinat ţărilor sărace.

"Este foarte încurajator să vedem că vaccinurile actuale au un potenţial de protecţie împotriva Omicron după supra-rapelul cu a treia doză", a declarat John Bell, unul dintre cercetătorii de la Universitatea Oxford care au coordonat acest studiu.

Mai multe studii recente, realizate în laborator, au arătat că nivelul de anticorpi scade în faţa variantei Omicron la persoanele vaccinate cu primele două doze ale serurilor Pfizer-BioNTech şi Moderna şi înregistrează o scădere încă şi mai mare pentru persoanele vaccinate cu schemele iniţiale ale serurilor AstraZeneca şi Sinovac.

Pfizer-BioNTech şi Moderna au anunţat recent că dozele "booster" ale vaccinurilor lor cresc considerabil protecţia împotriva virusului. Deocamdată, însă, lipsesc datele medicale care le vor permite medicilor să afle cât de mult timp va dura această protecţie.

Potrivit lui Hans Kluge, directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), varianta Omicron, care are o propagare fulgerătoare, "ar trebui să devină sau a devenit deja dominantă în mai multe ţări, inclusiv în Danemarca, Portugalia şi Marea Britanie".

 


Foto: (c)  FEHIM DEMIR/EPA


 

Iluzia celei de-a treia doze

Directorul OMS a avertizat însă miercuri în legătură cu iluzia potrivit căreia ar fi suficient să se administreze aceste doze "booster" pentru ca omenirea să pună capăt pandemiei de COVID-19.

Două studii realizate în Marea Britanie şi publicate miercuri arată că infecţiile cauzate de varianta Omicron sunt mai puţin susceptibile să provoace la fel de multe spitalizări în comparaţie cu varianta Delta, confirmând astfel o tendinţă observată mai întâi în Africa de Sud.

Totodată, AstraZeneca a anunţat joi într-un comunicat separat că Evusheld, cocktailul său de anticorpi cu acţiune îndelungată pentru prevenirea COVID-19, rămâne eficient împotriva variantei Omicron, conform rezultatelor furnizate de un studiu realizat de Universitatea Oxford şi facultatea de medicină din cadrul Universităţii Washington din oraşul american St. Louis.

"Date coerente obţinute din trei studii independente arată că Evusheld (...) rămâne eficient împotriva variantei Omicron la niveluri care aduc un beneficiu pacienţilor", a declarat Mene Pangolas, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare de produse biofarmacologice din cadrul companiei AstraZeneca.

Autorităţile sanitare americane au autorizat administrarea anticorpilor de sinteză produşi de AstraZeneca la anumite persoane care reacţionează negativ la vaccinuri din motive medicale, cu scopul de a le proteja faţă de COVID-19 chiar înainte de expunerea lor la virus.

A fost pentru prima dată când Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat în regim de urgenţă un astfel de tratament strict profilactic.

Evusheld este autorizat doar pentru persoanele imunodeprimate (la care vaccinul este susceptibil să funcţioneze mai puţin bine) şi pentru persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale (de exemplu din cauza unor puternice reacţii alergice). În aceste cazuri, Evusheld poate fi administrat începând de la vârsta de 12 ani.

Evusheld combină două tipuri de anticorpi de sinteză (Tixagevimab şi Cilgavimab) şi este administrat prin două injecţii intramusculare.

Aceşti anticorpi ajută sistemul imunitar să lupte împotriva virusului SARS-CoV-2 dacă îl întâlneşte în organism, vizând proteina Spike a acestuia, care îi permite coronavirusului să pătrundă în celule pentru a le infecta.

Pentru moment, două cocktailuri de anticorpi, cele produse de companiile Regeneron şi Eli Lilly, sunt autorizate ca măsură preventivă în Statele Unite, însă doar pentru persoanele care au fost expuse la virus cu puţin timp înainte de administrare şi pentru persoanele care prezintă riscuri de a se infecta din cauza profesiilor lor (angajaţi în aziluri pentru vârstnici, cei din închisori, etc.). AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Stiinta 04-11-2026 18:04

Primele transplanturi renale din lume care utilizează un nou medicament antirespingere, realizate la Bologna

Primele transplanturi de rinichi din lume care utilizează un nou medicament antirespingere au fost realizate în orașul italian Bologna, informează miercuri agenția de presă ANSA. Pentru prima dată la nivel mondial, doi pacienți care aveau șanse aproape nule de a primi un organ compatibil au fost supuși cu succes unor transplanturi renale

Planeta 04-11-2026 11:53

Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an

Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.

Planeta 04-11-2026 10:00

India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică

Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare

Planeta 03-11-2026 12:27

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35

Planeta 02-11-2026 21:43

Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu

Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali

Stiinta 02-11-2026 19:30

Astronauta franceză Sophie Adenot ''visează'' să ajungă pe Lună

La trei săptămâni după ce a revenit pe Terra la capătul unei misiuni de opt luni în spațiu, astronauta franceză Sophie Adenot își continuă readaptarea la viața terestră și a mărturisit, luni, că a ajunge pe Lună ar fi ''un vis'', informează AFP. ''Vreau să continui cu această meserie și să încerc să contribui la

Stiinta 02-11-2026 09:47

După ce Soarele își va termina combustibilul nuclear, marile planete se vor distruge una pe cealaltă (simulări)

Atunci când, inevitabil, Soarele își va termina combustibilul nuclear, se va umfla în stadiul de gigantă roșie și apoi se va stinge încet, ca o pitică albă, nici măcar sistemul solar exterior nu va fi ferit de haosul care va urma, conform unor noi simulări care arată că orbitele celor patru planete gigantice Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun a

Stiinta 01-11-2026 11:00

BTA/90 de cercetători și 35 de proiecte în cadrul celei de-a 35-a expediții antarctice bulgare

Aproximativ 90 de persoane, implicate în peste 35 de proiecte, vor participa la cea de-a 35-a expediție antarctică bulgară. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate marți, la Sofia, înaintea plecării expediției, de Institutul Antarctic Bulgar (BAI), Centrul Național pentru Studii Polare (NCPS) și Kaufland Bulgaria. &

Stiinta 31-10-2026 17:50

Giganții din domeniul AI promit companiilor mass-media un buton care împiedică preluarea conținuturilor

Giganții din domeniul inteligenței artificiale au promis vineri mass-mediei și altor site-uri o modalitate unică de a împiedica aspirarea conținuturile lor pentru antrenarea modelelor AI, în contextul disputelor juridice cu o parte din presă, informează AFP. În prezent, un administrator de site trebuie să activeze un blocaj diferit pentru fie

Planeta 31-10-2026 14:51

Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent

Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Stiinta 30-10-2026 18:53

Un startup californian a apelat la AI pentru a obține un virus capabil să lupte cu infecțiile bacteriene rezistente la antibiotice

Cercetătorii de la startupul californian Radical Numerics au utiliat inteligența artificială (AI) pentru a crea un virus capabil să combată o infecție bacteriană rezistentă la tratamentul convențional cu antibotice, metodă care, dacă se dovedește eficientă, ar putea ajuta oamenii să lupte împotriva bolilor microbiene fără a agrava rezistența la antibiotice, tra

Stiinta 30-10-2026 17:04

Papa Leon al XIV-lea: Agenții AI sunt instrumente, nu persoane

Papa Leon al XIV-lea a avertizat vineri împotriva acordării unei personalități juridice sau a unor drepturi pentru agenții de inteligență artificială (AI), afirmând că responsabilitatea pentru acțiunile acestora trebuie să le revină, în mod clar, creatorilor lor umani, informează AFP. 'Mașinile sunt instrumente, nu persoa

Stiinta 30-10-2026 14:06

Japonia/ Un pacient a beneficiat de un tratament împotriva bolii Parkinson pe bază de celule stem

Un pacient a beneficiat de un tratament de pionierat pe bază de celule stem pentru tratarea bolii Parkinson, a anunțat vineri compania farmaceutică niponă care l-a dezvoltat, informează AFP. 'Prima grefă a fost realizată la Spitalul Universitar din Kyoto în luna octombrie', a afirmat laboratorul Sumitomo Pharma într-un comu

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare