logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Anglia reduce la 7 zile perioada de izolare pentru persoanele testate pozitiv la COVID-19

Imagine din galeria Agerpres

Guvernul britanic a redus miercuri de la zece la şapte zile perioada de izolare prevăzută în Anglia pentru persoanele vaccinate care au contractat COVID-19, în plină creştere a numărului de cazuri de infectări cu varianta Omicron de coronavirus şi cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului, relatează AFP.

Începând de miercuri, persoanele care au două teste antigen negative realizate în ziua a şasea şi a şaptea după ce au fost testate pozitiv vor putea ieşi din izolare.

Potrivit guvernului, acest lucru va permite mai multor persoane să petreacă Crăciunul cu familiile lor, fără a risca transmiterea virusului.

În opinia ministrului adjunct al Sănătăţii, Gillian Keegan, riscul ieşirii din izolare după şapte zile "dacă ai două teste negative" este echivalent cu "a mai aştepta încă trei zile în camera ta", a declarat ea miercuri dimineaţă pentru Sky News.

"Dacă aţi fost testat pozitiv sau aţi prezentat primele simptome sâmbătă, 18 (decembrie), vă veţi putea bucura de masa de Crăciun" împreună cu familia, "presupunând că testul dumneavoastră antigen este negativ în a şasea şi a şaptea zi", a afirmat Gillian Keegan pentru Times Radio.

Această relaxare a regulilor survine în momentul în care Regatul Unit, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 din Europa, cu peste 147.000 de decese, se confruntă cu un focar de cazuri (90.629 de noi cazuri înregistrate marţi) din cauza variantei Omicron extrem de contagioase de coronavirus.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie