VIDEO Musicalul ''West Side Story", de Steven Spielberg, interzis în şase ţări arabe din Orientul Mijlociu
Noua versiune cinematografică a musicalului clasic "West Side Story", regizată de Steven Spielberg şi produsă de Disney şi 20th Century, a fost interzisă în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Oman şi Kuweit, informează site-ul revistei americane Variety.
În unele dintre aceste state arabe, precum Arabia Saudită şi Kuweit, pelicula nu a primit certificatul de lansare. În altele, precum Qatar şi Oman, grupul Disney a refuzat să accepte eliminarea unor scene, aşa cum au solicitat comisiile cenzorilor locali.
Situaţia nu reprezintă o surpriză, întrucât ţările din Orientul Mijlociu au reglementări stricte de cenzură privind sexualitatea, limbajul trivial şi alte elemente care nu respectă tradiţiile culturale naţionale. Noua versiune a musicalului "West Side Story" nu este una profanatoare, însă cenzorii din aceste ţări arabe nu au autorizat scenele în care apare Anybodys, un personaj transgen interpretat de actorul non-binar Iris Menas.
Filmele cu trimiteri la comunitatea LGBTQ sunt cu regularitate interzise de cenzorii din Orientul Mijlociu, precum şi de cei din China.
Recent, filmul "Eternals", realizat de Disney pe baza unor benzi desenate, nu a mai putut fi lansat în aceeaşi regiune a lumii din cauza faptului că distribuţia sa a inclus primul cuplu de personaje gay din istoria grupului Marvel. În acea peliculă, personajul nemuritor Phastos, interpretat de Brian Tyree Henry, apare într-o scenă în care se sărută cu soţul lui, muritorul Ben, jucat de Haaz Sleiman.
Noua versiune cinematografică a musicalului "West Side Story", care beneficiază de un scenariu scris de celebrul Tony Kushner, va fi lansată la nivel internaţional vineri, 10 decembrie. Această peliculă va avea premiera la 60 de ani după cea a filmului original din 1961 (adaptat la rândul său după show-ul omonim care a fost lansat pe Broadway în 1957).
Personajele principale din filmul regizat de Steven Spielberg sunt interpretate de Rachel Zegler şi Ansel Elgort. Povestea lor de iubire stârneşte rivalitate între două bande rivale, Jets şi Sharks. Din distribuţia noului musical mai fac parte actorii Ariana DeBose, David Alvarez, Mike Faist, precum şi Rita Moreno, care a câştigat un premiu Oscar interpretând personajul Anita în adaptarea cinematografică din 1961. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo




