Coronavirus: Israelul a început campania de vaccinare a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani
Israelul a lansat luni campania de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, au declarat organizaţiile de menţinere a sănătăţii (HMO) din Israel, relatează Xinhua.
Vaccinurile vor fi administrate la clinicile HMO din Israel, iar a doua doză la copii va fi administrată la trei săptămâni după prima, conform unei recomandări a comitetului consultativ al Ministerului Sănătăţii israelian.
Premierul israelian Naftali Bennett a declarat duminică că obiectivul ţării este de a vaccina 50% din cei aproape un milion de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani până la sfârşitul lunii decembrie.
Comitetul a decis, de asemenea, ca a treia doză de vaccin să fie administrată adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, la cinci luni după cea de-a doua doză.
Până în prezent, numărul persoanelor care au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 în Israel a ajuns la aproape 6,27 milioane, sau 66,7% din populaţie, în timp ce aproximativ 5,76 milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu două doze şi aproape 4,05 milioane au fost vaccinaţi cu cea de-a treia doză.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.