VIDEO Arafat: Au fost unele discuţii despre testele de anticorpi pentru certificatul COVID-19, dar nu au fost finalizate
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că în România au existat discuţii despre extinderea certificatului verde COVID-19 şi pentru persoanele care au anticorpi împotriva SARS-CoV-2, dar că acestea nu au fost finalizate.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, secretarul de stat în MAI a subliniat că o astfel de măsură ar putea fi aplicată doar în interiorul ţării.
"Au fost unele discuţii, dar final nu există pe aceste discuţii. Şi aici, subliniez că astfel de măsuri nu pot fi aplicate decât dacă se aplică local, pentru că certificatul verde european - ca să circuli în spaţiul UE - trebuie să fie cu acordul tuturor ţărilor care admit acest certificat, adică al tuturor ţărilor membre UE. La acest moment, certificatul verde la nivel european include cele trei aspecte: vaccinat; trecut prin boală, dar cu dovadă şi perioada este de maxim 180 de zile, dar nu mai puţin de 14 zile; testat. Acestea sunt cele trei. La acest moment, acesta este certificatul verde. Dacă unele ţări iau măsuri interne (...), asta este o decizie locală. În România ştiu că au fost unele discuţii, dar în acelaşi timp aceste discuţii nu au fost finalizate. Deci, la acest moment, se respectă cele trei segmente ale certificatului european", a precizat Arafat.
Ministrul bulgar al sănătăţii, Stoycho Katsarov, a anunţat pe 9 noiembrie extinderea certificatului verde COVID-19 şi pentru persoanele care nu sunt vaccinate şi nu sunt înregistrate în statistica celor trecuţi prin boală, dar care au în sânge anticorpi neutralizanţi împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.
Aceste certificate au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul bulgar. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* VIDEO Raed Arafat: 89% dintre decese şi 68,7% dintre cazurile de COVID, la persoane nevaccinate
* VIDEO Arafat declară că în România nu se ia în calcul o carantinare a persoanelor nevaccinate
* VIDEO UPDATE Arafat, despre propunerile CNSU: Unii au spus că e relaxare; sunt măsuri precaute
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Duminică - proba scrisă la admiterea la UMF 'Carol Davila'; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București vor susține duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 î
Harghita: O naștere de cvadrupleți, în premieră la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
O naștere de cvadrupleți a avut loc, în premieră, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, bebelușii venind pe lume în data de 21 iulie, a informat joi unitatea medicală, într-o postare pe Facebook.
Arad: Spitalul Județean explică tarifele de parcare de până la 30 lei/oră prin achiziția de echipamente medicale
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU) a fost nevoit să explice, joi, de ce practică tarife ridicate la parcare, de până la 30 de lei/oră, arătând că banii adunați în ultimii trei ani, respectiv 1,2 milioane de lei, au fost folosiți pentru cumpărarea unui echipament medical esențial și că se dorește descurajarea staționării îndelungat
Cseke Attila, după întrevederea cu sindicaliștii: Avem responsabilitatea să construim un sistem de salarizare mai echitabil
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor sindicale din domeniu privind proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar, că obiectivul său este să găsească soluții prin care veniturile personalului să nu fie diminuate, în paralel cu reformarea modului de salarizare.
Colegiul Medicilor: Facem apel la toți decidenții politici ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică
Colegiul Medicilor din România face apel către toți decidenții politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autoritățile să elaboreze o politică de resurse umane fundamentată pe o consultare reală. ''Sistemul de sănătate traversează, în prezent, o altă
Galați: Laboratorul de Anatomie Patologică, dotat cu echipament modern pentru depistarea cancerului
Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ap. Andrei' din Galați a fost dotat cu o masă de macroscopie cu lampă UV, echipament de laborator de ultimă generație care contribuie la depistarea precoce a cancerului și la stabilirea unor tratamente personalizate, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fot
SANITAS nu vine la discuțiile de la Ministerul Muncii pe legea salarizării: Ne dorim participarea la consultări cu un Guvern cu puteri depline
Federația SANITAS îi transmite ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, că nu va participa miercuri la discuțiile pe tema legii salarizării. ''În după-amiaza zilei de ieri, 21 iulie, după publicarea deciziei Curții de Apel București, Federația SANITAS a primit o invitație pentru astăzi, 22 iulie 2026, ora 11:30, de la Unitatea
Ministerul Sănătății: Măsuri pentru protejarea sănătății populației din zonele afectate de inundații
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să ia toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății populației din zonele afectate de inundații, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență. Direcțiile de sănătate publică vor asigura supravegherea epidemiologică, monitorizarea calității apei pot
Federația 'Solidaritatea Sanitară' vrea ca amendamentele propuse să fie preluate de parlamentari
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România (FSSR) solicită Parlamentului să preia ca amendamente propunerile sindicaliștilor de modificare a proiectului legii salarizării, aflat în dezbatere publică din 17 iulie. 'Protestul avertizează. Amendamentele schimbă legea. FSSR solicită Parlamentului să transforme propunerile complete &icir
VIDEO Incendiu petrolier/Constanța: Cei trei marinari răniți, transportați cu o navă multirol la țărm și preluați de ambulanțe
Cele trei victime ale incendiului de pe petrolierul liberian au ajuns în municipiul Tulcea, cu ajutorul navei multirol aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Foto: ISU Tulcea Potrivit ISU Tulcea, persoan
VIDEO Incendiu petrolier/Constanța: Doi dintre marinarii răniți au suferit arsuri pe 10-15% din corp
Doi dintre cei trei marinari răniți în urma incendiului de pe nava sub pavilion liberian, aflată în zona Sulina, au suferit arsuri pe 10-15% din suprafața corporală, iar al treilea avea multiple plăgi și prezenta hemoragie. Foto: ISU Tulcea
Galați: Investiție de 1,6 milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Târgu Bujor
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat, luni, începerea lucrărilor de demolare a vechii clădiri care găzduia Secția de Medicină Internă și Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, în locul acesteia urmând să fie construit un pavilion medical modern, în cadrul unei investiții cu fonduri europene &icir
Greva de avertisment din Sănătate s-a încheiat; SANITAS: Nu mai acceptăm promisiuni fără acoperire
Greva de avertisment în sistemul public de sănătate organizată luni de Federația SANITAS, pentru două ore, în semn de nemulțumire față de legea salarizării, s-a încheiat. În timpul gr
Iași: Medicii de la Spitalul 'Sf. Spiridon', apel pentru donarea de sânge; stocurile au ajuns la un nivel critic
Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, atrage atenția că stocurile de sânge au ajuns la un nivel critic în această perioadă de vară și face apel la persoanele sănătoase să doneze pentru a salva vieți. Diana Cimpoeșu atrage atenția că Spitalul 'Sf. Spiridon', unul dintre cele mai mari spitale din țară, consumă zilnic cantități
Grevă de avertisment în Sănătate; principala nemulțumire - legea salarizării
O grevă de avertisment de două ore este organizată luni în sistemul public de sănătate, principala nemulțumire fiind legea salarizării. Protestul are loc între orele 9:00 - 11:00. Potrivit Federației SANITAS, principalele revendicări se referă la salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze p









