Fotbal: Antrenorul lui Werder Bremen, investigat pentru utilizarea unui certificat de vaccinare fals
Antrenorul echipei germane de fotbal Werder Bremen, Markus Anfang, a intrat în atenţia poliţiei pentru că ar fi folosit un certificat de vaccinare fals contra noului coronavirus, transmite DPA.
Clubul Werder Bremen, aflat pe locul opt în liga secundă a Germaniei, a fost informat joi seara de investigaţia asupra antrenorului Anfang.
''Într-o discuţie personală cu conducerea, Markus Anfang a respins cu hotărâre acuzaţiile categorice şi susţine că este complet vaccinat şi nu a utilizat un certificat de vaccinare falsificat'', se arată într-un comunicat al clubului din Bremen.
''La fel ca fiecare altă persoană vaccinată cu ambele doze, eu mi-am făcut vaccinul într-un centru oficial şi am primit autocolantul corespunzător în paşaportul meu galben pentru vaccin. L-am dus la farmacie şi a fost digitalizat, iar eu am presupus în mod firesc că totul este în ordine. Sper că problema se va lămuri rapid'', a spus la rândul său Markus Anfang, tot într-un comunicat.
Anfang, 47 ani, a preluat-o pe Werder Bremen la începutul anului 2021, după ce anterior le-a antrenat pe Darmstadt, FC Koln şi Holstein Kiel. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Scoția debutează cu o victorie, 1-0 cu Haiti
Selecționata Scoției a învins Haiti cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe Boston Stadium, în primul său meci din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Scoțienii s-au impus prin golul lui John McGinn (28) și conduc în grupă după meciurile din prima etapă. Scoția a jucat bine &ic
Handbal masculin: Barca și Fuchse Berlin vor juca finala Ligii Campionilor
Barca și Fuchse Berlin vor juca finala Ligii Campionilor la handbal masculin, duminică, în Lanxess Arena din Koln, după ce s-au impus în semifinalele desfășurate sâmbătă. Fuchse a învins-o pe SC Magdeburg cu scorul de 40-35 (19-17), într-o semifinală germană, luându-și astfel revanșa după finala pierdută anul trecut (26-32).
Fotbal - CM 2026: Brazilia, ținută în șah de Maroc (1-1)
Selecționatele Braziliei și Marocului au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă, pe New York/New Jersey Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din SUA, Mexic și Canada. Africanii au marcat primii, prin Ismael Saibari (21), dar Selecao a egalat relativ repede prin Vinicius Jr (32). ''Leii din Atlas'' au &ici
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei B
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie Canada - Bosnia-Herțegovina 1-1 (0-1), la Toronto Au marcat: Cyle Larin (78), respectiv Jovo Lukic (21). Sâmbătă
Fotbal - CM 2026: Egal istoric pentru Qatar, 1-1 cu Elveția
Selecționata Qatarului a obținut un egal istoric cu Elveția, 1-1 (0-1), sâmbătă, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada. Acest rezultat reprezintă primul punct câștigat de Qatar la Cupa Mondială, după ce a pierdut toate cele trei meciuri a ediț
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel au câștigat titlul în proba de dublu la Cattolica (challenger)
Jucătorii români de tenis Alexandru Jecan și Bogdan Pavel au câștigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului challenger de la Cattolica (Italia), dotat cu premii totale de 97.640 de euro, sâmbătă, după ce au învins în finală cuplul suedez Erik Grevelius/Adam Heinonen cu 7-6 (12/10), 6-4. Jecan și Pave
Tenis: Croata Donna Vekic s-a calificat în finala turneului de la Queen's (WTA)
Jucătoarea croată de tenis Donna Vekic s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Queen's, după ce a învins-o clar în două seturi, 6-1, 6-3, pe Katie Boulter din Marea Britanie, sâmbătă, în penultimul act al acestei competiții, dotată cu premii totale de 1.915.000 de dolari. Vekic, numărul 76 mondial, car
Auto - F1: George Russell va pleca din pole position în Marele Premiu al Cataloniei
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca de pe prima poziție a grilei de start în Marele Premiu al Cataloniei, a șaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a dominat calificările desfășurate sâmbătă pe circuitul de la Montmelo (4,657 km), informează EFE. Russell (28 ani), care a obținut cu această ocazie al zecelea
Ciclism: Isaac del Toro, învingător în etapa a 7-a a Turului AURA
Ciclistul mexican Isaac del Toro a câștigat etapa a 7-a a Turului AURA ( (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du Dauphine, marcată de o revenire dramatică a francezului Paul Seixas, care a cedat în cele din urmă pe ultima ascensiune a zilei, informează AFP. Liderul echipei UAE Emirates a triumfat pe vârful
Canotaj: Încă două echipaje românești, calificate în Finalele A la Cupa Mondială II de la Plovdiv
Două echipaje românești s-au calificat în Finalele A, sâmbătă, la Cupa Mondială II de canotaj de la Plovdiv (Bulgaria).
Tenis: Barbora Krejcikova și Robin Montgomery, calificate în finală la 's-Hertogenbosch (WTA)
Finala turneului feminin de tenis de la 's-Hertogenbosch (Olanda), competiție de categoria WTA 250, dotată cu premii totale de 246.388 de euro, se va disputa duminică între cehoaica Barbora Krejcikova și americanca Robin Montgomery. Sâmbătă, în semifinale, Barbora Krejcikova, cap de serie numărul 8, a trecut cu 6-3, 7-6 (7/4), de po
Fotbal - CM 2026: Protest oficial al Ghanei după decizia Canadei de a-i refuza viza lui Thomas Partey
Guvernul Ghanei a protestat oficial sâmbătă împotriva deciziei autorităților canadiene de a nu-i acorda viza de intrare pe teritoriul său internaționalului ghanez Thomas Partey, care va fi judecat pentru viol în Marea Britanie, în 2027, informează AFP. 'Ghana a trimis o notă oficială de protest' Canadei, cerându-i să revin
Fotbal - CM 2026: Neymar ratează meciul de debut al Braziliei la Cupa Mondială
Echipa Brazilia va trebui să se descurce fără superstarul Neymar la meciul său de debut la Cupa Mondială 2026. împotriva Marocului și, eventual, chiar pe parcursul întregii faze a grupelor, a declarat selecționerul Carlo Ancelotti, citat de DPA. 'Lucrează din greu pentru a fi din nou în formă cât mai repede posibil. Sperăm că se poa
Tenis: Serena Williams va face pereche cu Karolina Muchova la turneul WTA de la Berlin
Vedeta americană a tenisului Serena Williams, revenită în circuit după o pauză de patru ani, va face pereche cu jucătoarea cehă Karolina Muchova în proba de dublu a turneului WTA de la Berlin, programat săptămâna viitoare, informează DPA. 'Nu se întâmplă des să joci la dublu cu o jucătoare ca ea', a declarat Muchova î
Fotbal - CM 2026: Ziua inaugurală a Cupei Mondiale s-a încheiat cu 19 arestări și 11 polițiști răniți în Mexic
Ziua de deschidere a Cupei Mondiale FIFA 2026 s-a soldat cu 19 arestări din diverse motive la Ciudad de Mexico, precum și cu 11 polițiști răniți în ciocniri cu protestatarii care s-au adunat în apropierea stadionului unde echipa națională a Mexicului a înfrunta Africa de Sud, au raportat autoritățile vineri, citate de EFE. Secretariatul pentr










