logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Experţii britanici recomandă extinderea dozei de supra-rapel la persoanele de peste 40 de ani

Image

Experţii britanici au recomandat luni extinderea programului de vaccinare anti-COVID-19 cu doza de supra-rapel (booster) la persoanele de peste 40 de ani (între 40 şi 49 de ani) şi administrarea celei de-a doua doze de Pfizer la grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 17 ani, relatează EFE.

Comitetul Comun pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) a informat luni că doza extra trebuie administrată la şase luni după cea de-a doua vaccinare.

În cazul celor cu vârste între 16 şi 17 ani, experţii consideră că trebuie să primească a doua doză de la Pfizer/BioNTech, care trebuie administrată după cel puţin 12 săptămâni de la prima doză de vaccin anti-COVID-19.

Extinderea acestei campanii grupului de vârstă 16-17 ani "va ajuta la extinderea protecţiei până în 2022", asigură comitetul.

"De azi, JCVI recomandă ca programul să-i includă pe toţi adulţii de peste 40 ani, cu o doză extra din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech sau de la Moderna", a declarat Wei Shen Lim, preşedintele JCVI.

Doza extra va ajuta la evitarea a 93% din cazurile simptomatice, precum şi la prevenirea spitalizărilor, a remarcat Wei Shen Lim.

În cazul Israelului, a asigurat vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van Tam, vaccinarea cu doza de supra-rapel a redus mortalitatea cu 14,7% după administrarea vaccinului de la Pfizer.

"Putem reduce substanţial presiunea asupra spitalelor şi evita decesul a milioane de persoane, în perspectiva sărbătorilor de Crăciun şi a restului iernii", a subliniat expertul britanic. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie