Dr. Gîrbovan (SCJ Mureş): Bolnavii COVID-19 vin în stare medie spre agravare şi au nevoie de ATI
Managerul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, doctor Ovidiu Gîrbovan, susţine că în secţiile spitalului sunt internaţi 110 bolnavi COVID-19, cele 10 locuri de la Terapie Intensivă sunt ocupate în totalitate şi că particularitatea acestui val al pandemiei constă în faptul că pacienţii vin în stare medie spre agravare şi, astfel, paturile ATI sunt mai solicitate.
"La ATI avem 10 locuri ocupate din 10, la Infecţioase avem 80 de locuri ocupate şi încă 20 în Secţia de Pneumologie. (...) Noi n-am descurcat întotdeauna, am primit pacienţi şi din alte judeţe şi foarte rar am avut cazuri când am trimis în Harghita sau la Cluj, dar în prima perioadă, acum nu am mai avut. Acum avem, în total, 110 bolnavi COVID, dintre care 10 în Terapie Intensivă. Acest val e mai puternic, pacienţii vin în stare medie spre agravare şi terapiile intensive sunt mai solicitate. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm asistenţă medicală şi bolnavilor cronici, non-COVID, care au fost amânaţi un an, bolile lor au evoluat şi atunci nu ne mai putem permite să închidem anumite unităţi şi să îi neglijăm pe aceştia", a declarat, pentru AGERPRES, Ovidiu Gîrbovan.
Managerul SCJ Mureş a arătat că personalul medical este foarte obosit fiindcă de mai bine de un an munceşte în ritm alert şi nu au putut beneficia decât de puţine zile de concediu de odihnă.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, Marian Cernat, a precizat, pentru AGERPRES, că cele 30 de locuri ATI COVID sunt ocupate în totalitate şi că în UPU SMURD aşteaptă încă 8 pacienţi să fie internaţi, dintre care trei intubaţi şi doi ventilaţi.
"În momentul acesta avem 25 de locuri operaţionale la Unitatea Suport din secţia exterioară spitalului şi 5 locuri în secţia ATI. Toate sunt ocupate. Sunt solicitări şi din alte judeţe dar, în momentul de faţă, avem 8 pacienţi în UPU care aşteaptă locuri în spital, sunt pacienţi din judeţ, sunt trei pacienţi intubaţi şi doi ventilaţi care aşteaptă loc în ATI. Este o perioadă dificilă pentru că pentru fiecare pacient care se prezintă la UPU trebuie să identificăm un loc în spital ca să îl putem trata. Acum avem 50 de pacienţi COVID internaţi pe toate secţiile din spital. Încercăm pentru fiecare pacient să găsim un loc în spital, dacă nu reuşim să găsim la nivelul spitalului luăm legătura cu DSP şi cu CNCCI pentru a găsi locuri unde să fie transferaţi pacienţii", a precizat Mariana Cernat.
Managerul SCJU Târgu Mureş a arătat că se are în vedere extinderea numărului de locuri în ATI cu încă 5 paturi la Unitatea Suport COVID, care funcţionează în incinta campusului Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Beatrice Mahler: Expunerea cronică la hidrogen sulfurat - impact fiziologic și psihologic
Poluarea nu înseamnă doar un miros neplăcut sau o atmosferă apăsătoare, ci declanșează mecanisme biologice complexe care cresc riscul unor afecțiuni grave pulmonare, cardiovasculare și neuroendocrine, a atras atenția vineri medicul pneumolog Beatrice Mahler, cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânului (25 septembrie). 'Poluarea nu înseamnă doar
Miruță: Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație a statului față de oameni
Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație firească a statului față de oameni, a declarat vineri ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a participat la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Militar din Sibiu. ''Am avut onoarea de a fi astăzi la Sibiu, la inaugur
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va fi oprită temporar
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) va fi indisponibilă începând de vineri de la ora 22:00 până luni la ora 02:00, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Potrivit unei informări publicate pe site-ul CNAS, întreruperea este programată pentru efectuarea unor servicii de operaționalizare.
INSP: 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile; 5 decese
Un număr de 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 99 confirmate și 12 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 23 septembrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 5 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoane vârst
CORECTURĂ Ministerul Sănătății a elaborat un proiect privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă
În știrea cu titlul ''Ministerul Sănătății reglementează medicina alternativă - astrologie medicală, Feng Shui, terapie holografică, tratamente cu lumină'', difuzată vineri, la ora 13:16, pe fluxurile București și Sănătate şi pe site-ul www.agerpres.ro, titlul se va citi corect: ''Ministerul Săn
Timiș: Lipsurile evidente în finanțarea unor spitale sunt pentru că nu avem un guvern stabil, afirmă dr Săndesc
Managerul Spitalului Județean Timișoara, prof. dr. Dorel Săndesc, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că unele spitale din țară au lipsuri evidente în îngrijirea pacienților cu boli grave și a urgențelor, în condițiile în care fondurile alocate pe aceste domenii majore sunt deficitare, iar rezolvarea poate veni după instalarea unui guvern stab
Tulcea: Sindicaliștii din Ambulanță solicită respectarea legislației specifice domeniului
Negocierile pentru încheierea unui nou Contract colectiv de muncă (CCM) în Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea au fost prelungite cu 15 zile, în urma discuțiilor apărute recent între conducerea unității și sindicaliști, după un control făcut luna trecută de Inspectoratul Teritorial de Muncă ale cărui rezultate sunt contestate de sindicaliști.
Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată
Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată, după anularea primei proceduri din motive independente de voința instituției, a informat joi Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, în prezent, se află în derulare etapa de semnare a contractului pentru achiziția a 100.000 de doze de vaccin BCG. MS precizeaz
Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice/ FABC: Femeile adulte trebuie incluse în prevenție
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a subliniat joi importanța includerii femeilor adulte în prevenția cancerelor ginecologice prin vaccinarea anti-HPV, în special a celor cu vârste între 19 și 45 de ani. În septembrie se marchează Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice. 'În Rom&ac
Miercurea-Ciuc: Peste 800 de kilograme de medicamente expirate au fost aduse de populație la Spitalul Județean de Urgență
Peste 800 de kilograme de medicamente expirate sau neutilizate provenite de la populație au fost colectate în acest an, până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, cantitatea fiind mai mare decât în 2025. Potrivit informațiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Compartimentul Rela
Ministerul Sănătății: Concursul național de admitere în Rezidențiat, pe 15 noiembrie; înscrierile, până pe 20 octombrie
Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026 va avea loc pe 15 noiembrie, iar înscrierile încep la data de 7 octombrie și se încheie pe 20 octombrie, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, dosarele de înscriere se depun la sediile direcțiilor de sănătate publică, conform condițiilor
Sector 1: Mamografii gratuite la Complexul Caraiman
Femeile de peste 40 de ani din Sectorul 1 se pot înscrie în campania de screening pentru cancerul de sân de la Complexul Multifuncțional Caraiman. Investigațiile încep pe 1 octombrie, programările sunt deja deschise și se fac în limita celor 400 de locuri disponibile. Potrivit unui comunicat al Prim
Iași: Specialiștii Institutului ''Socola'' atrag atenția că modificările cognitive pot schimba stilul de viață
Specialiștii Institutului de Psihiatrie ''Socola'' Iași atrag atenția că identificarea la timp a modificărilor cognitive oferă șansa unor schimbări de stil de viață, motiv pentru care nu trebuie să ezite să se prezinte la un consult de specialitate, mai ales că 42,6 % dintre cei care au luat parte la ''Campania de testare a memoriei''
Peste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină de la UMF 'Carol Davila' depun Jurământul lui Hipocrate pe Arena Naţională
Peste 1.400 de absolvenți ai promoției 2020 - 2026 ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București depun miercuri, pe Arena Națională, Jurământul lui Hipocrate. Ceremonia începe la ora 14:00. 'După anii de studiu și formare, o nouă generați
Explozie în Sectorul 5/ Unul dintre bărbații răniți - intubat și ventilat mecanic, cu arsuri pe 80% din corp
Unul dintre cei doi bărbați răniți marți în urma exploziei unei butelii în Sectorul 5 se află la Spitalul 'Bagdasar Arseni' și prezintă arsuri pe 80% din suprafața corpului, fiind intubat și ventilat mecanic, au infor







