Coronavirus: Spitalizările asociate COVID-19, în scădere uşoară în Franţa
Franţa a înregistrat marţi o scădere uşoară a numărului de spitalizări asociate COVID-19, la 11.120 de pacienţi, cu 24 mai puţini decât în ziua anterioară, au informat autorităţile sanitare citate de EFE.
Persoanele care se află internate la unităţile de terapie intensivă au scăzut la 2.259, cu 31 mai puţini pacienţi în comparaţie cu ziua anterioară.
Numărul persoanelor internate la terapie intensivă se află în scădere progresivă din luna august, comparativ cu cifrele record înregistrate în valurile anterioare (peste 6.000 de pacienţi).
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 136 de decese asociate COVID-19, faţă de cele 98 raportate în ziua precedentă.
Numărul contagierilor raportate a fost de 19.425 în ultimele 24 de ore.
De la declanşarea epidemiei, la începutul anului 2020, Franţa a înregistrat un total de 6,76 de milioane de contagieri şi 114.494 de decese.
De la sfârşitul lunii decembrie, data începerii campaniei de imunizare, aproape 44,26 de milioane de persoane au fost vaccinate cu schema completă, reprezentând 65,6 % din populaţia ţării. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.