logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Caraş-Severin: Prăbuşirea parţială a Cascadei Bigăr a redus numărul turiştilor (GALERIE FOTO)

Imagine din galeria Agerpres

Prăbuşirea unui perete al Cascadei Bigăr, din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, a avut un impact negativ asupra turismului din zonă, conform oficialilor, numărul vizitatorilor plătitori de bilete scăzând aproape la jumătate, în timp ce comercianţii care au tarabe pe marginea drumului spun că au de cinci ori mai puţini clienţi.

Reprezentanţii Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa au declarat, luni, pentru AGERPRES, că numărul vizitatorilor plătitori - adică persoanele care achită 5 lei pentru a intra în locul amenajat din Rezervaţia Bigăr - este la 58% faţă de perioada de dinaintea prăbuşirii peretelui cascadei.

 

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


 

În perioada 7 iunie - 19 iulie 2021, 9.205 persoane au achitat taxa de vizitare, faţă de 15.766 în perioada similară a anului trecut.

"Într-adevăr, după prăbuşirea peretelui cascadei se simte o scădere a turismului. Credem însă că o influenţă asupra reducerii turismului din zonă o are şi ridicarea restricţiilor de circulaţie legate de pandemie, astfel că opţiunile pentru turişti sunt mult mai multe, inclusiv în străinătate", a declarat, pentru AGERPRES, directorul administraţiei parcului, Vasile Constantin.

 

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES FOTO


 

Scăderea numărului de turişti este mult mai intens simţită de comercianţi. Aceştia atrag atenţia că marea majoritate a vizitatorilor nu sunt plătitori de bilete pentru a intra în rezervaţie, ci admiră Cascada Bigăr de pe malul cu drumul naţional, unde există şi o structură din lemn construită pentru vizitare. Astfel, ei cred că cifrele oficiale, care reflectă doar numărul plătitorilor taxei de 5 lei, nu sunt suficient de relevante.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

Un reprezentant al firmei care deţine parcarea privată din vecinătate, singura în care turiştii pot opri maşinile, spune că scăderea numărului de vizitatori este de cel puţin cinci ori. Acesta a precizat că într-o zi de weekend înainte de prăbuşirea peretelui cascadei avea în jur de 500 de maşini în parcare, unde taxa e de 10 lei pe zi, iar în prezent are sub 100 de maşini.

 

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES FOTO


 

De asemenea, comercianţii care au tarabe pe marginea drumului, lângă cascadă, se plâng că vânzările le-au scăzut foarte mult în ultimele săptămâni.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

"Înainte de prăbuşire era plin de oameni aici, dar după ce la televizor au apărut imaginile, totul s-a terminat. Vedeţi şi dumneavoastră, e practic gol într-o zi de duminică, cu vreme ideală şi 28 de grade Celsius afară. Astăzi, în primele cinci ore, am avut trei clienţi care au cumpărat produse de la mine, înainte stăteau şi la coadă. Sunt mult mai puţini vizitatori, eu pot să vă spun că vânzările mi-au scăzut şi de zece ori. Dacă nu se face ceva, să se repare cascada, probabil vom da faliment toţi pe aici, iar locul va rămâne unul abandonat", susţine Florin Alecu.

 

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES FOTO


 

"Din start problema a fost pusă greşit, la televizor a apărut că s-a prăbuşit cascada, oamenii au înţeles că aici nu mai au ce vedea, deşi cascada există în continuare. A căzut un perete, dar ea este frumoasă şi acum şi merită văzută. Din păcate, impactul prăbuşirii a fost fatal pentru noi, cei care avem mici afaceri, pe care probabil le vom închide în curând", a spus un alt comerciant.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

Maria Micoară este o turistă din Craiova, care a venit special cu familia pentru a vedea ce a rămas din cascadă şi spune că "lucrurile nu sunt atât de dramatice precum s-a crezut".

"Sigur, ar fi ideal să existe posibilitatea ca acest perete care stă acum în râu să fie ridicat şi fixat unde a stat iniţial, dar chiar dacă nu se va întâmpla asta, cascada rămâne frumoasă. În zonă se pot vedea mai multe obiective turistice şi este păcat să nu vii aici. Noi nu am fost dezamăgiţi de ce am găsit, am crezut că este mai rău, dar apa curge la fel de spectaculos, chiar dacă o parte din cascadă lipseşte", consideră vizitatoarea.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa precizează că peretele nu va fi reaşezat, arătând că acesta a căzut în urma unor procese naturale, iar intervenţia omului nu ar fi indicată.

"Am primit unele propuneri de refacere a cascadei, pe care le-am expus în Consiliul Ştiinţific, însă votul în unanimitate a fost în defavoarea oricărei intervenţii. S-a mai decis ca structura desprinsă din cascadă să rămână în albia râului, pentru că a fost vorba de un incident provocat de fenomene naturale, într-o arie protejată", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Vasile Constantin.

Peretele care s-a prăbuşit în 7 iunie are o înălţime de aproximativ patru metri, iar Regia Naţională a Pădurilor Romsilva preciza, la vremea respectivă, că incidentul a avut loc în contextul în care cascada a atins dimensiuni considerabile ca volum şi greutate, cedând sub propria greutate.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

"Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de muşchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de muşchi, care se regenerează cu noi straturi de muşchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip creşte permanent în dimensiuni. Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate şi volum şi a cedat sub propria greutate. Menţionăm că această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă şi în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat. De altfel, o cascadă de acelaşi tip, Cascada Moceriş, tot din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona Cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut", spuneau reprezentanţii Romsilva.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

Potrivit acestora, administraţia parcului nu a intervenit cu măsuri invazive, respectiv construcţii care să sprijine structura de travertin a cascadei, Cascada Bigăr aflându-se în Zona de Protecţie Integrală a Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, în Rezervaţia Naturală "Izvorul Bigăr", o zonă în care intervenţia umană este minimă, iar procesele naturale trebuie să se desfăşoare liber.

Romsilva a mai transmis că Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa luase toate măsurile posibile de protecţie înainte de incident, fiind îndepărtaţi inclusiv arborii uscaţi care s-ar fi putut prăbuşi peste Cascada Bigăr. Singurele construcţii din zona cascadei sunt cele care asigură infrastructura de vizitare a obiectivului turistic, avizate de Consiliul Ştiinţific al parcului, acestea fiind amplasate la o distanţă care să nu afecteze cascada.

 


Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

Cascada Bigăr se află în judeţul Caraş-Severin, în Valea Minişului, la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B. Rezervaţia Naturală Bigăr cuprinde un izbuc, o peşteră, un pârâu şi o cascadă, toate amplasate spre Ţara Almăjului, pe partea dreaptă a Cheilor Minişului, acolo unde drumul întâlneşte, imaginar, paralela 45 latitudine nordică a globului pământesc.

 

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO


 

Site-ul The World Geography a alcătuit, în anul 2013, o listă cu cele mai impresionante cascade din lume. Pe primul loc se află Cascada Bigăr din Caraş-Severin. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 280

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 10-11-2026 15:05

Cluj: Familia Regală a vizitat comandamentul Diviziei 4 Infanterie 'Gemina' din Cluj-Napoca

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat marți comandamentul Diviziei 4 Infanterie 'Gemina' din Cluj-Napoca, unde au avut o întâlnire cu militarii unității.

Social 10-11-2026 14:58

Maramureș: Principala piață agroalimeantră din Baia Mare va fi modernizată complet; investiție de 38 de milioane de lei

Piața Alimentară Izvoare din municipiul Baia Mare va intra în proces complet de reabilitare, iar toate spațiile comerciale destinate producătorilor și comercianților vor fi refăcute pentru a asigura un acces facil cumpărătorilor în principala piață a orașului. Investiția de peste 38 de milioane de lei este finanțată prin ADR Nord-V

Social 10-11-2026 14:29

Ceremonii militare și religioase de Ziua veteranilor din teatrele de operații

Ministerul Apărării Naționale organizează miercuri o serie de ceremonii militare și religioase dedicate Zilei veteranilor din teatrele de operații, evenimente care se vor desfășura în București și în garnizoanele în care există unități militare ce au executat astfel de misiuni. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, în Capi

Social 10-11-2026 14:14

Neamț: Proiect de 10,6 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei verzi la instituții din subordinea CJ

Consiliul Județean (CJ) Neamț pregătește un proiect prin care solicită fonduri nerambursabile de peste 10,6 milioane de lei, pentru producerea și stocarea energiei verzi la instituții din subordine. Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat marți, pentru AGERPRES, că vor fi instalate panouri fotovoltaice și sisteme de st

Social 10-11-2026 14:02

Hunedoara: Geoparcul Internațional Țara Hațegului, reconfirmat cu statut UNESCO pentru încă patru ani

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a primit un nou cartonaș verde, care confirmă menținerea statutului UNESCO pentru încă patru ani. Decizia a fost luată de Consiliul Geoparcurilor Internaționale UNESCO, reunit la Paris în perioada 2-4 noiembrie, la cea de-a 11-a înt&aci

Administratie 10-11-2026 13:10

Arad: Autoritățile declară 2027 anul vinului, pentru a promova zona Miniș-Măderat

Autoritățile județene din Arad declară 2027 anul vinului în Podgoria Miniș-Măderat, în încercarea de a promova această zonă cu tradiție în domeniu, în care se află zeci de producători și crame. Consiliul Județean (CJ) Arad, primării și producători din zonă se vor fi implica în promovarea zonei Miniș-Măderat. Reprezentanții a

Social 10-11-2026 12:14

Apa de pe acoperișul unui mall bucureștean, colectată pentru a susține habitatele naturale din Parcul Văcărești

Apele pluviale de pe acoperișul Sun Plaza vor fi colectate și reutilizate pentru alimentarea zonelor acvatice din Parcul Natural Văcărești, contribuind astfel la conservarea habitatelor. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a vizitat marți parcul și locul unde urmează să fie amplasată stația de biofiltrare. El a anunțat că modelul ar

Administratie 10-11-2026 11:44

Președintele CJ Arad: Comasarea voluntară nu va avea succes; primarii cu deschidere așteaptă să vadă facilitățile

Președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Iustin Cionca, afirmă că, în urma discuțiilor din ultima perioadă cu primarii de comune, a ajuns la concluzia că o comasare voluntară a UAT-urilor nu va avea succes, iar edilii care au deschidere așteaptă să vadă ce facilități vor primi de la Guvern înainte de a-și exprima o poziție. Iustin Cionca a decl

Social 10-11-2026 11:38

Harghita: 60 de angajați ai Salinei Praid vor fi disponibilizați în luna noiembrie

Un număr de 60 de angajați ai Salinei Praid vor fi disponibilizați în luna noiembrie, aceștia beneficiind deja de servicii de preconcediere oferite de specialiștii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Șefa Serviciului Analiza Pieței Muncii și Economie Socială din cadrul AJOFM Harghita, Jánó Edit Andrea

Social 10-11-2026 10:26

Maramureș: Traficul rutier pe podul vechi dintre România și Ucraina, suspendat temporar

Traficul rutier pe podul vechi dintre Ucraina și România, situat la periferia municipiului Sighetu Marmației, va fi suspendat temporar în cursul zilei de marți, până la ora 16:00, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră(ITPF) Sighetu Marmației, Iulia Stan. 'Măsura este ne

Social 10-11-2026 10:16

Circul Metropolitan București a primit certificarea internațională Big Top Label

Circul Metropolitan București a primit certificarea internațională Big Top Label pentru standardele demonstrate în calitatea artistică, experiența oferită publicului, practicile profesionale și mediul general, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Parlamentul European din Bruxelles, în prezența reprezentanților comunității europene a circului

Social 10-11-2026 10:02

Hunedoara: Turist salvat după ce s-a rătăcit în Masivul Parâng; zăpada depășește 30 de centimetri

Un bărbat de 31 de ani din Târgu Jiu, care s-a rătăcit în cursul nopții de luni spre marți în zona vârfului Cârja din Masivul Parâng, a fost salvat de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara și Jandarmeriei Montane, la capătul unei acțiuni dificile care s-a încheiat după zece ore. Potrivit Salvamont Hunedoara, &icir

Social 10-11-2026 09:32

Dolj: Elevi și profesori evacuați dintr-un liceu din Craiova după fisurarea unei conducte de gaze

Aproximativ 200 de elevi și 30 de profesori au fost evacuați preventiv, marți dimineața, din șase săli de clasă ale Liceului 'Petrache Trișcu' din municipiul Craiova, după ce o conductă de gaze a fost fisurată în timpul unor lucrări efectuate cu un buldoexcavator, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj. Po

Social 09-11-2026 22:15

MAE: Atenționare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunțată o grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei asupra faptului că miercuri, 11 noiembrie, este anunțată o grevă generală în această țară, cu o durată de 24 de ore, în intervalul 00:00-24:00. În acest context, sunt posib

Administratie 09-11-2026 19:49

Olt: Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene un centru socio-cultural pentru copii cu autism

Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene în valoare de 9,5 milioane lei un centru socio-cultural pentru copii cu autism într-o clădire folosită timp de mai mulți ani ca sediu de societatea municipală care administrează parcul industrial al orașului, potrivit primarului Mario De Mezzo. ''Am semnat proiectul pentru tra