VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Masca de protecţie rămâne o barieră fizică foarte importantă în limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2
Masca de protecţie rămâne o barieră fizică foarte importantă în limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.
"Deci, mesajele sunt următoarele: o singură doză nu ne protejează şi atunci este nevoie să respectăm schema de vaccinare tocmai pentru a avea beneficii în ceea ce priveşte riscul individual de formă severă, pentru că sunt date care arată că infecţia cu varianta Delta creşte riscul de spitalizare, de două-trei ori, comparativ cu celelalte variante virale, deci riscul de evoluţie către formele severe, ceea ce era anticipat prin faptul că se multiplică într-un ritm mult mai accelerat, comparativ cu celelalte variante virale, ca atare, dacă ne uităm la eficienţa faţă de boala simptomatică, vedem că există un procent de cazuri care nu sunt suficient de bine acoperite şi, atunci, evident că nu avem de unde să ştim de la început cine este protejat şi cine nu este protejat suficient de bine. Tocmai pentru a preveni o creştere a numărului de cazuri, recomandarea este să purtăm, evident, masca de protecţie, pentru că, bun avem opţiunea să nu o purtăm, dar avem aceeaşi opţiune să o purtăm, mai ales atunci când suntem şi participăm la diverse evenimente unde un număr mare de persoane, unde nu se poate respecta foarte bine distanţarea fizică şi nu unde nu există, mai ales când vorbim de spaţii închise, este foarte importantă purtarea măştii de protecţie, mai ales în spaţiile neaerisite", a afirmat medicul militar.
El a spus că tulpina Delta poate să producă reinfecţii în cazul celor care au fost infectaţi cu noul coronavirus.
"Persoanele care au trecut prin infecţia, prin boala naturală, cu alte variante virale care circulă, nu sunt suficient de bine protejate împotriva infecţiei cu varianta virală Delta, existând un procent de scăpare de sub protecţia anticorpilor care apar după boala naturală între 20 şi 50%, practic, avem un risc de 20-50% să ne reinfectăm cu varianta Delta, dacă avem istoric de trecere prin boală. Deci, practic, trecerea prin boală nu ne protejează faţă de infecţia cu tulpina Delta. Ca atare, în perioada următoare, este cât se poate de clar faptul că trebuie să avem grijă la respectarea măsurilor pe care noi deja le ştim, de prevenţie - mască de protecţie, igiena mâinilor, să nu uităm de igiena mâinilor, cum ne punem şi dăm masca jos, trebuie să igienizăm mâinile, respectarea distanţării fizice, aerisirea încăperilor şi evitarea acelor zone supraaglomerate, mai ales când nu este esenţial să fim prezenţi acolo", a susţinut Valeriu Gheorghiţă.
El a spus că în România se poate înregistra o creştere a numărului de cazuri la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie.
"Nu ştiu dacă va creşte neapărat numărul copiilor vaccinaţi, dar este cât se poate de evident faptul că sfârşit de august - început de septembrie va reprezenta momentul în care în România vom înregistra o creştere a numărului de cazuri. Este important şi sperăm să ne înşelăm, să nu avem creştere de cazuri, lucrurile să fie cât se poate de bine controlate, însă la acest moment nici rata de acoperire vaccinală şi nici şi rata de trecere prin boală nu ne oferă un nivel suficient de mare de protecţie faţă de iminenţa răspândirii infecţiei cu varianta virală de îngrijorare, Delta", a mai arătat Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală la nivel naţional este de circa 28%
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil
Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica









