Coronavirus/Recrudescenţă epidemică în Australia: 10 milioane de persoane intră în lockdown

Aproximativ 10 milioane de australieni au primit ordinul de a intra în lockdown în mai mai multe oraşe ale acestei insule-continent, care se confruntă în prezent cu o creştere a numărului de cazuri de coronavirus, informează AFP.
După locuitorii din Sydney, Darwin şi Perth, a venit rândul celor din Brisbane şi mai multe zone din statul Queensland să rămână în locuinţele lor începând de marţi seară, pentru o durată iniţială de trei zile.
Australia, a cărei capacitate iniţială de a controla pandemia de COVID-19 a fost salutată pe plan internaţional, se confruntă de câteva săptămâni cu o creştere accelerată a numărului de infectări, în special din cauza variantei Delta a noului coronavirus, considerată mai contagioasă, precum şi a funcţionării deficitare a dispozitivelor de carantină implementate pentru turiştii veniţi din străinătate.
"Sunt decizii dificile", a declarat Annastacia Palaszczuk, prim-ministrul statului Queensland. "Există astfel de măsuri de carantină în marile oraşe pentru că virusul pătrunde acolo odată cu persoanele venite din străinătate", a adăugat ea.
Pe lângă Brisbane, mai multe zone de pe litoralul din Queensland, inclusiv oraşul Townsville, sunt vizate de acest nou lockdown. La originea cazurilor recente de infectare se află un membru al personalului medical care nu era vaccinat, dar a călătorit timp de 10 zile în Queensland în perioada în care era contagios.
Abordare prudentă
Marţi dimineaţă, locuitorii din Perth erau vizaţi de asemenea de interdicţia de a-şi părăsi locuinţele, în virtutea unui lockdown de patru zile.
Doar trei cazuri pozitive au fost detectate recent în acest mare oraş din vestul Australiei, însă autorităţile centrale au adoptat de multă vreme o abordare extrem de prudentă în cazul apariţiei unor focare epidemiologice.
"Cunoaştem riscurile generate de COVID-19 şi mai ştim, observând ce se întâmplă în lume, că varianta Delta este o nouă 'creatură', căreia nu trebuie să îi lăsăm nicio şansă", a declarat prim-ministrul statului Australia de Vest, Mark McGowan, într-o conferinţă de presă organizată în noaptea de luni spre marţi.
Foto: (c) RICHARD WAINWRIGHT/EPA
Noile măsuri de carantină au fost adoptate în plină perioadă de vacanţe şcolare şi riscă să genereze, la nivel turistic, un număr mare de anulări ale rezervărilor, în contextul în care statele australiene neafectate de recrudescenţa epidemică le-au recomandat rezidenţilor lor să nu călătorească în statele în care au fost raportate cazuri de infectări.
Noua Zeelandă a anunţat la rândul ei că nu va redeschide decât parţial "bula" sa de călătorie spre şi dinspre Australia începând din 5 iulie şi că această redeschidere parţială vizează doar statele australiene în care nu a fost recenzat niciun caz de infectare.
Deşi a gestionat destul de bine pandemia în trecut, Australia se confruntă în prezent cu o creştere a infectărilor provocate de varianta Delta a noului coronavirus, depistată prima dată în India.
Un ministru fără mască
Guvernul conservator al Australiei a fost criticat pentru lentoarea campaniei naţionale de vaccinare şi pentru absenţa îmbunătăţirii dispozitivelor de carantină.
Aflat sub presiunea opiniei publice, prim-ministrul australian Scott Morrison a anunţat că vaccinarea anti-COVID-19 va deveni obligatorie pentru angajaţii instituţiilor care se ocupă de persoanele vârstnice şi pentru personalul din centrele de carantină.
O altă lovitură stânjenitoare pentru guvernul australian s-a produs atunci când viceprim-ministrul Barnaby Joyce a primit o amendă de 200 de dolari australieni (126 de euro) după ce a fost văzut fără mască sanitară într-o benzinărie, luni dimineaţă.
Foto: (c) LUKAS COCH/EPA
Guvernul central a fost de asemenea criticat pentru faptul că nu a făcut public numărul rezidenţilor australieni care au fost vaccinaţi cu schemă completă.
Aproximativ 7,4 milioane de doze au fost administrate în această ţară. Însă anumite companii mass-media au raportat că mai puţin de 5% dintre cei 25 de milioane de rezidenţi australieni au fost vaccinaţi până în prezent cu schema completă de imunizare.
Cel mai important focar epidemiologic rămâne cel din Sydney, unde 150 de persoane au fost infectate după ce un şofer care lucrează pentru echipajele unor companii aeriene a fost testat pozitiv la jumătatea lunii iunie. Sydney, cel mai mare oraş al Australiei, a intrat duminică într-un nou lockdown, care va dura două săptămâni.
De la începutul pandemiei, Australia a înregistrat puţin peste 30.000 de infectări şi 910 de decese asociate maladiei COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t