Studiu: Simţul mirosului după COVID-19 revine în general în termen de opt luni
Cei care şi-au pierdut temporar mirosul din cauza COVID-19 se pot aştepta să şi-l recapete în câteva luni, susţine un studiu francez, potrivit DPA.
La 49 dintre cei 51 de subiecţi testaţi, simţul mirosului a revenit în termen de opt luni, însă la două persoane acesta era încă afectat după un an.
Cercetătorii au descris acest prognostic drept unul excelent.
Studiul a fost condus de Marion Renaud de la Hopitaux Universitaires Strasbourg şi publicat joi de Jama Open Network.
Echipa de cercetare a constatat că mirosul a revenit pe deplin la aproximativ 84% dintre participanţii la studiu după doar patru luni şi la 96% după 12 luni.
Toţi participanţii au avut o pierdere iniţială a mirosului de peste şapte zile. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caracatițele folosesc două strategii pentru a se strecura prin spații înguste (studiu)
Caracatițele sunt faimoase pentru abilitatea lor de a se strecura prin spații extrem de înguste, iar oamenii de știință au descoperit acum mecanismele pe care aceste nevertebrate marine le folosesc: își organizează cele opt tentacule și trunchiul flexibil într-o succesiune de mișcări care se schimbă în funcție de dimensiunile deschizăturii, strategie
India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei
Un sit funerar din Siberia dezvăluie utilizarea străveche a canabisului ca substanță psihoactivă (studiu)
Un tumul funerar siberian aparținând civilizației străvechi a sciților, datând din urmă cu 2.800 de ani, a furnizat cea mai veche dovadă cunoscută până acum despre utilizarea canabisului pentru efectele sale psihoactive: oamenii de știință au descoperit semințe ale acestei planete printre obiecte funerare, precum și păr uman care prezintă urme ale c
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață (studiu)
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe 'Planeta Roșie', a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP. 'Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă,
Primele transplanturi renale din lume care utilizează un nou medicament antirespingere, realizate la Bologna
Primele transplanturi de rinichi din lume care utilizează un nou medicament antirespingere au fost realizate în orașul italian Bologna, informează miercuri agenția de presă ANSA. Pentru prima dată la nivel mondial, doi pacienți care aveau șanse aproape nule de a primi un organ compatibil au fost supuși cu succes unor transplanturi renale
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Astronauta franceză Sophie Adenot ''visează'' să ajungă pe Lună
La trei săptămâni după ce a revenit pe Terra la capătul unei misiuni de opt luni în spațiu, astronauta franceză Sophie Adenot își continuă readaptarea la viața terestră și a mărturisit, luni, că a ajunge pe Lună ar fi ''un vis'', informează AFP. ''Vreau să continui cu această meserie și să încerc să contribui la
După ce Soarele își va termina combustibilul nuclear, marile planete se vor distruge una pe cealaltă (simulări)
Atunci când, inevitabil, Soarele își va termina combustibilul nuclear, se va umfla în stadiul de gigantă roșie și apoi se va stinge încet, ca o pitică albă, nici măcar sistemul solar exterior nu va fi ferit de haosul care va urma, conform unor noi simulări care arată că orbitele celor patru planete gigantice Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun a
BTA/90 de cercetători și 35 de proiecte în cadrul celei de-a 35-a expediții antarctice bulgare
Aproximativ 90 de persoane, implicate în peste 35 de proiecte, vor participa la cea de-a 35-a expediție antarctică bulgară. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate marți, la Sofia, înaintea plecării expediției, de Institutul Antarctic Bulgar (BAI), Centrul Național pentru Studii Polare (NCPS) și Kaufland Bulgaria. &
Giganții din domeniul AI promit companiilor mass-media un buton care împiedică preluarea conținuturilor
Giganții din domeniul inteligenței artificiale au promis vineri mass-mediei și altor site-uri o modalitate unică de a împiedica aspirarea conținuturile lor pentru antrenarea modelelor AI, în contextul disputelor juridice cu o parte din presă, informează AFP. În prezent, un administrator de site trebuie să activeze un blocaj diferit pentru fie













