logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Suceava, Neamţ, Harghita şi Mureş

Imagine din galeria Agerpres

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, noi atenţionări Cod portocaliu de inundaţii, ce vizează râurile mici din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Suceava, Neamţ, Harghita şi Mureş.

Potrivit hidrologilor, începând de miercuri, ora 18:20, până joi, la ora 2:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, şi depăşiri ale Cotelor de Inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Râul Doamnei - bazin superior amonte S.H. Bahna Rusului şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Bahna Rusului, Argeş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu Râul Doamnei - amonte Acumularea Zăvoiul Orbului, Sabar - bazin superior, Dâmboviţa - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Malu cu Flori - amonte S.H. Râncăciov, judeţele Argeş şi Dâmboviţa.

Până la ora 24:00, se pot produce fenomene similare pe râurile mici din bazinele hidrografice: Bistriţa - bazin superior amonte S.H. Dorna Giumalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Broşteni - amonte S.H. Frunzeni, judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita precum şi pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş - bazin superior amonte S.H. Suseni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Suseni - amonte Stânceni, judeţele: Harghita şi Mureş. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie