Brigada Rutieră: Măsuri de fluentizare a circulaţiei în zona Stadionului "Naţional Arena", înaintea meciului Ucraina-Austria
Brigada Rutieră anunţă că, începând cu data de 20 iunie, ora 7,00, se va interzice oprirea sau staţionarea pe arterele care fac parte din perimetrul de siguranţă al Stadionului "Naţional Arena", ca urmare a desfăşurării meciului de fotbal programat pe data de 21 iunie, începând cu ora 19,00, între echipele reprezentative ale Ucrainei şi Austriei, în cadrul Campionatului European de Fotbal - UEFA EURO 2020.
Potrivit unui comunicat al acestei instituţii transmis vineri AGERPRES, zonele vizate sunt: Bd. Basarabia, între Piaţa Muncii şi Bd. Chişinău, ambele sensuri de circulaţie, inclusiv trotuarul din Bd. Basarabia; Bd. Pierre de Coubertin, ambele sensuri de circulaţie; Str. Maior Coravu, ambele sensuri de circulaţie; Str. Şerbănică Vasile, ambele sensuri de circulaţie; Str. Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu şi Tony Bulandra), ambele sensuri de circulaţie; Str. Vatra Luminoasă, ambele sensuri de circulaţie.
Conducătorii auto pot folosi următoarele rute ocolitoare: Bd. Unirii - Str. Lucian Blaga - Calea Dudeşti - Bd. Camil Ressu - Bd. Nicolae Grigorescu - Bd. Theodor Pallady; Şos. Mihai Bravu - Şos. Iancului - Şos. Pantelimon; Şos. Ştefan cel Mare - Şos. Colentina - Şos. Fundeni; Şos. Morarilor - Str. Lucreţiu Pătrăşcanu - Str. Constantin Brâncuşi - Bd.Nicolae Grigorescu - Str. Liviu Rebreanu.
Organizatorul evenimentului va asigura eliberarea tronsoanelor menţionate prin măsuri de notificare şi ulterior ridicarea autovehiculelor parcate în zona de restricţie.
"În data de 21 iunie a.c., traficul rutier se va restricţiona gradual, începând cu ora 7.00, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, iar începând cu ora 14.00 va fi restricţionat complet, după cum urmează: Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; Bd. Pierre de Coubertin, între Şos. Iancului şi sensul giratoriu de la intrarea în Stadionul Arena Naţională, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; Str. Vatra Luminoasă, între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Pierre de Coubertin, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; Str. Tony Bulandra; Bd. Basarabia între Piaţa Muncii şi Bd. Chişinău, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson", potrivit comunicatului Brigăzii Rutiere.
Şoferilor li se recomandă să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele în trafic, să nu oprească ori să staţioneze pe arterele menţionate mai sus, care fac parte din perimetrul de siguranţă, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să respecte semnalele poliţiştilor rutieri care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere; să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pietonii sunt sfătuiţi să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa.
Harta cu restricţii poate fi consultată pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vreme rece, vânt și ploi în București, în următoarele trei zile (meteorologi)
Vremea va fi rece, vântul va sufla slab până la moderat, iar temporar va ploua în București, în următoarele trei zile, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 octombrie, ora 10:00 - 27 octombrie, ora 8:00, în Capitală, nebuloz
Ploi și vânt în întreaga țară, până miercuri la prânz; precipitații mixte și strat de zăpadă la peste 1.500 metri
Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitații mixte și strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă până miercuri la prânz. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitații moderate cantitativ (izola
ANM: Cod galben de ploi în cinci județe, marți și miercuri; atenționare de vânt puternic, în alte patru județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de ploi, ce vizează cinci județe situate în Dobrogea și Muntenia, precum și o alertă de vânt, valabilă în alte patru județe, pe parcursul zilelor de marți și miercuri.
Tulcea: Navigația fluvială se desfășoară cu dificultate pe cele trei brațe ale Dunării
Navigația fluvială se desfășoară cu dificultate pe cele trei brațe ale Dunării, din cauza cotelor mici ale fluviului, unul dintre comandanții cu experiență ai navelor societății Navrom Delta SA, care asigură transportul regulat de persoane și de mărfuri între orașul Tulcea și localitățile înconjurate de ape din Deltă, semnalând existența mai multor praguri
VIDEO ALEG ROMÂNIA/Visul austriac construit în Arad: Cum a transformat Alex Culda zootehnia într-o meserie a viitorului
În timp ce mulți tineri caută oportunități dincolo de granițe, Alex Culda a parcurs drumul în sens invers. Născut în Austria, dar școlit în România, tânărul de 29 de ani arată că agricultura din țara noastră se poate face și fără credite, cu energie verde, cu genetică de top și cu procesare 100% locală.
Cazul de la Ștefănești/Arafat: Condamn ferm orice formă de agresiune împotriva salvatorilor aflați în misiune; o anchetă e în desfășurare
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că o anchetă este în desfășurare în cazul incidentului din orașul Ștefănești, județul Argeș, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu. ''Am aflat cu îngrijorare despre incidentul petrecut (...) în orașul Ștefăn
UPDATE Argeș: Un pompier care participa la stingerea unui incendiu, rănit de localnicii care au devenit agresivi
Un pompier care participa la stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Ștefănești, duminică seară, a fost rănit de localnicii care au devenit agresivi, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești intervenise pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe
Maramureș: Doi ucraineni salvați din munte la solicitarea altor patru conaționali, după trecerea graniței
Doi cetățeni ucraineni, dintre care unul cu probleme medicale, au fost recuperați din Munții Maramureșului, zona Repedea - Vârful Mic, în urma unei misiuni nocturne, a informat, duminică, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. ''Intervenția a fost solicitată după ce patru cetățeni ucrai
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
Teleorman: Ziua Armatei Române, celebrată în județ
Ziua Armatei Române a fost marcată duminică în județul Teleorman prin ceremonii militare, religioase și depunerea de coroane de flori la monumentele dedicate memoriei eroilor patriei. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuț Gâdea, a transmis un mesaj de recunoștință, apreciere și prețuire pe
Debitul Dunării este staționar la intrarea în țară (hidrologi)
Debitul la intrarea în țară a fluviului Dunărea (secțiunea Baziaș) este staționar (1.300 m3/s), potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) în intervalul duminică, ora 7:00 - luni, ora 7:00. În aval de Porțile de Fier debitele vor fi relativ staționare pe sectorul Gruia - Giurgiu și în c
UPDATE Neamţ: Trei băieţi şi două fete, transportaţi la spital în urma unui accident în comuna Ţibucani
Trei băieţi, în vârstă de 18, 19 şi 22 de ani, precum şi două fete, de 14 şi 18 ani, au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier care a avut loc noaptea trecută în satul Davideni din comuna Ţibucani, informează duminică ISU Neamţ. Potrivit sursei citate, la ora 04:03, prin apel la 112 a fost anunţat un accide
Cod galben de ceață densă în zone din toată țara, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceață, valabile în orele următoare în mai multe regiuni din țară, inclusiv în Capitală. Potrivit meteorologilor, ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri va persista pân
Ziua Armatei Române, marcată prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are r
Buzău: Bărbat de 80 de ani, accidentat mortal de un tren care circula pe ruta Iași - București
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Iași - București Nord, accidentul producându-se în municipiul Buzău, unde traficul feroviar a fost blocat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, din primele verificări efectuate la fața loc










