VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Până în prezent, au fost vaccinaţi 13.391 de copii de 12 - 15 ani
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că, până la acest moment, au fost imunizaţi 13.391 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, cei mai mulţi în Bucureşti - 3.152 şi în judeţele Cluj - 1.173, Ilfov - 631 şi Timiş - 615.
Campania de vaccinare pentru această categorie de vârstă a început pe 2 iunie.
Valeriu Gheorghiţă a anunţat, totodată, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, că vaccinarea la cabinetele de medicină de familie, începută în data de 4 mai, se derulează în toate judeţele şi în Bucureşti.
"Sunt 31% din medicii de familie care au încheiat contract cu Casele de asigurări de sănătate în ceea ce priveşte administrarea vaccinului COVID-19 şi vaccinează efectiv 2.345 de medici de familie, 1.182 în urban şi restul, 1.163, în rural şi au fost vaccinate până astăzi 136.883 de persoane, din care 54% în mediul rural. În ceea ce priveşte numărul persoanelor vaccinate la nivelul fiecărui judeţ în cabinele de medicină de familie, cele mai multe au fost vaccinate până la acest moment în judeţul Timiş - 10.118 persoane, urmat de municipiul Bucureşti cu peste 7.400 de persoane; Dâmboviţa - 6.953; Mureş - 6.500; Dolj - 6.455", a precizat el.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, în săptămâna 7 - 14 iunie, au fost vaccinate cu prima doză 129.102 de persoane, dintre care peste 88,7% s-au prezentat direct, fără programare.
De asemenea, s-au vaccinat anti-COVID în România 26.585 de cetăţeni străini cu prima doză şi 15.594 cu ambele doze.
Şeful CNCAV a menţionat că în 127 de spitale publice au fost vaccinaţi 2.132 de pacienţi, în 34 de judeţe, şi în 27 de spitale private - 365 de pacienţi, în 14 judeţe.
În această săptămână demarează activitatea de vaccinare anti-COVID în alte 17 spitale publice, a completat el. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății propune deblocarea a peste 7.800 de posturi; transmite în circuitul de avizare memorandumul privind concursurile
Ministerul Sănătății propune deblocarea a peste 7.800 de posturi în sistemul sanitar și transmite în circuitul de avizare memorandumul privind aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice. ''Ministerul Sănătății propune deblocarea a 7.805,5 de posturi în sistemul sanitar, î
Iași: Maternitatea 'Cuza Vodă' extinde programul Ambulatoriului și introduce un sistem de programări prin Call Center
Spitalul de Obstetrică și Ginecologie 'Cuza Vodă' din Iași, cea mai mare maternitate din Moldova, își reorganizează activitatea Ambulatoriului pentru a facilita accesul pacientelor la consultații și pentru a reduce timpul de așteptare. Managerul unității medicale, ec. Robert Dâncă, a declarat că noul program permite prezentarea la consultaț
Federația Sanitas anunță declanșarea marți a grevei generale și acuză presiuni asupra angajaților
Federația Sanitas a anunțat că marți începe greva generală în sistemul de sănătate și acuză că, înainte de declanșarea protestului, în unele spitale au început presiuni asupra angajaților care și-au exprimat intenția de a participa la grevă. Într-un comunicat transmis luni, organizația sindicală susține că a primit informați
Peste 800 de persoane, testate pentru hepatită printr-un proiect derulat de Spitalul Universitar de Urgență București
Peste 800 de persoane au fost testate pentru hepatitele virale în șase săptămâni, în cadrul unui proiect derulat de Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA și finanțat prin Fondul Social European Plus. Rezultatele au fost prezentate luni, cu ocazia Zilei Mondi
Arad: Peste 600 de posturi sunt vacante la Spitalul Județean; 190 ar trebui deblocate și ocupate
Peste 600 de posturi sunt vacante la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, care are 1.251 de paturi și un grad mediu de ocupare a acestora de 78%, iar unitatea a cerut încă din aprilie deblocarea angajărilor pe 190 de posturi, cele mai multe pentru asistenți. Conducerea SCJU Arad a transmis luni, la solicitarea AGERPRE
Buzău: Nivel ridicat de burnout în rândul personalului medical din Spitalul Județean, potrivit Sanitas
Zeci de angajați din sistemul sanitar din județul Buzău au fost diagnosticați cu diabet, hepatită și cu afecțiuni pulmonare, cum ar fi tuberculoza, liderii Sanitas evidențiind la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) un grad din ce în ce mai ridicat de burnout în rândul personalului. Potrivit Sanitas Buzău, a fost &ici
Cseke Attila - mesaj adresat tinerilor care susțin examenul de admitere la universitățile de medicină și farmacie
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, le-a transmis 'succes' tinerilor care susțin duminică examenul de admitere la universitățile de medicină și farmacie, subliniind că sistemul medical
Admitere la UMF 'Carol Davila'/Duminică - proba scrisă; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București susțin duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 înscri
Sălaj/Cătălina Poiană (CMR): Nu există o 'baghetă magică' pentru deficitul de medici de familie din mediul rural
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că nu există soluții rapide pentru acoperirea deficitului de medici de familie din mediul rural, însă măsurile adoptate în ultimii ani ar putea conduce, pe termen mediu, la întinerirea acestei specialități. 'Nu există o
Sălaj: Colegiul Medicilor cere măsuri pentru reducerea deficitului de personal și recâștigarea încrederii în profesia medicală
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că recâștigarea încrederii în profesia medicală și consolidarea relației dintre medic și pacient reprezintă una dintre prioritățile organizației, subliniind totodată că deficitul de personal medical și finanțarea insuficientă rămân principale
Federația Sanitas cere Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să deblocheze angajările din spitale
Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte, în regim de urgență, o modificare legislativă care să permită unităților sanitare publice să facă angajări fără aprobarea prealabilă prin memorandum guvernamental. Potrivit organizației sindicale, actualul sistem de aprobare este birocratic și întârzie ocuparea posturilor va
Duminică - proba scrisă la admiterea la UMF 'Carol Davila'; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București vor susține duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 î
Harghita: O naștere de cvadrupleți, în premieră la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
O naștere de cvadrupleți a avut loc, în premieră, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, bebelușii venind pe lume în data de 21 iulie, a informat joi unitatea medicală, într-o postare pe Facebook.
Arad: Spitalul Județean explică tarifele de parcare de până la 30 lei/oră prin achiziția de echipamente medicale
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU) a fost nevoit să explice, joi, de ce practică tarife ridicate la parcare, de până la 30 de lei/oră, arătând că banii adunați în ultimii trei ani, respectiv 1,2 milioane de lei, au fost folosiți pentru cumpărarea unui echipament medical esențial și că se dorește descurajarea staționării îndelungat
Cseke Attila, după întrevederea cu sindicaliștii: Avem responsabilitatea să construim un sistem de salarizare mai echitabil
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor sindicale din domeniu privind proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar, că obiectivul său este să găsească soluții prin care veniturile personalului să nu fie diminuate, în paralel cu reformarea modului de salarizare.











