Coronavirus: Africa de Sud înăspreşte măsurile împotriva valului al treilea
Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a înăsprit marţi seară măsurile de luptă împotriva coronavirusului, prelungind cu o oră interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii şi impunând controale mai stricte asupra vânzării de alcool, în faţa celui de-al treilea val de pandemie de COVID-19, notează AFP.
Oficial ţara de pe continent cea mai afectată de coronavirus, Africa de Sud, lovită puternic de al doilea val la sfârşitul lui 2020, a cunoscut în ultimele două săptămâni o dublare a numărului de contaminări zilnice şi o creştere cu aproximativ 60% a spitalizărilor.
Această recrudescenţă coincide cu dificultăţile programului de vaccinare.
Autorităţile sud-africane au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că vor retrage din circulaţie două milioane de vaccinuri Johnson & Johnson, din cauza unei "probleme de neconformitate" în cursul fabricării lor în Statele Unite.
"Suntem în mijlocul celui de-al treilea val de contaminări", a declarat Cyril Ramaphosa într-un discurs adresat naţiunii.
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii este prelungită în consecinţă cu o oră, de la 22.00 până la 04.00, iar barurile şi restaurantele urmează să închidă la orele 21.00.
În plus, de luni până joi, alcoolul va fi vândut numai în timpul zilei.
Adunările publice vor fi, de asemenea, limitate la 50 de persoane în interior şi 100 de persoane în aer liber.
Africa de Sud numără peste 1,76 milioane de cazuri înregistrate pentru aproximativ 58.000 de decese. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.