logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Danemarca a anulat aproape toate dispoziţiile care vizau purtarea obligatorie a măştilor sanitare

Imagine din galeria Agerpres

Danemarca a anulat pentru aproape toate spaţiile publice dispoziţiile care vizau purtarea obligatorie a măştilor sanitare, începând de luni, informează DPA.

Guvernul de la Copenhaga şi majoritatea partidelor parlamentare s-au pus de acord pentru a elimina aceste reglementări, aflate în vigoare de mai multe luni, iar rezidenţii danezi trebuie de acum înainte să poarte măşti sanitare doar atunci când folosesc transportul public şi doar atunci când nu stau pe scaune.

Obligativitatea purtării măştilor sanitare va fi complet eliminată în Danemarca până la 1 septembrie.

Restricţiile antiepidemice din această ţară au fost eliminate gradual începând din primăvara anului 2021 şi aproape toate spaţiile publice au fost redeschise, cu excepţia cluburilor de noapte, care îşi vor relua activitatea în septembrie.

Numărul noilor infectări cauzate de virusul SARS-CoV-2 a crescut uşor după relaxarea restricţiilor, însă această creştere nu a fost una dramatică.

În ultimele zile, rata de incidenţă a infectărilor a scăzut din nou, doar 315 cazuri noi fiind înregistrate duminică - cel mai scăzut număr raportat după luna februarie. Totuşi, mai puţine persoane au fost testate duminică.

Potrivit celor mai recente cifre comunicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Danemarca a avut o rată de incidenţă de 215 infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, cea mai ridicată din spaţiul economic european. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Ana Alecu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie