logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU/Dorinel Munteanu: Doar noi şi Azerbaidjan suntem pe dinafară dintre gazde, EURO 2020 va fi însă o sărbătoare

Imagine din galeria Agerpres

Dorinel Munteanu (52 de ani), fotbalistul cu cele mai multe meciuri disputate pentru echipa naţională, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că dintre cele 11 ţări gazdă doar România şi Azerbaidjan nu au reuşit să se califice la EURO 2020, dar este convins că această competiţie găzduită în premieră de ţara noastră va fi o adevărată sărbătoare.

Ambasador la Bucureşti al turneului final al Campionatului European, Munteanu este de părere că suporterul român este un cunoscător al fotbalului şi chiar şi în absenţa echipei naţionale se va bucura de spectacolul oferit de selecţionatele care vor evolua în cele patru partide programate pe Arena Naţională.

Referitor la ratarea calificării naţionalei României, Munteanu a afirmat că în barajul cu Islanda a contat şi lipsa de experienţă a selecţionerului Mirel Rădoi. El consideră însă că şi dacă trecea de Islanda, România ar fi pierdut în cele din urmă în finala barajului cu Ungaria, "o selecţionată solidă şi în creştere".

Favorita fostului internaţional român la câştigarea trofeului EURO 2020 este Germania, însă acesta consideră că şanse mari are şi Anglia. El a explicat că fotbalul englez domină Europa, dovadă fiind faptul că a avut trei reprezentante în finalele Champions League şi Europa League din acest sezon.

Dorinel Munteanu şi-a adus aminte cu plăcere de golul său din meciul România - Anglia (scor 3-2) de la EURO 2000, dar şi de cel din partida cu Bulgaria (scor 0-1) de la EURO 1996 nevalidat de arbitru. De altfel, fostul mijlocaş este de părere că la reuşita sa de la turneul final din 1996 mingea a trecut cu jumătate de metru linia porţii şi că pentru a fi validată nu ar fi fost nevoie de tehnologia VAR folosită de arbitrii din ziua de azi.

AGERPRES: Ce înseamnă pentru România organizarea în premieră a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal?
Dorinel Munteanu: În ce situaţie este fotbalul românesc astăzi, cred că organizarea a trei partide din cadrul grupelor şi a uneia din optimi la Campionatul European este cea mai bună oportunitate din punct de vedere al imaginii. Mă bucur pentru România, mă bucur pentru suporterii români care vor avea ocazia să vadă un asemenea turneu la ei acasă. Şi sper ca organizarea să fie ireproşabilă şi să ieşim cu bine. Este un eveniment extrem de important pentru noi, o adevărată sărbătoare fotbalistică pentru România.

 


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

 

AGERPRES: Cu atâtea stadioane noi, în viitor putem spera sa găzduim şi o Cupă Mondială?
Dorinel Munteanu: Este posibil, pentru că deja începem să căpătăm experienţă în organizarea unor asemenea competiţii mari. Iar fotbalul, după cum vedem, se dezvoltă. FIFA şi UEFA încearcă să dea în organizare aceste turnee majore către cât mai multe ţări. Aşa că spun eu că putem spera şi la organizarea unei Cupe Mondiale în viitor. Însă chiar dacă am început să construim stadioane, pentru o Cupă Mondială este nevoie de mai mult, pentru că vom fi obligaţi să îndeplinim mult mai multe condiţii.

AGERPRES: Naţionala a ratat calificarea la EURO, este regretul cu atât mai mare cu cât suntem gazde?
Dorinel Munteanu: Din păcate, la acest eveniment nu suntem reprezentaţi şi noi prin naţionala noastră. Sincer, nu ştiu dacă în afară de noi mai sunt ţări care organizează EURO 2020 şi sunt pe dinafară... cred că doar noi şi Azerbaidjan suntem pe dinafară. Mare păcat. E clar pentru noi că fiind gazde era bine să fim calificaţi. Am avut şanse, dar asta este.

 


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

 

AGERPRES: S-a discutat mult pe această temă, a contat în ratarea calificării din meciul cu Islanda şi lipsa de experienţă a selecţionerului Mirel Rădoi?
Dorinel Munteanu: Da, după cum s-a abordat barajul cu Islanda a contat puţin şi lipsa de experienţă a selecţionerului, fără îndoială. Dar eu cred că şi dacă treceam de Islanda, am fi dat în finala barajului de calificare de Ungaria. Iar eu cred că în momentul de faţă, la cum am văzut eu Ungaria, era foarte greu să trecem peste şi să ne calificăm. Fiindcă Ungaria a demonstrat că este o echipă solidă şi în creştere. Însă chiar dacă naţionala nu a reuşit să se califice la acest turneu final, eu nu sunt adeptul schimbării antrenorilor. Este nevoie de continuitate pentru a avea rezultate. Sigur, este nevoie de o analiză profundă pentru a se găsi cauzele, dar să continuăm cu Mirel Rădoi. În acelaşi timp, trebuie să vină şi rezultatele. Pentru că degeaba promovăm antrenori tineri dacă rezultate nu sunt. România are nevoie de rezultate.

AGERPRES: Ce le transmiteţi suporterilor români care nu îşi vor putea vedea echipa naţională la EURO?
Dorinel Munteanu: Le transmit să se bucure totuşi de meciurile pe care vor putea să le urmărească pe viu pe Arena Naţională, pentru că sunt convins că vor vedea spectacol. Este un turneu final acasă la ei şi nu au mereu o asemenea oportunitate. Trebuie să se bucure de fotbal, mai ales că din cauza acestei pandemii nu au avut ocazia să vină pe stadioane. Sunt convins că vor vedea un spectacol frumos pe Arena Naţională.

 


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

 

AGERPRES: Consideraţi că în absenţa României se pierde din importanţa organizării acestui eveniment, vor fi mai puţin interesaţi suporterii de EURO 2020?
Dorinel Munteanu: Nu, nu cred asta, pentru că suporterul român este un cunoscător de fotbal. Cunoaşte fotbalul european, urmăreşte la televizor competiţiile europene, îi ştie pe jucători, aşa că vor dori să vadă aceste partide. Sunt convins că atât cât se va permite accesul, suporterii români vor veni la EURO. Pentru că sunt adevăraţi fani ai fotbalului şi ştiu să se bucure de acest sport.

AGERPRES: Ce selecţionată preferată aveţi la EURO 2020, cine vă doriţi să câştige trofeul?
Dorinel Munteanu: Cred că se ştie că eu sunt adeptul fotbalului german. Aşa că preferata mea nu poate fi decât Germania. Îmi doresc ca Germania să câştige trofeul. Dar şi Anglia cred că va fi la acest turneu aproape de trofeu. Anglia joacă un fotbal frumos, s-a calificat fără probleme, iar în acest moment practic domină Europa. Pentru că în cele două finale ale competiţiilor europene, Champions League şi Europa League, a avut trei reprezentante. Aşa că eu consider că Anglia are şansele ei la EURO.

AGERPRES: Care echipă credeţi că va fi revelaţia Campionatului European?
Dorinel Munteanu: Sincer, nu mă aştept la surprize majore la acest turneu final. Nu văd echipe mici care să ajungă departe. Pentru că ţinând cont de pandemia aceasta şi de toate problemele care au fost, doar echipele mari, cele cu mulţi jucători de calitate, vor fi suficient de puternice pentru a duce la bun sfârşit un asemenea turneu. Aşa că nu cred că vom vedea vreo surpriză foarte mare.

AGERPRES: Care este cea mai plăcută amintire a dumneavoastră legată de Campionatul European?
Dorinel Munteanu: Toate meciurile pe care le-am disputat la cele două ediţii ale Campionatului European sunt amintiri plăcute pentru mine. Dar pot să spun totuşi că golul marcat împotriva Angliei la EURO 2000 este unul important pentru mine.

AGERPRES: Cum vă simţiţi ştiind că aţi participat la cea mai mare performanţă a României la un Campionat European, atingerea fazei sferturilor în 2000?
Dorinel Munteanu: Sunt onorat, pentru că e cea mai mare realizare a naţionalei la EURO. Din păcate nu am reuşit să trecem de Italia, ţin minte că am avut mulţi jucători indisponibili... aşa a fost să fie. Rămâne totuşi o performanţă, să vedem când va fi depăşită. Dar mai întâi să se califice din nou România la un Campionat European şi după aceea să ne gândim la depăşirea acelei performanţe.

 


Foto: (c) PAUL BUCIUTA / Arhiva istorică AGERPRES

 

AGERPRES: Aveţi un gol marcat la un Campionat European în 2000, dar şi un gol fantomă în 1996 cu Bulgaria, vă urmăreşte acea fază?
Dorinel Munteanu: A fost gol valabil, fără discuţie, dar nu l-a validat arbitrul. Aşa a fost să fie istoria acelui meci cu Bulgaria. Nu mi s-a validat acel gol, dar mi s-a dat un altul, cel cu Anglia în 2000, prin care naţionala a revenit în joc (n.r. - golul de 2-2, România a câştigat în final cu 3-2) şi apoi a reuşit calificarea mai departe. Sigur că mi-aş fi dorit şi eu arbitraj video la meciul cu Bulgaria, dar atunci nu se punea problema de aşa ceva, nici nu se discuta de VAR. Însă văd că şi cu această tehnologie tot sunt controverse. Eu consider însă că golul meu din '96 nu avea nevoie de VAR, s-a văzut 100%. A văzut tot stadionul că mingea a trecut linia porţii, numai arbitrul n-a văzut. Acum, să fiu sincer, eu la momentul şutului nu am văzut că mingea a intrat în poartă, pentru că eram destul de departe şi totul a fost foarte rapid. Dar Dan Petrescu era în apropiere şi ţin minte că mi-a zis atunci imediat că mingea a intrat jumătate de metru în poartă. Dar n-a dat arbitrul şi asta e. Arbitrul nu ne-a zis nimic, noi ce am comentat la pauză şi după meci. În timpul meciului am protestat puţin, dar nu a revenit asupra deciziei şi s-a continuat jocul.

AGERPRES: Deţineţi recordul de 134 de meciuri la prima reprezentativă, credeţi că va fi doborât curând?
Dorinel Munteanu: Este foarte greu să fie doborât acest record. Un jucător care să tindă la un asemenea număr de meciuri la naţională trebuie să arate o constanţă în joc, să nu fie accidentat şi să îndeplinească multe alte condiţii. Orice e posibil, orice record poate fi depăşit. Însă nu cred că în următorii 10 ani va depăşi cineva numărul meu de selecţii.

 


Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO

 

AGERPRES: Ca jucător aţi participat de două ori (1996 şi 2000), visaţi şi să antrenaţi naţionala la un Campionatul European?
Dorinel Munteanu: Eu îmi doresc pentru moment să revin pe bancă. Vreau să preiau o echipă acum în vară. După aceea, în viitor, de ce nu, pot să mă gândesc şi la echipa naţională. Dar primul obiectiv al meu este să revin ca antrenor.

Acum în vârstă de 52 de ani, Dorinel Munteanu este unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei naţionale a României, participant la patru turnee finale, Cupa Mondială 1994, EURO 1996, Cupa Mondială 1998 şi EURO 2000. Component al "Generaţiei de aur", mijlocaşul a contribuit la cele mai mari performanţe ale fotbalului românesc, atingerea fazei sferturilor de finală ale Cupei Mondiale (SUA 1994) şi ale Campionatului European (Belgia/Olanda 2000).

El deţine recordul selecţiilor la echipa naţională, 134, reuşind să înscrie 16 goluri în cei 16 ani în care a îmbrăcat tricoul României. El a debutat la prima reprezentativă la 23 mai 1991, într-o partidă amicală pierdută cu 0-1, în deplasare, cu Norvegia. Ultimul meci al său la echipa naţională a fost tot un amical şi tot o înfrângere, 1-3 cu Germania, în deplasare, la 12 septembrie 2007.

Născut la Grădinari, judeţul Caraş-Severin, Dorinel Munteanu a început fotbalul la Metalul Bocşa, evoluând ulterior la FCM Reşiţa, FC Olt Scorniceşti, Inter Sibiu, Dinamo, Cercle Bruges, FC Koln, VfL Wolfsburg, Steaua Bucureşti, CFR Cluj, FC Argeş, FC Vaslui şi Universitatea Cluj. Are în palmares două titluri de campion, cu Dinamo în 1992/1993 şi Steaua în 2004/2005.

 


Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO

 

Ca antrenor, Munteanu a condus până acum formaţiile CFR Cluj, FC Argeş, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Steaua Bucureşti, Oţelul Galaţi, Dinamo, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar, FK Qabala, Astra Giurgiu, Zakho SC, Concordia Chiajna şi CSM Reşiţa. El are două trofee cucerite din postura de tehnician, titlul şi Supercupa României, ambele cu Oţelul Galaţi în sezonul 2010/2011.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 250

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 21-10-2026 22:06

Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă

CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș

Sport Intern 21-10-2026 21:51

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont

Sport Intern 21-10-2026 21:21

Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor

CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de

Sport Intern 21-10-2026 21:09

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela

Sport Intern 21-10-2026 20:44

Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028

Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen

Sport Intern 21-10-2026 19:47

Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului

Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.

Sport Intern 21-10-2026 16:05

Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt

Sport Intern 21-10-2026 14:42

Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi

Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren

Sport Intern 21-10-2026 14:39

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.

Sport Intern 20-10-2026 22:07

Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați

ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți

Sport Intern 20-10-2026 17:35

Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di

Sport Intern 20-10-2026 17:11

Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &

Sport Intern 20-10-2026 16:08

Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027

Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română

Sport Intern 19-10-2026 23:03

Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă

FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus

Sport Intern 19-10-2026 22:18

Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat

CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre