logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Spania va vaccina elevii cu două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, în septembrie

Imagine din galeria Agerpres

Spania intenţionează să înceapă vaccinarea copiilor între 12 şi 17 ani cu aproximativ două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar în septembrie, a anunţat vineri ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, în condiţiile în care ţara se apropie de pragul de 10 milioane de persoane complet vaccinate anti-COVID19, relatează Reuters.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a autorizat vaccinul Pfizer/BioNTech pentru a fi utilizat la copiii începând cu vârsta de 12 ani, însă a afirmat că decizia cu privire la momentul lansării campaniei de vaccinare la această grupă de vârstă le revine statelor membre.

Germania a anunţat că intenţionează să înceapă vaccinarea tinerilor din 7 iunie, în timp ce Italia a afirmat că îşi va extinde în curând campania de vaccinare pentru a include şi copiii.

Spre deosebire de cele două ţări, care au deschis campania de vaccinare pentru toţi adulţii, Spania îşi imunizează populaţia pe grupe de vârstă şi, în prezent, se concentrează asupra persoanelor cu vârste cuprinse între 50 şi 59 de ani, cu unele regiuni care au început imunizarea la grupa de vârstă 40-49 de ani.

"Ideea pe care o avem este ... ca înainte de începerea anului şcolar, cu aproximativ două săptămâni înainte, să putem începe inocularea băieţilor şi fetelor adolescenţi", a declarat ministrul Health Darias pentru televiziunea de stat RTVE.

Propunerea trebuie ratificată de comisia de sănătate publică din cadrul ministerului condus de Darias.

Ea a precizat că peste 10 milioane de persoane - puţin peste o cincime din populaţie - ar trebui să fie complet vaccinate până vineri seara, autorităţile fiind pe cale să atingă obiectivul de imunizare a 70% din populaţie până la jumătatea lunii august.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie