Centru de vaccinare pentru copii; imunizarea va debuta când autorităţile naţionale vor da toate instrucţiunile
Primăria Sectorului 4 pregăteşte primul centru mobil de vaccinare din Capitală destinat copiiilor, unde vor putea fi imunizaţi cu serul produs de Pfizer-BionTech şi minorii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, imediat ce autorităţile naţionale vor emite toate instrucţiunile necesare.
Potrivit unui comunicat transmis de autoritatea locală, centrul va fi amenajat în parcul Lumea Copiilor (zona rotondă), în imediata apropiere a centrului de vaccinare de la Palatul Naţional al Copiilor, şi va avea două puncte de imunizare.
"Vaccinarea efectivă a copiilor va debuta în momentul în care autorităţile naţionale vor emite toate instrucţiunile necesare. Din acel moment, centrul mobil va fi deschis zilnic, în intervalul orar 08,00 - 20,00, timp în care minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani vor putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19, cu acordul părinţilor/reprezentanţilor legali. Aceştia îi vor însoţi, de altfel, pe copii şi vor completa formularele pe care le vor primi de la registratorii centrului. Ulterior, copiilor li se va administra prima doză a vaccinului, în aceeaşi cantitate de 0,3 ml utilizată şi pentru imunizarea adulţilor, după care vor rămâne sub supraveghere, într-o zonă de post-vaccinare, pentru un interval de 15 minute", precizează sursa citată.
Vineri, Agenţia Europeană a Medicamentului a decis autorizarea utilizării vaccinului Pfizer-BionTech pentru imunizarea împotriva COVID-19, a copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.
În momentul de faţă, vaccinul produs de Pfizer-BionTech este administrat copiilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: CJ vrea să atragă fonduri europene pentru reconstruirea Centrului de Agrement din Zăbala
Consiliul Județean (CJ) Covasna a aprobat, luni, documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii aferenți în vederea depunerii unui proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru reconstrucția Centrului de Agrement din localitatea Zăbala. Proiectul vizează demolarea mai multor construcții existente în incinta Centrul
Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit
Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate
Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z
Proiect de recuperare a fortificațiilor istorice ale Bucureștiului, discutat de Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii
Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii pun bazele unui proiect pentru recuperarea fortificațiilor istorice construite în jurul Capitalei în timpul Regelui Carol I, urmând să fie constituit un grup interinstituțional. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, joi a fost organizată o întâlnire de luc
Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul
Gorj: Lucrările la primul pasaj subteran din municipiul Târgu Jiu vor începe luni
Lucrările pentru pasajul subteran din fața Colegiului Național 'Tudor Vladimirescu' din Târgu Jiu, primul dintre cele trei care vor fi realizate în zona centrală a municipiului, vor începe luni, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, în primă fază, se va circula pe un un singu
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di











