logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INHGA: Cod galben de inundaţii în bazine hidrografice din 12 judeţe, până joi după-amiaza

Imagine din galeria Agerpres

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii care vizează până joi după-amiaza cinci bazine hidrografice din Transilvania, Muntenia şi Oltenia.

Potrivit hidrologilor, până joi, la ora 14:00, se vor produce torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort - bazin superior (judeţul Gorj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sf. Gheorghe - amonte de Acumularea Ioneşti, Olteţ - bazin superior (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Gorj şi Vâlcea), Călmăţui, Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman) şi Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi).

INHGA precizează că atenţionarea vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie