Barna: Cu cât mai mult ne vom vaccina, cu atât mai repede vom avea stadioane pline
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, sâmbătă seară, la Ploieşti, unde participă la finala Cupei României la fotbal, că o creştere a numărului de participanţi la evenimente sportive sau culturale depinde de creşterea numărului celor vaccinaţi împotriva noului coronavirus.
"Finala Cupei României- revin spectatorii pe stadion. Cu cât mai mult ne vom vaccina, cu atât mai repede vom avea stadioane pline de spectatori şi cred că acesta e mesajul cel mai important. Doream, ca fiecare iubitor de sport sau de evenimente culturale, să ajungem cât mai repede în situaţia în care să putem organiza astfel de evenimente. Faptul că un număr important de români au decis să se vaccineze a făcut posibil să avem la nivelul Guvernului discuţiile şi deciziile acestea intermediare, pot să le spun, prin care, iată, un anumit număr de spectatori la stadion sau la evenimente culturale pot deja să meargă şi, cu cât mai mulţi români se vor vaccina şi procentul naţional va creşte, cu atât mai mulţi spectatori la evenimente, la concerte, la diverse evenimente culturale şi sportive vor putea să aibă acces. În măsura în care cifrele se vor îmbunătăţi şi numărul celor vaccinaţi va continua să crească, vom putea să vorbim de procente mai mari de spectatori pe stadioane sau la alte evenimente culturale sau la concerte", a spus Barna la intrarea pe stadionul "Ilie Oană".
Acesta s-a declarat fanul mişcării, în general, arătând că îşi doreşte ca meciul de finală de Cupă să fie câştigat de Universitatea Craiova.
"Am venit cu bucurie la acest meci de finală de Cupă pentru că stadionul de aici, 'Ilie Oană', ascunde o coincidenţă foarte simpatică. Ilie Oană este fotbalistul care a jucat la Şoimii Sibiu, echipa unde, când eram în Sibiu, în şcoală şi liceu, mergeam cu speranţă la vremea aia, şi la Petrolul Ploieşti. Adică e cumva o legătură interesantă între Sibiu şi Ploieşti prin numele purtat de stadion. (...) (Sunt- n.r.) fanul mişcării, în general. Astăzi sper să câştige Craiova", a mai spus Dan Barna. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Flavia Boghiu - numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial. Flavia Boghiu a fost viceprimar la Brașov din partea USR. A fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu legat de pun
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia - în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta va pleca de la Guvern din 15 septembrie. ''La data de 15 septembrie, doamna Cristina Trăilă se eliberează, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului,
Președintele a promulgat Legea ANI: Îmi mențin argumentele din sesizarea de neconstituționalitate
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menține argumentele din sesizarea de neconstituționalitate formulată anterior. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamen
Oana Gheorghiu: Discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. Reacția acesteia vine în contextul discuțiilor apărute în spațiul public referitoare la șeful SPP, Lucian Pahonțu, după materialul Recorder. ''Nu am SPP. Nu am solicitat niciod
Bihor/Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru înființarea de case comunitare de ocrotire și sprijin
Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru a înființa locuințe sau case comunitare de ocrotire și sprijin și introducerea unor standarde minime de locuire adaptate în special mediului rural. Propunerea sa prevede reguli privind spațiul de cazare și numărul de beneficiari în cameră, condiții de igienă și utilități,
Guvernul prelungește temporar funcționarea centralelor pe lignit de la Turceni și Craiova
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind analiza și adoptarea unei decizii de menținere temporară a capacităților de producție a energiei electrice pe bază de lignit de la centralele din Turceni și Craiova. Este vorba despre memorandumul cu tema 'Analiza și adoptarea unei decizii privind menținerea disponibilității unor capacități de producere a ene
Guvernul prelungește până la 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică
Guvernul a prelungit vineri până la 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Guvernul a aprobat în ședința extraordinară prelungirea până la data de 30 septembrie a perioadei în care Compania Națională de Transport al Energiei E
Bihor: Deputatul Emanuel Ungureanu a depus plângere penală privind relocarea persoanelor vulnerabile din Dumbrava
Deputatul USR Emanuel-Dumitru Ungureanu a depus, vineri, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor, o plângere penală prin care solicită verificarea modului în care, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2026, peste 400 de persoane vulnerabile au fost preluate și relocate din Dumbrava și din alte locații din județ, în contextul acțiunii coordonat
Turcan: Un Guvern cu miniștri PSD ar fi unul dintre cele mai proaste lucruri pentru România
Deputata PNL Raluca Turcan consideră că un Guvern cu miniștri PSD ar fi, în momentul acesta, unul dintre ''cele mai proaste lucruri'' pentru țară și ar însemna să se pună 'frână' reformelor. ''Un Guvern cu miniștri PSD ar fi, în momentul acesta, unul dintre cele mai proaste lucruri care i s-ar putea &icir
Ministrul interimar de Externe Oana Țoiu - vizită de lucru în Letonia: Întărirea securității regionale - o prioritate
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a efectuat, vineri, o vizită de lucru la Riga, la invitația omoloagei letone, Baiba Braze, unde a subliniat că întărirea securității regionale este o prioritate pentru cele două țări. Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, în cadrul consultărilor politico-diplomatice, cei doi miniștri au
Guvern: Digitalizarea administrației și situația din sănătate - discutate de Bolojan cu stagiarii din Programul de Internship al Executivului
Reforma instituțiilor publice, digitalizarea administrației, situația din sănătate și provocările din sectorul de educație au fost printre subiectele de interes discutate, vineri, de premierul interimar Ilie Bolojan cu stagiarii din Programul de Internship al Guvernului. 'Pentru a face o bună guvernare, ai nevoie de majoritate parlamentară, trebuie să &ici
Darău: Administrațiile locale să colaboreze mai bine, să-și promoveze litoralul mai bine
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău (USR), a declarat, vineri, la Ploiești, că administrațiile locale ar trebui să se implice mai mult în promovarea litoralului. 'Nu sunt deloc de acord cu acuzele pe care le-am auzit, în special de pe litoral, la adresa Ministerului Mediului. Faptul că
Stelian Ion: Proiectele de dezoligarhizare a Justiției - discutate în vacanță parlamentară; PSD și AUR nu au dorit dezbatere reală
Deputatul USR Stelian Ion a afirmat vineri că PSD și AUR au preferat ca proiectele care corectează Legile Justiției să fie discutate în vacanța parlamentară, pentru că nu și-au dorit o dezbatere reală, cu toată atenția îndreptată asupra subiectului. 'Astăzi am discutat Legile Justiției, 10 proiecte. Din păcate, s-a preferat de către PSD și de c
Darău, după anchetele DNA de la Romarm: Nu vor rămâne viduri de management
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău (USR), a declarat vineri, la Ploiești, că, acolo unde există anchete cu privire la conducerile filialelor Romarm, nu vor rămâne viduri de management, consiliile de administrație având responsabilitatea să facă numiri temporare, respectiv selecții când e c
Stelian Ion, despre Lucian Pahonțu: Este absolut anormal să-l menții în funcție
Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a declarat vineri că este ''absolut anormal'' ca o persoană să fie menținută în funcție după ce s-a aflat că a fost prezentă în perioada Revoluției în calitate de ofițer în trupele de Securitate. Declarația a fost făcută în contextul în c





