Franţa: Adolescenţii cu vârste între 16 şi 18 ani ar putea fi vaccinaţi anti-COVID19 începând din iunie
Toţi adolescenţii din Franţa cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani ar putea avea dreptul la vaccinare anti-COVID19 începând din iunie, a declarat vineri şeful strategiei naţionale de vaccinare, Alain Fischer, relatează AFP.
"Cei din grupa de vârstă 16-18 ani vor fi vaccinaţi destul de repede (...), acest lucru va fi fezabil în iunie", a estimat la canalul de ştiri BFMTV, profesorul Fischer.
Dintre cele patru vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană, numai cel de la Pfizer/BioNTech este autorizat în această etapă pentru grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 18 ani.
Pentru moment, singurii minori care pot fi vaccinaţi împotriva COVID în Franţa sunt cei între 16 şi 18 ani cu anumite boli grave (circa 10.000 până la 20.000 de persoane conform autorităţilor) sau apropiaţi de persoane imunodeprimate.
Premierul Jean Castex a anunţat joi că vaccinarea va fi deschisă oficial în Franţa tuturor adulţilor de pe 31 mai.
Franţa ar trebui să primească 16 milioane de doze de vaccin în luna mai, apoi 32 de milioane în iunie, obiectivul guvernului fiind de a ajunge la 30 de milioane de persoane vaccinate cu prima doză până la 15 iunie.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.