Orientul Mijlociu: Franţa propune o rezoluţie la ONU pentru încetarea focului
Franţa a propus marţi o rezoluţie Consiliului de Securitate al ONU, în coordonare cu Egiptul şi Iordania, care solicită încetarea focului în conflictul dintre Israel şi Gaza, asumându-şi riscul de a irita Statele Unite, notează AFP.
În timpul unei întâlniri între preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul său egiptean, Abdel Fattah Al-Sisi, şi, prin videoconferinţă, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, "cele trei ţări au convenit asupra a trei elemente simple: tirurile trebuie să înceteze, a sosit timpul pentru un armistiţiu şi Consiliul de Securitate al ONU trebuie să abordeze subiectul", printr-o rezoluţie, a indicat Palatul Elysée.
În cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate, a patra în opt zile, Franţa a vorbit despre proiectul de rezoluţie, potrivit unor diplomaţi la New York.
Marţi seară, mai multe ţări membre ale Consiliului de Securitate au declarat pentru AFP că nu primiseră încă textul francez, care va fi "scurt şi simplu", potrivit unei surse diplomatice.
Pe lângă apelul pentru "încetarea ostilităţilor", el ar cere "acordarea accesului umanitar pentru persoanele care au nevoie", a spus un alt diplomat, sub acoperirea anonimatului.
Întrebat când Franţa ar putea solicita un vot în Consiliul de Securitate, un diplomat, care s-a exprimat şi el sub acoperirea anonimatului, a răspuns: "cu cât mai devreme, cu atât mai bine".
Franţa, care îndeamnă de câteva zile la un armistiţiu rapid, a indicat că susţine o mediere condusă de egipteni. Emmanuel Macron şi omologul său egiptean, prezent două zile la Paris pentru un summit asupra economiilor africane, au vorbit pe larg despre acest subiect luni şi au decis marţi să solicite sprijinul Iordaniei.
Foto: (c) LUDOVIC MARIN POOL/EPA
Preşedintele francez a avut o întrevedere şi cu omologul său tunisian, Kais Saied, a cărui ţară ocupă în prezent un loc de membru nepermanent al Consiliului de securitate şi care, cu acest titlu, reprezintă lumea arabă.
Propunerea de rezoluţie franceză intervine în contextul în care Consiliul de Securitate al ONU este blocat timp de opt zile de către Statele Unite în legătură cu adoptarea unei simple declaraţii asupra conflictului, potrivit unor surse diplomatice. Washingtonul a refuzat trei documente propuse de China, Tunisia şi Norvegia, reaminteşte AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conflictul israeliano-palestinian: Şeful diplomaţiei europene cere încetarea imediată a focului
Italia îi cere Israelului ''un răspuns proporţional'' la tirurile de rachete dinspre Gaza
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retragerea trupelor americane din Germania, o nouă lovitură dată aliaților și disuasiunii (analiză)
Guvernul german a încercat sâmbătă să minimalizeze impactul anunțului Pentagonului privind retragerea a aproximativ 5.000 de soldați americani din țară, o mișcare considerată simbolică, dacă nu ar r
Marco Rubio va călători săptămâna viitoare la Vatican și în Italia (presă)
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, va călători la Vatican și în Italia pentru întâlniri săptămâna viitoare, au relatat duminică două ziare italiene, în contextul în care președintele american Donald Trump i-a atacat pe papa Leon al XIV-lea și pe premierul italian Giorgia Meloni, informează duminică Reuters. Cotidianele
Rusia atacă din nou infrastructura civilă și portuară din orașul ucrainean Odesa
Rusia a atacat din nou infrastructura civilă și portuară din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineață devreme, bombardament soldat cu doi morți și cinci răniți, informează EFE. Conform unui mesaj de pe contul de Telegram al șefului Administrației Militare Regionale Odesa, Oleg Kiper, dronele inamice au lovit trei clădiri rezidențiale din Odesa și
Marine Le Pen nu plănuiește un 'Frexit', dar avertizează UE că vor fi schimbări dacă va câștiga în 2027
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a cărei candidatură la alegerile prezidențiale din 2027 depinde de o decizie a instanței din iulie, a declarat sâmbătă că nu intenționează să scoată Franța din Uniunea Europeană (așa-numitul Frexit), dar a avertizat că vor exista schimbări dacă va câștiga scrutinul de anul viitor, informează EFE.
China îl numește 'șobolan' pe președintele Taiwanului, care și-a început vizita în Eswatini
Taiwanul are dreptul să interacționeze cu lumea și nicio țară nu poate opri acest lucru, i-a transmis președintele taiwanez Lai Ching-te regelui Eswatini la sosirea sa pentru o vizită surpriză despre care Taipeiul afirmă că Beijingul a încercat să o oprească, în contextul în care China a calificat vizita drept 'farsă', l-a condamnat pe Lai și l-a nu
Trump analizează noua propunere a Teheranului, dar avertizează că SUA ar putea relua atacurile asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a fost informat despre conceptul unui acord cu Iranul, dar așteaptă formularea exactă, avertizând în același timp că există încă posibilitatea reluării atacurilor asupra acestei țări dacă Teheranul 'nu se poartă frumos', relatează duminică Reuters. Un oficial iranian de ra
SUA vor reduce 'mult mai mult' numărul trupelor din Germania, avertizează Trump
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că intenționează să retragă mai multe trupe americane din Germania decât a fost anunțat deja, informează dpa. Secretarul apărării american, Pete Hegseth,
BTA: Partidele au cheltuit peste 913.000 de euro pe reclame în campania electorală din Bulgaria (analiză)
O analiză asupra promovării partidelor în timpul campaniei pentru alegerile de la 19 aprilie arată că formaţiunile care au candidat pentru Parlament au cheltuit peste 913.000 de euro (excluzând TVA-ul) pe reclame, cele mai multe dintre aceste resurse (42,52%) mergând în reclame în media online. Cheltuielile cu reclamele ale part
'Mingea e în terenul SUA', susține Iranul, care pretinde că e gata de război sau de diplomație
Teheranul s-a declarat 'gata' sâmbătă de reluarea războiului sau să privilegieze diplomația pentru a pune capăt conflictului cu Washingtonul, estimând că 'mingea e acum în terenul SUA', relatează AFP. 'Iranul și-a prezentat planul său mediatorului pakistanez, în scopul de a pune capăt permanent războ
Președintele Cubei denunță 'nivelul periculos' al amenințărilor lui Trump
Amenințările de agresiune militară ale lui Donald Trump împotriva Cubei au atins 'un nivel periculos și fără precedent', a denunțat sâmbătă președintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, care a făcut apel la comunitatea internațională să reacționeze, relatează AFP. Președintele american a reiterat vineri, în cadrul unei alo
Donald Tusk: Principalul pericol pentru comunitatea transatlantică vine nu de la dușmanii externi, ci din dezintegrarea Alianței
Prim-ministrul polonez Donald Tusk, a declarat sâmbătă, după anunțul Pentagonului privind retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania, că principalul pericol pentru comunitatea transatlantică vine nu de la dușmani externi, ci din dezintegrarea Alianței, relatează Reuters. 'Cea mai mare amenințare pentru comunitatea tr
Premierul slovac Fico anunță o vizită la Kiev după o discuție telefonică cu Zelenski
Prim-ministrul slovac Robert Fico a anunțat sâmbătă că se va deplasa la Kiev în urma unei discuții telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Slovacia și Ucraina exprimându-și voința de a-și intensifica relațiile, relatează AFP. 'Vom continua formatul reuniunilor comune ale guvernului și vom efectua, de asem
Un petrolier a fost deturnat în largul Yemenului și a fost condus spre Somalia
Un petrolier a fost deturnat sâmbătă de oameni înarmați în largul coastelor yemenite și condus în direcția Somalia, a anunțat Garda de Coastă din Yemen, relatează AFP. Nivelul amenințării din largul Somaliei a fost ridicat luni la 'important' de centrul de informare pentru securitate maritimă JMIC, după mai mult
Spania susține că detenția în Israel a unui militant spaniol din 'flotila pentru Gaza' este 'ilegală'
Ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, a afirmat sâmbătă că detenția militantului spaniol Saif Abu Keshek, arestat de Israel în timp ce se afla la bordul flotilei cu destinația Fâșia Gaza, este 'ilegală' și acesta trebuie eliberat 'imediat', relatează AFP. 'Ne confruntăm cu o arestare il
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi vrea o regiune Asia-Pacific 'liberă și deschisă'
Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi, a promis sâmbătă să joace 'un rol și mai activ' pentru a garanta o regiune Asia-Pacific 'liberă și deschisă', în cadrul unui discurs în Vietnam vizând promovarea unei politici externe care provoacă iritarea Chinei vecine, relatează AFP. Sanae Takaichi și-a reamint













