Olt: Maratonul vaccinării la Teatrul Naţional Caracal; tombolă cu bilete la spectacole pentru persoanele care se imunizează
Un maraton al vaccinării anti-COVID va avea loc în perioada 21-23 mai la Teatrul Naţional din Caracal iar persoanele care se vor vaccina în această campanie pot participa la o tombolă cu premii constând în bilete la un spectacol susţinut de actorul Horaţiu Mălăele, a anunţat, luni, Primăria Municipiului.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, la Maratonul Vaccinării de la Teatrul Naţional Caracal vor fi disponibile trei fluxuri de vaccinare şi peste 5.000 de doze de ser.
La tombola organizată pentru persoanele care se vor vaccina premiile constau în 100 de bilete gratuite la spectacolul "Sunt un orb", susţinut de actorul Horaţiu Mălăele la Teatrul Naţional Caracal pe 30 mai.
Câştigătorii tombolei vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi.
Maratonul vaccinării de la Caracal va începe pe 21 mai, la ora 16,00 şi se va încheia pe 23 mai, la 16,00.
"Iniţiativa este un simbol al dorinţei noastre, a tuturor, de a reveni la viaţa dinaintea pandemiei, la organizarea şi participarea la evenimente culturale, care erau o obişnuinţă pentru noi toţi. Primăria Caracal a încurajat întotdeauna demersurile de vaccinare a unui număr cât mai mare de cetăţeni. În acest sens, încă din a doua jumătate a lunii ianuarie (18 ianuarie 2021), am deschis pentru comunitatea caracaleană primul centru de vaccinare, în Clădirea Administrativă din parcul 'Constantin Poroineanu'. Am început atunci lungul drum spre revenirea la normalitate, la viaţa noastră dinainte de pandemia de COVID-19", precizează sursa citată.
Până în prezent, în municipiul Caracal au fost vaccinate peste 16.000 de persoane, se menţionează în comunicat.
În judeţul Olt au fost vaccinate până acum 58.709 persoane, dintre care peste 41.000 au primit şi doza de rapel. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Parteneriat inițiat de prefectură cu sindicate, patronate și instituții deconcentrate pentru dezvoltarea economică a județului
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a anunțat, vineri, că membrii Comisiei de Dialog Social au convenit asupra realizării unui parteneriat extins între autorități, sindicate și mediul de afaceri, menit să sprijine dezvoltarea economică a județului, să reducă birocrația și să faciliteze accesul firmelor la oportunități de finanțare și dezvoltare.
Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona
Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova
Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute
Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi
Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea
Rusia va utiliza un vaccin autohton împotriva cancerului, CaTeVac, începând din 2027
Rusia va începe să utilizeze în 2027 vaccinul său împotriva cancerului CaTeVac, dezvoltat pe plan intern și bazat pe celule dendritice, pentru tratarea pacienților cu sarcoame ale țesuturilor moi, a anunțat joi biroul viceprim-ministrului Tatyana Golikova, informează agenția de presă Xinhua. Studiile preclinice ale acestui vaccin au fost fina
Primăria Vaslui a recepționat un drum în valoare de peste 35 de milioane de lei, modernizat prin Programul 'Anghel Saligny'
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare a apei pluviale, execuția trotuarelor
Sector 6: Primăria intenționează să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 intenționează să reducă aglomerația din vestul Sectorului 6 și să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că șoferii care vin de pe strada Preciziei și vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiți să întoarcă pe acest bulevard, a anunțat primarul Paul Moldovan. El a
Sector 2: Proiect privind grădini, activități educaționale și promovarea economiei circulare
Un proiect ce înseamnă pentru comunitatea Sectorului 2 grădini, activități educaționale, promovarea compostării și economiei circulare a fost selectat pentru finanțare prin programul european URBACT IV, iar autoritatea locală va avea rolul de lead partner, coordonând o rețea formată din șapte organizații din România, Italia, Polonia, Grecia, Spania,
Harghita: Starea de alertă - prelungită cu 30 de zile la Praid; prefectul spune că nu mai există un pericol pentru comună
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate. Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este pr
Sibiu: Dinozaurii de la Muzeul de Istorie Naturală prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu ajutorul inteligenței artificiale, din
Sector 5: Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Bolintineanu' - amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' a fost amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, până la punerea în siguranță a blocului afectat din apropiere, a anunțat miercuri primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. 'În urma exploziei de anul trecut, de
REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT
Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.











