Hunedoara: Prima zi de rapel la centrul de vaccinare drive-thru din Deva
Peste 300 de persoane s-au vaccinat, sâmbătă dimineaţa, la centrul de imunizare drive-thru, din Deva, în prima zi în care aici s-au administrat doze de rapel.
"Un număr de 550 de persoane sunt aşteptate în cursul zilei de sâmbătă să-şi facă doza de rapel la centrul de vaccinare drive-thru. Alături de acestea vor fi vaccinate şi persoanele care doresc să-şi administreze prima doză de ser", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.
Între cei care au venit să-şi facă doza de rapel s-a numărat şi un român de 28 de ani, care locuieşte în Germania. David Măsloşan a precizat că prima doză de vaccin a efectuat-o la deschiderea centrului drive-thru din Deva, când venise în ţară pentru vacanţa de Paşte.
Peste 6.000 de persoane s-au vaccinat la centrul drive-thru din Deva, de la deschiderea acestuia (24 aprilie), aici fiind organizate şi campanii speciale de imunizare în care au avut prioritate bicicliştii sau motocicliştii.
Centrul funcţionează în parcarea celui mai mare complex comercial din Deva, fiind prevăzut cu patru fluxuri de vaccinare în care se foloseşte serul produs de Pfizer-BioNTech. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Cătălina Matei, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Copil de 10 luni în stare critică din cauza unei tumori în intestin, salvat de chirurgii de la SCJU
Un copil în vârstă de 10 luni, ajuns în stare critică după o evoluție rapidă a unei afecțiuni intestinale, a fost salvat în urma unei intervenții chirurgicale de urgență care a durat patru ore, realizată de o echipă multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, au anunțat, luni, reprezentanții unității medicale.
Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive - teme centrale ale Congresului de specialitate de la București
Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive vor fi temele centrale ale Congresului Colegiului Medicilor Stomatologi București și reuniunii European Society of Cosmetic Dentistry, care vor avea loc la București, în perioada 1 - 3 octombrie, și la care vor participa lectori din România și din străinătate. CMSB organizează în premieră e
Program de guvernare/Sănătate: Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, decizia urmează nevoia reală de sănătate
Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate - sunt principii ale programului de guvernare în domeniul sănătății, depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureșan, program care precizează că finanțarea spitalelor se va face pe serviciile medicale efectiv furnizate, pe baza unui pac
Beatrice Mahler: Expunerea cronică la hidrogen sulfurat - impact fiziologic și psihologic
Poluarea nu înseamnă doar un miros neplăcut sau o atmosferă apăsătoare, ci declanșează mecanisme biologice complexe care cresc riscul unor afecțiuni grave pulmonare, cardiovasculare și neuroendocrine, a atras atenția vineri medicul pneumolog Beatrice Mahler, cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânului (25 septembrie). 'Poluarea nu înseamnă doar
Miruță: Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație a statului față de oameni
Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație firească a statului față de oameni, a declarat vineri ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a participat la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Militar din Sibiu. ''Am avut onoarea de a fi astăzi la Sibiu, la inaugur
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va fi oprită temporar
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) va fi indisponibilă începând de vineri de la ora 22:00 până luni la ora 02:00, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Potrivit unei informări publicate pe site-ul CNAS, întreruperea este programată pentru efectuarea unor servicii de operaționalizare.
INSP: 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile; 5 decese
Un număr de 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 99 confirmate și 12 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 23 septembrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 5 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoane vârst
CORECTURĂ Ministerul Sănătății a elaborat un proiect privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă
În știrea cu titlul ''Ministerul Sănătății reglementează medicina alternativă - astrologie medicală, Feng Shui, terapie holografică, tratamente cu lumină'', difuzată vineri, la ora 13:16, pe fluxurile București și Sănătate şi pe site-ul www.agerpres.ro, titlul se va citi corect: ''Ministerul Săn
Timiș: Lipsurile evidente în finanțarea unor spitale sunt pentru că nu avem un guvern stabil, afirmă dr Săndesc
Managerul Spitalului Județean Timișoara, prof. dr. Dorel Săndesc, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că unele spitale din țară au lipsuri evidente în îngrijirea pacienților cu boli grave și a urgențelor, în condițiile în care fondurile alocate pe aceste domenii majore sunt deficitare, iar rezolvarea poate veni după instalarea unui guvern stab
Tulcea: Sindicaliștii din Ambulanță solicită respectarea legislației specifice domeniului
Negocierile pentru încheierea unui nou Contract colectiv de muncă (CCM) în Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea au fost prelungite cu 15 zile, în urma discuțiilor apărute recent între conducerea unității și sindicaliști, după un control făcut luna trecută de Inspectoratul Teritorial de Muncă ale cărui rezultate sunt contestate de sindicaliști.
Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată
Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată, după anularea primei proceduri din motive independente de voința instituției, a informat joi Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, în prezent, se află în derulare etapa de semnare a contractului pentru achiziția a 100.000 de doze de vaccin BCG. MS precizeaz
Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice/ FABC: Femeile adulte trebuie incluse în prevenție
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a subliniat joi importanța includerii femeilor adulte în prevenția cancerelor ginecologice prin vaccinarea anti-HPV, în special a celor cu vârste între 19 și 45 de ani. În septembrie se marchează Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice. 'În Rom&ac
Miercurea-Ciuc: Peste 800 de kilograme de medicamente expirate au fost aduse de populație la Spitalul Județean de Urgență
Peste 800 de kilograme de medicamente expirate sau neutilizate provenite de la populație au fost colectate în acest an, până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, cantitatea fiind mai mare decât în 2025. Potrivit informațiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Compartimentul Rela
Ministerul Sănătății: Concursul național de admitere în Rezidențiat, pe 15 noiembrie; înscrierile, până pe 20 octombrie
Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026 va avea loc pe 15 noiembrie, iar înscrierile încep la data de 7 octombrie și se încheie pe 20 octombrie, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, dosarele de înscriere se depun la sediile direcțiilor de sănătate publică, conform condițiilor
Sector 1: Mamografii gratuite la Complexul Caraiman
Femeile de peste 40 de ani din Sectorul 1 se pot înscrie în campania de screening pentru cancerul de sân de la Complexul Multifuncțional Caraiman. Investigațiile încep pe 1 octombrie, programările sunt deja deschise și se fac în limita celor 400 de locuri disponibile. Potrivit unui comunicat al Prim









