REPORTAJ Colegiul Naţional 'Silvania' din Zalău, 'laborator' de premianţi la olimpiadele naţionale de informatică
Judeţul Sălaj devine, an de an, un nume tot mai important în ceea ce priveşte competiţiile şcolare din domeniul informaticii, elevii de la Colegiul Naţional Silvania (CNS) Zalău, "antrenaţi" de profesorul Florin Morar, obţinând la ultimele două ediţii ale fazelor naţionale patru medalii de aur, două de argint şi două de bronz.
Cel care a iniţiat şi pus pe picioare acest adevărat "laborator" de premianţi la olimpiadele naţionale de informatică este profesorul Florin Morar, în prezent directorul al CNS Zalău şi care a fost şi el elev al liceului, la profilul informatică.
"Am terminat liceul la CNS, a doua promoţie de informatică, în 1992, facultatea la Universitatea 'Babeş Bolyai' Cluj-Napoca şi în 2000 am intrat în sistemul de învăţământ. Am dat un concurs şi am ajuns la mai întâi la Colegiul 'Alesandru Papiu-Ilarian' (API) din Zalău, deşi puteam alege şi CNS. După patru-cinci ani la API, în care am reuşit să am un elev participant la faza naţională, am fost invitat să mă mult la CNS", rememorează dascălul începuturile sale în învăţământ.
La vechiul şi noul său liceu, Florin Morar a început de la zero munca de pregătire a elevilor pentru participarea la competiţiile şcolare în domeniul informaticii, în prezent având deja un deceniu de rezultate tot mai spectaculoase de la an la an. El subliniază însă că principalul merit este al elevilor şi abia apoi al cadrelor didactice.
Foto: (c) Sebastian Olaru/AGERPRES
"La început, m-am gândit aşa: cum nu putem la informatică să avem rezultate cu nişte copii de excepţie, în condiţiile în care la alte materii se obţineau premii la faza naţională a olimpiadelor şcolare. Aşa am început, din pasiune. Am luat-o oarecum de la zero, cu elevi foarte buni, e foarte clar. Indiferent de ce ar spune oricine, principalul merit este al lor. Mă întreba directorul liceului la un moment dat ce pasiuni au aceşti elevi. Ei nu mai au timp de alte pasiuni, pentru că pasiunea lor este informatica. Ei stau, zilnic, ore întregi şi rezolvă probleme. La noi este cam al zecelea an în care funcţionează acest ciclu: cu cei mai buni elevi, pregătire centralizată în regim de olimpiadă naţională. În plus, pe Cristi l-a ajutat şi Alex, cum pe Alex l-a ajutat Bogdan, cum pe Bogdan l-a ajutat, la un moment dat, un alt coleg. Aşa am reuşit, împreună cu toţi colegii mei de la CNS. Dar revin, indiferent cât am munci noi, fără ei nu am avea nicio şansă. Noi predăm la fel şi la copiii care nu au asemenea rezultate. La cei cu rezultate, este pasiune foarte multă", precizează Florin Morar.
Munca profesorului şi eforturile elevilor săi s-au concretizat prin rezultate deosebite pe plan judeţean, regional şi naţional. În ultimii cinci ani, Sălajul s-a clasat pe locul I la Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică "Grigore Moisil". În 2019, la Olimpiada Naţională de Informatică pentru liceu, elevii de la Colegiul Naţional "Silvania" Zalău au câştigat trei medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz. Iar în acest an, elevii de la CNS au obţinut din nou medalii la Olimpiada Naţională de Informatică - o medalie de aur, prin Alex Nicolae Pop, clasa a XII-a, una de argint - Andrei Cotor, clasa a XII-a şi una de bronz - Cristian Alexuţan, clasa a IX-a. De asemenea, Alex Pop şi Andrei Cotor au fost selectaţi în lotul naţional de informatică seniori.
O multinaţională din Zalău a ţinut să recompenseze această performanţă, oferind premii în bani celor trei elevi şi profesorului Florin Morar, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc miercuri, la sediul companiei.
"Compania noastră este onorată să susţină şi să premieze performanţa. Comunitatea de învăţare - clubul de excelenţă în informatică, realizată la Colegiul Naţional Silvania, prin implicare şi dedicarea profesorului Florin Morar, a demonstrat că se pot atinge rezultate uimitoare dacă există pasiune, perseverenţă, dorinţă de autodepăşire şi mentalitate de învingător. Suntem bucuroşi că le-am putut fi alături", a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul pentru relaţia cu comunitatea al companiei Tenaris Silcotub, Codruţa Hodrea.
Foto: (c) Sebastian Olaru/AGERPRES
Florin Morar a subliniat, în cadrul festivităţii, importanţa rezultatelor obţinute de cei trei elevi, dar şi nivelul ridicat de pregătire în domeniul informaticii pe care aceşti liceeni îl au.
"Noi trebuie să fim sinceri. Astăzi, dacă ne punem profesorii de informatică într-o parte şi elevii olimpici de cealaltă parte, să muncim probleme de la concursuri internaţionale, noi, cadrele didactice, nu avem nicio şansă în faţa lor. Acesta este nivelul la care sunt aceşti copii, astăzi. Asta trebuie să înţeleagă lumea. (...) La faza naţională, anul acesta au fost 3.500 de elevi participanţi şi aceşti copii au fost în primii 10. În clasa a X-a, Alex şi Andrei au fost în primii trei din ţară. Deci, dintr-o clasă din Zalău, unde nu aveam tradiţie, cei doi au fost în primii trei. Sălajul, în acest an al pandemiei, nu a avut niciun elev, în niciun lot naţional, la nicio disciplină. La informatică sunt doi", a mai punctat profesorul de informatică. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












