Coronavirus: Germania îşi propune să demareze vaccinarea elevilor odată cu începerea şcolii
Germania are ca ţintă sfârşitul vacanţei de vară pentru a demara vaccinarea elevilor cu vârste între 12 şi 18 ani, transmite dpa.
Odată ce vor debuta vaccinările la această grupă de vârstă - însă numai după primirea autorizaţiei din partea Agenţiei Europene a Medicamentului -, şcoala ar putea începe revenirea la normalitate, a afirmat marţi ministrul sănătăţii, Jens Spahn, la postul de radio Deutschlandfunk.
Vaccinurile ar putea fi administrate fie în incintele şcolilor, fie în centre de vaccinare.
La momentul actual, o treime dintre germani au primit cel puţin o doză de vaccin. Rata de imunizare creşte, iar incidenţa infectărilor este în scădere, a arătat Spahn.
'Dacă putem menţine acest curs împreună, poate fi o vară bună', a adăugat el.
Ministrul i-a încurajat pe cei cărora li s-au oferit vaccinurile de la AstraZeneca sau Johnson & Johnson să nu respingă programările, el insistând că serurile sunt 'foarte bune şi foarte eficiente'.
Îngrijorările cauzate de cazurile foarte rare de tromboze asociate cu trombocitopenie la persoane vaccinate au încetinit ritmul inoculărilor cu aceste două seruri, menţionează dpa.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.