La Mărăşeşti, cunoscut ca fiind cel mai sărac oraş din Vrancea, o familie a reuşit atestarea primului produs tradiţional din judeţ în domeniul panificaţiei - pâinea lui Pitiş, produsă cu aceleaşi ingrediente ca acum mai bine de o sută de ani.

Povestea pâinii lui Bogdan şi Cristinei Tuchiluş începe cu aproape cinci ani în urmă.

"Soacra mea făcea mereu pâinea acasă. Într-o zi, a plecat în America, la fiica ei. Şi atunci am rămas fără pâine în casă. Aşa că ne-am apucat noi să facem pâine. Ne-a ieşit ok din prima, am început să facem şi pentru prieteni, cărora le-a plăcut foarte mult. Şi atunci am zis să facem un business din asta. Am avut primul produs tradiţional atestat din Vrancea în domeniul panificaţiei. Dacă un produs tradiţional trebuie să fie făcut 70% manual, la noi este peste 95% făcut manual", povesteşte Bogdan Tuchiluş.

Reţeta pâinii lui Pitiş este cât se poate de simplă: apă, făină, drojdie şi sare. Secretul este frământatul şi coptul, dar şi un dram de pasiune.

"Pitiş a fost un brutar din Mărăşeşti, acum mai bine de 100 de ani. În timpul războiului a vândut pâine şi la germani, şi la ruşi, şi la români. Noi am preluat reţeta de atunci şi o păstrăm la fel. Nu ştiu dacă se poate spune că există un secret al acestei pâini. Cei care lucrau la Pitiş în fabrică veneau mai apoi acasă şi făceau pâine. Astfel s-a transmis această reţetă şi a ajuns până în zilele noastre. Dacă se poate vorbi de un secret, ar fi acela că totul este făcut manual, la fel ca altădată. Pâinea era frământată manual, cu mâna, şi coaptă la cuptor, la fel cum facem şi noi astăzi. Eu sunt malaxorul. Atunci nu erau amelioratori pentru pâine şi de aceea nici noi nu folosim nimic. Doar apă, făină, drojdie şi sare. Nimic altceva. Detaliile contribuie la buna reuşită a produsului, faptul că e frământată la mână, că este coaptă în tăvi de tablă neagră, la fel ca în vremurile de demult", spune Bogdan.

Cunoscându-i pe Cristina şi Bogdan Tuchiluş, îţi dai seama că pasiunea pe care o pun în ceea ce fac este, fără doar şi poate, cel mai mare secret al acestei pâini.

"Nu tot timpul pâinea îmi iese la fel. Şi mă întreb unde greşesc, ce am făcut altădată mai bine. Dar nu am răspuns. Eu zic că Dumnezeu ne ajută să facem pâinea asta. Pentru că frământatul este ca şi cum te-ai duce în fiecare zi la biserică să te rogi. Este vorba de pasiunea pe care o pui în frământat. Dacă sunt nervos, nu îmi iese niciodată bine. Şi apoi, supărarea îţi trece când frămânţi. E ca o terapie. Pâinea adună laolaltă şi familia noastră. Mie îmi revine partea cu frământatul şi coptul pâinii, Cristina e cea care cântăreşte ingredientele şi împleteşte pâinea. Iar Măriuca, la cei zece ani ai săi, frământă deja singură până la patru kilograme de pâine. Băiatul are 13 ani. Stau mereu pe lângă noi şi le place", se destăinuie Bogdan.

La fel ca multe alte produse tradiţionale, soţii Tuchiluş s-au lovit de aceleaşi probleme. Cele mai importante - preţul şi distribuţia. Pentru că nu au dorit să facă rabat de la calitate şi şi-au impus să livreze mereu clienţilor pâinea proaspătă, imediat după ce a fost scoasă din cuptor.

Acum, după cinci ani, Bogdan şi Cristina spun că sunt departe de a fi făcut o afacere cu această pâine, dar că, oricum ar fi, vor continua tradiţia pâinii în casă.

"I-am făcut publicitate, am participat la târguri tradiţionale organizate de Direcţia Judeţeană de Agricultură, dar, deşi pâinea noastră este foarte cunoscută, lucrurile s-au mişcat greu. Nu putem spune că am făcut o afacere din asta. Ca să faci o afacere din care să şi câştigi, trebuie să produci mult. La un produs tradiţional suntem limitaţi în cantitate. Nu putem să facem, spre exemplu, mai mult de 300 de pâini pe zi. Dar chiar şi aşa e foarte mult, este deja industrie 300 de pâini pe zi, frământate manual. Am vândut pâinea de un kilogram cu cinci lei. Problema este şi distribuţia. Pentru că ne-am obişnuit clienţii cu produsul cald. Îl scoatem din cuptor şi îl livrăm. Iar termenul de garanţie este de câteva zile. Nu avem cum să îl creştem, pentru că nu vrem să intrăm în rândul celorlalţi şi să folosim amelioratori. Aşa că încercăm să păstrăm tradiţia şi facem câte puţin, pentru noi, pentru cunoscuţi şi prieteni", mărturiseşte Cristina.

Pentru a nu renunţa complet la ideea pâinii, Bogdan şi-a luat o rulotă unde va pregăti diverse produse gastronomice la târguri şi festivaluri, printre care şi sandvişuri folosind pâinici făcute de el, după aceeaşi reţetă tradiţională. Pentru că spune că este nevoie să facă ceva care să îi asigure şi existenţa. În ultimii ani au început să facă şi cozonaci.

Şi pentru că soţii Tuchiluş sunt foarte activi şi din punct de vedere social, şi-au dorit să împartă reţeta şi secretele lor cu un grup de voluntari care vin anual la Mărăşeşti în cadrul unui proiect al unui ONG din zonă, astfel că reţetele lor au ajuns în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei. Mulţi dintre aceştia revin special pentru a face cozonaci cu ei, de Crăciun şi Paşti.

"Facem pâinea de aproape cinci ani, iar la Crăciun şi Paşti facem şi cozonaci. Mai nou, vin să ne ajute şi câţiva voluntari, studenţi din străinătate, pe care i-am învăţat să facă pâine şi cozonaci. Voluntarii au ajuns la Mărăşeşti prin Corpul European de Solidaritate, un program al Uniunii Europene, prin care tinerii pot alege să fac voluntariat la ei în ţară sau în alte ţări din Europa. Vin din Germania, Portugalia, Finlanda, Rusia, Italia, dar şi din Vietnam. Sunt veniţi la noi pe educaţie, lucrează cu copiii în şcoli şi fac diverse activităţi de voluntariat. I-am invitat la noi ca să împărtăşim cu ei tradiţiile noastre. Ne înţelegem în engleză în principal, dar mulţi dintre ei învaţă limba română. Ei au şansa să înveţe să facă pâine şi cozonaci, dar şi noi am învăţat o grămadă de reţete. Avem un schimb gastronomic excepţional. Am învăţat să facem cartofi belgieni şi paste cu varză. Am avut un francez anul trecut, care s-a întors la noi de Crăciun pentru a face cozonaci împreună cu noi. Avem o fată din Finlanda, care, odată reîntoarsă acasă, a făcut trei cozonaci pentru bunica ei, care a împlinit 73 de ani, după reţeta noastră. Putem spune că aici facem poveşti şi creăm amintiri", spun cu mândria soţii Tuchiluş.

Aceştia recunosc că nu au regretat niciodată decizia de a se întoarce la Mărăşeşti după mai bine de 15 ani în străinătate şi tot aici doresc să îşi petreacă bătrâneţile.

"Am fost plecaţi, ca orice tineri cărora acest oraş nu le oferă niciun viitor. Eu sunt din Mărăşeşti, născută şi crescută aici. Bogdan s-a mutat la Mărăşeşti cu familia de la Târgovişte şi astfel ne-am cunoscut. Am muncit mulţi ani prin ţări străine, vreo 16 ani. Dar, de la o vârstă, începi să vezi altfel lucrurile şi apreciezi mai mult liniştea, căsuţa părintească, corcoduşii înfloriţi primăvara. Aşa că am ales să ne întoarcem. Mai ales pentru copii. Copilăria este minunată pentru copii aici. Şi la bătrâneţe tot aici ne dorim să rămânem. Probabil o să ne retragem la Pădureni, nu departe de aici, lângă pădure", este de părere Cristina.

Soţii Tuchiluş spun că vor continua să facă pâine în casă şi se mândresc cu faptul că ai lor copii nu au mâncat niciodată pâine din comerţ. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES