Multe sunt obiceiurile legate de oul de Paşte în Ţara Vrancei, fie că vorbim de oul roşu monocrom, numit şi "merişor", sau de ouăle încondeiate, chicate sau muncite, iar vrâncenii, mai ales cei din zonele de munte, păstrează încă multe din aceste tradiţii şi încearcă să le transmită mai departe copiilor.

"Despre ou se spunea, potrivit concepţiilor şi credinţelor străvechi, că l-ar fi reprezentat pe Creatorul lumii, fiind perceput ca o emblemă a universului, opera divinităţii supreme. În spaţiul românesc, credinţele despre originea ouălor roşii sunt puse în legătură cu fiecare fază prin care a trecut viaţa lui Hristos în timpul pe care îl celebrează creştinii ca Sfintele Sărbători de Paşti. Există mai multe legende şi datini din ţinuturile Vrancei. Spre exemplu, în apa cu care credincioşii se spală în ziua Paştelui, se pune un ou roşu şi un bănuţ, pentru sănătate şi bunăstare. Credinţa despre oul roşu în Ţara Vrancei mai spune că cine are un ou roşu în casă peste an, ou încondeiat în Joia Mare şi înroşit în aceeaşi zi, acea casă focul nu o va arde, apa nu o va inunda, hoţii nu o atacă, iar cei care o locuiesc sunt feriţi de orice boală", ne-a povestit profesorul Alina Maria Ulmeanu, şefa Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Vrancei.

În alte zone ale Vrancei însă sunt acceptate doar ouăle monocrome, iar ouăle chicate sau muncite, cum se mai numesc cele încondeiate, "constituie un păcat foarte mare", mai ales dacă sunt făcute înainte de Sâmbăta Mare.

"În Vrancea se întâlnesc mai ales ouă monocrome, vopsite integral în roşu, care simbolizează sângele, viaţa, focul purificator, bucuria de a trăi. Aceste ouă se numesc merişoare. Apoi apar acele ouă cu ornamente în relief. E vorba de ouăle chicate sau ouăle muncite. Ele au căpătat această denumire pentru că lucrul la ele se face cu foarte multă trudă, amintind totodată şi de chinurile din ultimele zile de viaţă terestră ale Mântuitorului nostru. După credinţa mai multor femei din ţinuturile vrâncene, nu este bine să faci ouă muncite, întrucât în aceasta se închipuie suferinţele suportate de Iisus din pricina iudeilor. Se spune că a munci ouăle în acest răstimp constituie un păcat foarte mare. De aceea, se spune că, dacă dai un ou muncit de pomană, el nu este primit de Dumnezeu şi numai cele roşii, merişoarele, sunt primite cu adevărat. Totuşi, femeile au voie să facă aceste ouă muncite numai în Sâmbăta Mare", spune Alina Ulmeanu.

Atât ouăle muncite, cât şi ouăle chicate se fac cu un instrument numit chişiţă, confecţionat dintr-un mâner de lemn, scurt, căruia i se ataşează la un capăt perpendicular o ţeavă scurtă din alamă, cu diametrul unui ac, având în interior un fir de păr de porc. Cu aceasta se trasează pe ou cu ceară de albine topită în prealabil un grup de linii care urmează să rămână albe după ce oul se introduce în baia de vopsea. Apoi oul este depozitat la căldură pentru a se putea topi ceara, oul rămânând mai apoi în toată splendoarea sa decorativă. Eventual este uns cu untură, care are rolul de a da strălucire culorii.

Ouăle decorate sau încondeiate din Ţara Vrancei prezintă o mare varietate de subiecte, referitoare la animale, plante şi obiecte uzuale din gospodărie şi chiar elemente religioase. Indiferent de motivele desenate, nu se reprezintă niciodată obiectul în întregime, ci se alege partea caracteristică a fiecărui lucru. În cazul unui arbore se conturează, spre exemplu, frunza, iar în Vrancea sunt renumite decoraţiunile cu frunze de stejar, tei, căpşună. Printre motivele întâlnite, de asemenea, în Vrancea se mai numără "urechea iepurelui", "coada rândunicii", "peştele în coteţ", "racul", "creasta cocoşului", "fierul plugului", "cetina de brad".

Alt motiv specific zonei este aşa-numita "cale rătăcită", care are o semnificaţie aparte în Ţara Vrancei.

"În unele aşezări vrâncene, se spune că mamele care au copii morţi fără de lumânare nu au voie să mănânce nimic înainte de a împărţi de sufletele răposaţilor ouă roşii cu lumânări, care au fost aprinse în momentul în care s-a înconjurat Biserica în noaptea Învierii. Cu acest prilej se împart de obicei ouă roşii cu acest motiv, 'calea rătăcită', care reprezintă simbolul drumului celui rătăcit în cealaltă lume", mai spune Alina Ulmeanu.

Că tradiţia ouălor înroşite vine din vremuri de demult stau mărturie diverse legende, printre care una din zona Călieni, în sud-estul judeţului.

"Potrivit unei legende din ţinutul Călieni, în noapte Paştilor, după înviere, Iisus, sculându-se din morţi, a început să umble în jurul cetăţii Ierusalimului, ca să găsească pe cineva care să vestească lumii învierea lui. Atunci a văzut o femeie venind spre oraş, iar Hristos i-a spus să meargă şi să vestească pe ucenicii săi că a înviat, împlinindu-se astfel prezicerile Scripturilor. Femeia întâlnită de fiul lui Dumnezeu ar fi răspuns că nu o va crede nimeni şi a cerut un semn adeveritor despre aceasta. Iar Mântuitorul, cu puterea lui divină, a înroşit toate ouăle din coşul femeii. De aici, rezultă că oamenii au început a practica vopsirea ouălor în roşu mai cu seamă de la învierea Mântuitorului, iar amintirea vărsării sângelui său pentru răscumpărarea neamului omenesc de la osânda păcatului originar, alături de memoria învierii sale şi a puterii divine de a preface totul, constituie motivele esenţiale ale acestei practici creştine", este de părere Alina Ulmeanu.

Tradiţiile nu se pierd în Ţara Vrancei, drept dovadă fiind succesul pe care atelierele de încondeiat şi decorat ouă le-au avut în aceste zile în rândul copiilor. Am întâlnit la Căminul Cultural din Soveja foarte mulţi copii dornici să fie iniţiaţi în ale meşteşugului chiar de un meşter popular din comună, mama Ţica, cum este cunoscută printre ai săi.

"Eu am învăţat de la bunica mea acest meşteşug, pe la 5 - 6 anişori, mai mult în joacă la început. La fiecare Paşte, bunica mea încondeia ouă pentru toate neamurile. Câte 100 - 200 de ouă. Acum şi eu fac la fel, nu a fost an în care să nu fac pentru mine şi pentru ai mei. Mai nou, fac şi la Şcoala Populară de Arte din cadrul Centrului Cultural Vrancea. Avem copii care sunt interesaţi să urmeze aceste tradiţii - atât tehnica încondeierii ouălor, cât şi cea a ţesăturilor populare. Mai sunt chiar şi gospodine care ţin tradiţia şi pictează ouăle de Paşti. Altele le împachetează cu frunze şi le vopsesc cu model. Până nu demult, făceam ateliere pe viu pentru doamnele care doreau să deprindă sau să-şi amintească tehnica. Veneau chiar şi cu copiii să îi înveţe. Acum, de când cu pandemia asta, e mai greu să ne întâlnim", povesteşte Ţica Geană, meşter popular din Soveja.

Iar obiceiurile sunt transmise mai departe copiilor, care dau un nou sens tradiţiilor de demult şi le însufleţesc.

"Dacă am moştenit aceste tradiţii, încercăm şi în zilele noastre să le dăm mai departe. De aceea, şi întâlnirile noastre au un rol foarte important: acela de a transmite mai departe cu precizie şi cu date exacte tot ceea ce înseamnă această tehnică a coloratului, a încondeierii oului şi, mai nou, a picturii pe ou. Copiii noştri au fost în fiecare an obişnuiţi cu astfel de momente şi au această dorinţă de a participa, pentru că şi acasă încondeiază ouă alături de mamele lor, iar noi ne bucurăm că nu rămâne un meşteşug uitat. Sigur, pe lângă motivele tradiţionale, copiii sunt încurajaţi să aibă imaginaţie, să se folosească de ea şi să creeze. Şi ies lucruri foarte interesante, pentru că ei vin de multe ori cu idei şi inspiraţii noi", ne-a spus referentul cultural al Primăriei Soveja, Ludmila Elena Ţuţui. AGERPRES/ (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: Dana Lepădatu / AGERPRES