GCS: 172 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore

Un număr de 172 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, marţi, de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, este vorba despre 89 bărbaţi şi 83 femei internaţi în spitalele din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi din Bucureşti.
11 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 68 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 40 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
Potrivit GCS, 159 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, şapte pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru şase nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 27.683 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
Totodată, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.
La nivel mondial, au murit 3.026.902 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Coronavirus/ GCS: 1.336 de pacienţi - la terapie intensivă; persoane internate - 9.851
Coronavirus/ GCS: Două judeţe şi Capitala rămân în zona roşie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Secția de chirurgie cardiovasculară a SUUB, renovată; Dr. Badiu: Este la fel ca în orice spital din lume
Renovarea Secției de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Universitar de Urgență (SUUB) a fost finalizată, aceasta fiind, în prezent, la nivelul oricărui spital din lume, a afirmat șeful secției, conf. dr. Cătălin Badiu. 'Secția de chirurgie cardiovasculară a luat naștere în urmă cu aproape 10 ani, când am pornit de la un număr foarte m
CNAS: Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat joi asigurații că pot ridica medicamentele de la farmacie fără să fie necesar să prezinte un exemplar al prescripției imprimat pe hârtie sau în format electronic, atunci când medicii curanți le prescriu medicamente cu și fără contribuție personală (compensate), utilizând rețeta electronică on-l
Caraș-Severin: Sistem modern de endoscopie digestivă la Spitalul Județean de Urgență din Reșița
Un sistem de endoscopie digestivă, de ultimă generație, a intrat, de joi, în dotarea secției de Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, echipamentul medical, în valoare de 734.000 de lei, fiind achiziționat din fonduri proprii ale Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin. 'Noul echipament medical, unic în Caraș-Sever
Producători de medicamente: Tratamentele care salvează vieți ajung la pacienți cu peste 2 ani de întârziere de la aprobarea europeană
Pacienții români așteaptă peste doi ani pentru acces la tratamente inovative, o întârziere de cel puțin un an față de media Uniunii Europene, afirmă reprezentanții Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). 'Azi, peste 47.000 de pacienți așteaptă actualizarea listei de medicamente gratuite, a cărei ult
Timiș: RMN cardiac de stres, la Spitalul 'Victor Babeș' - procedură unică în vestul țării
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie 'Victor Babeș' din Timișoara aplică, în premieră pentru vestul țării, o procedură unică într-un spital public, RMN cardiac de stres, care oferă informații despre starea de sănătate a inimii. RMN-ul cardiac de stres, realizat cu un aparat performant de 3 Tesla, este una dintre cele mai avansa
Recomandări ale medicilor pentru perioade de caniculă
Specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) au făcut, joi, mai multe recomandări populației pentru perioadele caniculare. 'Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită și directă la soare în intervalul orar 11:00 - 18:00 și utilizați creme de protecție pe zonele corpului expuse razelor solare. Evit
Vaslui: DSP face apel la populație să doneze sânge
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a lansat un apel către populație să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, pe fondul unei scăderi a numărului de donatori de sânge. 'Pentru asigurarea stocului de sânge necesar spitalelor este nevoie de o donare regulată de sânge deoarece acesta poate f
Spitalul 'Agrippa Ionescu': Evoluția clinică a lui Ion Iliescu este spre ușoară ameliorare
Evoluția clinică a fostului președinte Ion Iliescu este spre ușoară ameliorare, e stabil cardiac iar parametrii respiratorii s-au echilibrat, a informat, joi, Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu'. Potrivit sursei citate, pacientul are nevoie în continuare de oxigen administrat cu ajutorul dispozitivelor medicale.
Cluj: UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice. 'Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai lansează un nou proiect de cercetare centrat pe evaluarea ef
Spitalul 'Agrippa Ionescu': Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a agravat, acesta suferind, miercuri dimineață, o intervenție chirurgicală, anunță Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu'. Potrivit sursei citate, Iliescu rămâne internat în continuare în secția de terapie intensivă. 'Ca urmare a
Rafila: Plătim salarii și unor spitale care nu fac servicii medicale sau fac foarte puține
Ministrul interimar al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că singura soluție ca un sistem de sănătate să fie rezilient este generată de posibilitatea de a schimba piramida serviciilor, care în momentul de față în România arată 'ciudat', întrucât se plătește foarte mult pentru servicii de asistență medicală spitalice
Precizări CNAS: În actele normative referitoare la calitatea de asigurat nu există erori
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a făcut o serie de precizări marți referitoare la obținerea calității de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură
Noua clădire a Spitalului ''Prof. Dr. Agrippa Ionescu'', finalizată în proporție de aproximativ 70%
Noua clădire a Spitalului Clinic de Urgență ''Prof. Dr. Agrippa Ionescu'' este finalizată în proporție de aproximativ 70%, au informat reprezentanții unității medicale. Suprafața totală a clădiri va fi de 37.268 mp și va avea o infrastructură complet digitalizată, cu circuite medicale funcționale și toate specialitățile i
Ministerul Sănătății: Ordin cu privire la programele de studii complementare pentru viitorii medici
Ministrul interimar al Sănătății, Alexandru Rafila, a emis ordinul care permite viitorilor medici accesul la programele de studii complementare încă din timpul Rezidențiatului. ''Ministrul Sănătății a emis Ordinul nr. 1.677/2025 ce modifică și completează Ordinul nr. 418/2005 cu privire la programele de studii complementare, &ici
Timiș: Spitalul Județean își extinde secția ATI, cu fonduri europene
Secția ATI a Spitalului Județean Timișoara se va extinde prin fonduri europene, după ce Consiliul Județean (C) Timiș a semnat, luni, contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de CJ Timiș, investiția se va derula în cadrul unui proiect transfrontalier accesat de