REPORTAJ Primul centru de vaccinare direct din maşină a strâns la Deva oameni din toată regiunea
Zeci de autoturisme s-au aliniat, sâmbătă dimineaţa, în parcarea celui mai mare mall din municipiul Deva, unde s-a deschis, în premieră naţională, primul centru de vaccinare împotriva COVID-19 în sistem "drive-thru" - direct din maşină.
Unele persoane s-au aşezat cu maşinile la rând cu ore înainte de deschiderea centrului, o parte din cei vaccinaţi fiind din localităţile sau judeţele învecinate.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Conform estimărilor autorităţilor, în primele două ore de la deschidere s-au vaccinat peste 200 de persoane, cu serul produs de compania Pfizer BioNTech. Organizatorii speră ca numărul acestora să depăşească cel puţin 400, până la sfârşitul zilei.
Toate etapele procesului de vaccinare, de la triajul celor prezenţi până la monitorizarea post-vaccinare şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare, s-au realizat fără ca oamenii să coboare din maşini.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Pentru ca lucrurile să decurgă în ordine, au fost organizate patru fluxuri de vaccinare în care lucrează cinci medici, opt asistente, trei registratori, tineri voluntari de la Crucea Roşie, dar şi poliţişti, angajaţi ai ISU şi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
"Îndemn pe toată lumea să vină să se vaccineze. Nu se dă nimeni jos din maşină. Toată lumea încearcă să stea relaxată, să se vaccineze. Îi aşteptăm pe toţi şi peste trei săptămâni, aici, în parcarea de la Shopping City Deva, pentru rapel. Toată lumea doreşte să treacă peste acest moment de pandemie, toată lumea vrea libertate şi de aceea am numit această acţiune 'Hunedoara spre libertate'. Iată că astăzi s-a mai făcut un pas pe lângă alte acţiuni pe care le-am avut cu centrele fixe şi cu cele mobile din zonele rurale şi zona montană. Fiecare acţiune pune o cărămidă în plus în ceea ce priveşte normalitatea'', a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES FOTO
Procedura de vaccinare, inclusiv paşii care trebuie parcurşi în cadrul centrului drive-thru, este explicată, cu fotografii, şi pe pagina de Facebook a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, tot de acolo fiind posibilă şi descărcarea formularelor care trebuie completate de către cei care doresc să se imunizeze.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES FOTO
"Lumea îşi doreşte să se vaccineze. Am fost nevoiţi să deschidem mai repede pentru că erau oameni veniţi aici de la ora 6,00 dimineaţa, unii veniţi din alte judeţe. Probabil că a contat foarte mult că nu mai trebuie să se programeze şi pot să vină direct să se vaccineze. Suntem în etapa a treia, în care oricine poate să se vaccineze. În funcţie de solicitări, vom prelungi programul centrului. Va fi deschis în fiecare zi între orele 10,00 şi 19,00", a explicat directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Oamenii au apreciat acţiunea începută de către autorităţile locale. Mulţi dintre ei susţineau că au încercat să se programeze pe platforma de vaccinare şi că ar mai fi durat ceva vreme până să le vină rândul. Alţii au profitat de oportunitatea de a se imuniza cât mai repede.
Totul începe în zona de triaj, unde, după măsurarea temperaturii şi primirea formularelor, pe parbrizul maşinii este desenată o faţă zâmbitoare. Este semnul care permite angajarea autoturismului spre zona de vaccinare. Odată geamurile maşinii coborâte, cei din interior sunt vaccinaţi în braţ, apoi un voluntar al Crucii Roşii le scrie pe parbriz ora la care li s-a administrat serul. După alte 15 minute petrecute în zona de post-vaccinare, oamenii îşi primesc adeverinţele de vaccinare şi se pot reîntoarce la activităţile pe care şi le-au propus.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
"Este o acţiune foarte bună. Vaccinarea asta trebuia făcută. Noi am încercat să ne programăm, dar nu am reuşit. Aşa, vii aici, te vaccinezi, ai plecat", spunea unul dintre cei aflaţi la rând.
Într-o altă maşină, o familie de patru persoane aştepta să ajungă în dreptul unuia din locurile de vaccinare. Împreună cu ei, un căţel. "Am venit cu toţii. Este o acţiune foarte bună. Durează foarte mult programarea. Acum o lună şi jumătate am făcut programare şi eram numărul patru sute şi ceva. Aici e foarte bine, merge repede pentru că sunt multe puncte de vaccinare", a declarat bărbatul aflat la volan.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
"Sper să vină cât mai mulţi. E mai greu la început cu organizarea, dar ce-i frumos se naşte greu. Am încercat de o lună de zile să mă programez, am urmărit caravane, iar până la urmă a apărut caravana asta şi sunt foarte bucuros", a concluzionat o altă persoană.
Persoanele care doresc să se vaccineze la acest centru din Deva o pot face prezentând actul de identitate, indiferent de localitatea de domiciliu, fără să mai fie nevoie de înscrierea, în prealabil, în platforma naţională.
Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Chestionarul de triaj şi cel de consimţământ pot fi descărcate de pe site-ul DSP Hunedoara, www.asphd.ro, sau pot fi obţinute la centrul de vaccinare.
Centrul de vaccinare direct din maşină are activitate zilnică, între orele 10,00 şi 19,00. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
Citește și:
Timiş: Aproape 1.500 de timişoreni, imunizaţi la Maratonul Vaccinării, în mai puţin de 24 de ore
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra









